Zeci de mii de hectare cultivate cu porumb şi floarea-soarelui din judeţul Dolj sunt supuse procesului de mumificare. Uscăciunea a pus stăpânire pe câmpuri întregi, care ard, dezvoltând o temperatură la nivelul solului de peste 60 de grade Celsius. Terenurile nisipoase din sudul Doljului au devenit adevărate plite încinse care ucid orice urmă de viaţă. Ministerul Agriculturii se chinuieşte să încropească o strategie de combatere a efectelor secetei, în condiţiile în care sudul României se confruntă cu procese ireversibile de deşertificare.
După o primăvară fără precipitaţii, după o vară secetoasă este anunţată o toamnă la fel de călduroasă, care va compromite înfiinţarea culturilor agricole. Lipsa precipitaţiilor va face imposibilă pregătirea terenurilor pentru campania de toamnă, sămânţa de grâu fiind din ce în ce mai rară. Autorităţile centrale şi locale par cuprinse de toropeală, singura reacţie vizibilă fiind puncte de prim ajutor pentru trecătorii bolnavi şi însetaţi şi sfaturi legate de statul în casă. Necesitatea elaborării unei strategii de dezvoltare a agriculturii în următorii cinci – zece ani în noile condiţii climatice de care vorbesc specialiştii de câţiva ani buni i-ar reveni guvernului, prin Ministerul Agriculturii, strategie care s-a încropit săptămâna trecută, la repezeală, pe genunchi, şi pe care premierul i-a pus-o din nou în braţe ministrului Remeş. Până când autorităţile abilitate să elaboreze strategii în funcţie de toţi factorii de influenţă vor înţelege că agricultura nu se poate dezvolta autarhic, ci în strânsă corelaţie cu celelalte ramuri ale economiei, nu se va putea face nimic durabil, ci totul la marea repezeală. Un minister nu poate să facă strategii fără să cunoască interesul şi posibilităţie financiare ale statului într-un domeniu sau altul, iar cearta pe strategii proaste făcute peste noapte îi duce pe milioane de români către dependenţa de hrana din afara graniţelor, timp în care România va deveni un fel de apendice al marilor cultivatori de cereale ai lumii.
Nu suntem singuri pe lume
Faptul că seceta este din ce în ce mai prezentă în diferite state ale lumii şi, mai ales, ale Europei ne face să credem măcar că nu suntem singuri pe lume. Seceta şi fenomenele asociate acesteia, respectiv aridizarea şi deşertificarea, reprezintă, după poluare, cea de-a doua mare problemă cu care se confruntă omenirea, în ultima jumătate de secol. Extinderea acestor fenomene distructive la nivel global este pusă în evidenţă de datele climatice care relevă o încălzire progresivă a atmosferei şi o reducere a cantităţilor de precipitaţii, care conduc la apariţia secetei. Permanentizarea acestui fenomen determină producerea aridizării, ca o primă fază în instalarea unui climat secetos, iar, ulterior, a deşertificării, care se recunoaşte prin scăderea drastică a disponibilităţilor de apă, prin reducerea producţiilor culturilor agricole, a biomasei necesare ca material furajer şi a biomasei lemnoase, precum şi prin extinderea zonelor nisipoase. Pe lângă schimbările climatice globale, accentuarea secetelor şi deşertificării este cauzată şi de exploatările forestiere excesive, extindererea suprafeţelor agricole şi managementului defectuos al terenurilor, creşterea demografică rapidă şi, nu în ultimul rând, sărăcia. La scară globală, terenurile supuse deşertificării ocupă o pătrime din totalul suprafeţei de uscat a Terrei şi afectează circa un miliard de locuitori din cele peste 110 state ale lumii atinse de deşertificare, între care şi ţara noastră. Seceta este un hazard climatic cu o perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor subterane de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi în sol, cu efecte directe asupra mediului şi în primul rând asupra culturilor agricole. În condiţiile lipsei precipitaţiilor, pentru un anumit interval de timp se instalează seceta atmosferică. Lipsa îndelungată a precipitaţiilor determină uscarea profundă a solului şi instalarea secetei pedologice care determină apariţia secetei agricole, aceasta ducând la reducerea sau pierderea totală a culturilor agricole.
Se anunţă vremuri grele!
Ministrul Remeş a luat în calculul strategiei sale făcute praf de premier căptuşirea canalelor de irigaţii, pierderile de apă înregistrate pe acestea fiind de peste 50%. „Aplicarea acestei strategii presupune alocarea unor fonduri semnificative, care deocamdată nu au fost estimate“, a recunoscut Remeş. Dacă nu ştie de unde să ia bani pentru strategia pe care oricum premierul i-a returnat-o, ministerul mai are o propunere: să umple toate canalele de irigaţii din ţară cu apă. „Umplerea canalelor cu apă nu va presupune un efort financiar suplimentar“, a declarat el pentru agenţia Rompres. Directorul Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, Ioan Nastea, i-a dat dreptate: „Toate staţiile noastre de la Dunăre sunt funcţionale şi pot fi pornite pentru a umple canalele. În prezent, economiile de 100 de miliarde de lei vechi realizate la desecări pot fi utilizate pentru umplerea acestor canale“, a declarat Nastea. Tot el însă recunoaşte că e cam târziu pentru ca această operaţiune să-şi mai aibă rostul. Nu ne-am mira însă după ce se va usca şi ultimul fir de porumb să ne trezim cu toate canalele de irigaţii pline din dispoziţia te miri cui. Sistemul de irigaţii de acum înseamnă 14 la sută din cât era pe vremea lui Ceauşescu. Deci, dacă ştim şi cauzele şi intuim şi măsurile, nimeni nu înţelege de ce ne frigem la soare? Pentru judeţul Dolj, prognozele meteo sunt înfiorătoare în sensul că vara se va întinde şi peste toamnă cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius ziua şi peste 20 de grade Celsius noaptea. Anul viitor, se anunţă unul cel puţin la fel de rău ca şi cel actual. Poate până atunci se dumiresc şi autorităţile ce-i de făcut?!
