10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSişu n-avea bani de droguri

Sişu n-avea bani de droguri

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au rămas astăzi în pronunţare cu privire la cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de Tudor Sişu şi de ceilalţi inculpaţi acuzaţi de trafic de droguri, după ce au audiat trei martori.
Unul dintre martorii audiaţi la termenul de azi, Dragoş Ştefan Avram, judecat în stare de libertate, le-a spus judecătorilor că s-a întâlnit cu Sişu o singură dată, respectiv atunci când a cumpărat droguri de la acelaşi furnizor. Martorul le-a povestit magistraţilor că Sişu era însoţit de "o domnişoară", consumatoare şi ea, şi că, în momentul respectiv solistului hip hop, nu îi ajungeau banii pentru droguri.
"Am fost de faţă când Sişu şi-a luat droguri. Domnişoara care îl însoţea îşi cumpărase pentru ea, eu am cumpărat pentru mine, iar el se certa cu ăla că nu avea destui bani. Eu am cumpărat şi am plecat, nu ştiu dacă Sişu a reuşit atunci să-şi cumpere şi el", a declarat Dragoş Ştefan Avram. El a mai spus că nu a auzit de la niciun alt consumator cum că Sişu ar vinde droguri.
Mihnea Stoica, avocatul lui Tudor Sişu, a cerut judecătorilor punerea în libertate a clientului său şi, în subsidiar, înlocuirea stării de arest cu obligarea de a nu părăsi ţara. El a spus magistraţilor că membrul trupei "La Familia" nu prezintă pericol public şi că nu există probe care să ateste că rapperul, odată eliberat, s-ar sustrage cercetării sau că ar comite noi infracţiuni.
Avocaţii celorlalţi inculpaţi au formulat şi ei cereri de revocare a măsurii arestării preventive şi au solicitat instanţei, în subsidiar, să înlocuiască starea de arest cu o altă măsură preventivă, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Instanţa a stabilit ca următorul termen va avea loc după terminarea vacanţei judecătoreşti, respectiv pe data de 6 septembrie.
În 2003, cântăreţul hip-hop Sişu a fost arestat pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere ilegală de droguri pentru consum propriu. La acea dată, mandatul de arestare preventivă i-a fost prelungit de câteva ori, iar după patru luni de judecată s-a dat şi sentinţa: trei ani de închisoare cu executare. Sisu a fost închis în Penitenciarul „Colibaşi-Argeş“, unde a ispăşit cea mai mare parte a pedepsei şi apoi la penitenciarul din Ploieşti. Cântăreţul a fost eliberat în octombrie 2005, pentru ca în mai 2006 să fie arestat din nou.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS