Acasă Actualitate Săptămână de recorduri pentru euro

Săptămână de recorduri pentru euro

Săptămâna trecută, moneda unică europeană a înregistrat aproape zilnic noi maxime istorice faţă de cea americană, recordul fiind înregistrat vinerea trecută, când paritatea a urcat la 1,3814 dolari, comparativ cu cotaţia de 0,82 dolari înregistrată în octombrie 2002.
O evoluţie identică a avut dolarul şi faţă de lira sterlină, care a urcat la rândul său la noi maxime în ultimii 26 de ani.
Scăderea precipitată a dolarului a fost generată, în primul rând, de problemele cu care se confruntă piaţa imobiliară cu grad ridicat de risc din Statele Unite, care a redus interesul investitorilor pentru acesta. Pentru a doua jumătate a acestei luni se anticipează o creştere a monedei euro până la pragul de 1,40 dolari.
În ultimele 12 luni, Rezerva Federală americană nu a modificat dobânda de referinţă, care se situează la 5,25%, existând în urmă cu câteva săptămâni, când euro a coborât la 1,3280 dolari, chiar prezumţia că se va asista la o creştere a acesteia, cu toate că majoritatea economiştilor şi investitorilor considerau că ritmul lent de dezvoltare economică va determina scăderea ei.
În acest timp, Banca Centrală Europeană a majorat aproape în fiecare lună rata dobânzii, aceasta fiind estimată să ajungă la 4,25% în luna octombrie, de la 4% în prezent şi 2% în ultima parte a anului trecut. Aceeaşi strategie este folosită şi de Banca Angliei, care a majorat în urmă cu două săptămâni dobânda la 5,75%, un maxim pentru ultimii şase ani.
Analiştii consideră că deprecierea dolarului va determina o creştere a preţurilor în Statele Unite pentru produsele europene, sau pierderi ale producătorilor care vor susţine preţul produselor în dolari neschimbat. Pe de altă parte, deprecierea dolarului are efecte benefice asupra deficitului comercial, susţinând exporturile producătorilor americani.
În Europa, creşterea euro este privită din mai multe unghiuri. Pentru Parlamentul European aprecierea euro faţă de alte valute este îngrijorătoare, instituţia solicitând într-un raport BCE să urmărească atent evoluţia pieţei imobiliare, deoarece aceasta ar putea influenţa economia. „În Statele Unite ale Americii preţul locuinţelor a scăzut, iar evoluţia creditelor ipotecare ar putea influenţa întreaga economie europeană.
O astfel de evoluţie poate reprezenta un avertisment pentru ceea ce s-ar putea întâmpla şi în zona euro“ se arată în documentul Parlamentului European. În schimb, cancelarul german Angela Merkel s-a pronunţat împotriva instituirii unei politici ce are drept scop reducerea ratei de schimb a euro, în timp ce preşedintele francez Nicolas Sarkozy a criticat în repetate rânduri aprecierea monedei europene.
Euro a atins noi recorduri istorice şi faţă de moneda japoneză, vinerea trecută el urcând la 168,93 yeni, deoarece investitorii au continuat să vândă yeni la dobânzi scăzute, pentru a cumpăra active care pot genera câştiguri mai mari pe alte pieţe.
Moneda niponă continuă să fie slăbită de nivelul foarte scăzut al dobânzii de politică monetară a Băncii Japoniei, care se situează din februarie la 0,50%, după mai mulţi ani în care s-a aflat aproape de 0%.

Exit mobile version