Atentatele eşuate din Marea Britanie, organizate cu aprobarea lui Osama ben Laden

Autori


Atentatele eşuate de la Londra şi Glasgow au fost organizate cu aprobarea lui Osama ben Laden, liderul reţelei al-Qaida, a declarat, joi, un oficial de rang înalt din cadrul unui serviciu de informaţii străin, citat de cotidianul The Times în ediţia electronică. "A fost un lucru confirmat din prima zi a investigaţiei faptul că al-Qaida este implicată şi că totul a fost organizat de adepţii grupării din Marea Britanie cu binecuvântarea lui ben Laden", a declarat sursa, citată de The Times.

Oficialii britanici din domeniul securităţii s-au arătat însă mai rezervaţi, susţinând că este prea devreme pentru a aprecia dacă atacurile au fost organizate de militanţi externi sau de cei de pe teritoriul Marii Britanii. Avertismentul dat, în aprilie, de un lider al-Qaida din Irak pastorului Andrew White, un preot anglican din Bagdad, sugerează în mod clar că militantul deţinea informaţii despre comploturile medicilor reţinuţi de autorităţile britanice. "Cei care vă vindecă, vă vor ucide", a declarat atunci militantul al-Qaida.

Potrivit The Times, Bilal Abdulla, medicul irakian implicat în atentatul eşuat asupra terminalului aeroportului din Glasgow, a dispărut timp de un an în timp ce era student la medicină la universitatea din Bagdad. Autorităţile cred că acesta s-ar fi deplasat în Pakistan sau Liban, informează Mediafax.


Un fost coleg de-al său de la Colegiul Medical din cadrul Universităţii din Bagdad a declarat că acesta era un fanatic religios şi că în perioada 2001-2002, el şi-a abandonat studiile în mod misterios. "Au existat o serie de zvonuri potrivit cărora ar fi părăsit Irakul pentru a-şi dezvolta cultura religioasă. Am auzit că s-a dus în Liban sau Pakistan", a declarat fostul său coleg de facultate, precizând că la întoarcere Abdulla era mult mai radical şi mai izolat.

Abdulla s-ar fi întâlnit, după ce s-a mutat în Marea Britanie, cu mai mulţi extremişti musulmani în perioada când a locuit în Cambridge iar poliţia britanică verifică în prezent mai multe locuinţe din oraş, potrivit The Times.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 6 iulie 2007

Actualitate

» Comisia prezidenţială pentru educaţie propune desfiinţarea testelor naţionale
» Preşedintele Băsescu cere reluarea lucrărilor la drumul Valea Jiului – Herculane
» Societatea civilă protestează faţă de decizia Curţii Constituţionale în dosarul Zambaccian
» Atentatele eşuate din Marea Britanie, organizate cu aprobarea lui Osama ben Laden
» Ministrul David, nemulţumit de intervenţia poliţiştilor
» Legea privind majorarea pensiilor, depusă la Preşedinţie pentru promulgare
» Medicii români habar n-au să obţină profit
» Zambaccian, neconstituţional
» Criză de conserve
» Daewoo se mărită cu Ford
» Primele adeverinte de acţionar la Transelectrica
» 4.000 de Loganuri pe lună în India
» Piaţa de leasing, în creştere în 2007
» Acţiunile Automobile Craiova au pierdut 6%
» NATO crede că armata română are nevoie de timp
» Decedat în sediul Ministerului de Interne
» Accident mortal din cauza unei albine

Local

» Grădina Zoologică intră în renovare
» Locomotivă în flăcări
» Biletele de odihnă, vânate de bugetari
» Bilanţ negru pe şoselele din Vâlcea
» Proba de sport, pentru ultima oară la bac
» Zeci de oameni la un pas de a ajunge în stradă
» A împlinit 105 ani
» Scandal în vama din Mehedinţi
» Comunicat
» 20 de copii nevoiaşi, în excursie la Mănăstirea Topolniţa

Gorj

» Au preferat sportul
» Muncitorii STAR GLASS încă aşteaptă salariile
» Cosaşii momârlanilor vin din Gorj
» Salonul Auto Târgu Jiu, la a VII-a ediţie
» 13 persoane protestează în faţa Tribunalului

Sport

» Chivu, te rugăm, pleacă!
» Scurte ştiri
» România, în semifinale
» Junioarele au dezamăgit la europene
» Putem trece de grupe
» Pascu, Cotoranu şi Puşa Dina, examinaţi
» Fotbal cu băieţi şi fete în Bechet
» Incertitudini la Motru
» Remiză la Vâlcea
» Surprinşi de ninsoare
» Wobay s-a distrat cu amatorii austrieci
» Vom juca în Cupele Europene

Bani & Afaceri

» Veniturile agricultorilor se măresc cu jumătate de măsură
» Scurte ştiri
» O afacere dulce – Cascada

Opinii

» Necunoscutele lui Cioroianu
» Ce trebuie să discutăm despre pensii
» Tinereţe fără bătrâneţe?

Top