16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Începe bacul

Absolvenţii de liceu vor începe de azi examenul de bacalaureat. Prima probă orală a examenului, la limba şi literatura română, se va desfăşura în zilele de 25 şi 26 iunie.

 

Candidaţii vor intra în sala de examen în ordinea afişată la centrele de examen, respectându-se ora prevăzută de comisie pentru fiecare grupă. Aceştia vor fi examinaţi de doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezenţa a cel puţin trei candidaţi. Fiecare profesor evaluează răspunsul candidatului de la probele orale sau practice cu note întregi de la 1 la 10, în funcţie de baremul de evaluare, astfel încât diferenţa dintre notele celor doi profesori evaluatori să nu depăşească un punct. Nota finală la proba respectivă se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate de cei doi examinatori. Pentru probele orale, candidaţii vor extrage un singur bilet, dar dacă nu ştiu să îl rezolve pe primul aceştia pot exatrage al doilea bilet, fiind depunctaţi cu un punct. Subiectele trebuie tratate în maximum 10-15 minute, iar un candidat se consideră „promovat“ la proba orală dacă a obţinut minimum nota cinci. Probele orale sunt eliminatorii. Candidatul care a obţinut o notă sub cinci sau nu s-a prezentat la o probă orală este declarat „respins“, respectiv „neprezentat“ la examenul de bacalaureat şi nu mai participă la probele următoare. Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen“, fără posibilitatea recunoaşterii notelor pentru sesiunile următoare. În plus, la probele orale şi practice nu se admit contestaţii, cu excepţia probei de dicteu melodic şi armonic, de la profilul artistic – muzică. Probele orale vor continua în zilele de 26 şi 27 iunie cu limba şi literatura maternă, respectiv 27 iunie şi 28 iunie – limba şi literatura modernă, prima probă scrisă la limba şi literatura română având loc vineri, 29 iunie.

 

Jandarmii asigură paza la bac

 

Centrele de examen din Craiova vor fi supravegheate de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj pe toată perioada desfăşurării probelor. Astfel, 21 jandarmi vor asigura zilnic ordinea publică în zona instituţiilor de învăţământ desemnate Centre de Examinare, la un număr de şase de astfel de instituţii din municipiul Craiova: Grupul Şcolar Căi Ferate, Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“, Grupul Şcolar „I. Murgulescu“, Grupul Şcolar Industrial Energetic, Liceul Teoretic „Henri Coandă“, Liceul de Informatică „Ştefan Odobleja“. În plus, efectivele de jandarmi vor patrula în zoana centrelor de examen pentru a asigura ordinea şi siguranţa elevilor şi cadrelor didactice implicate în desfăşurarea examenului de bacalaureat.

 

11 centre de examen în Vâlcea

 

În acest an, la bacalaureat s-au înscris 3.789 candidaţi. Elevii vor intra în examen în ordinea stabilită de comisii. Sâmbătă, şefii Inspectoratului Şcolar au realizat o instruire cu directorii de licee şi cu preşedinţii din cele 11 centre de examen şi au fost aleşi electronic membrii comisiilor de examen, precum şi profesorii evaluatori la limba română oral. În Vâlcea vor exista 11 centre de examen: Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari“, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Grupul Şcolar „Heri Coandă“, Colegiul Tehnic Energetic, Grupul Şcolar Oltchim, Colegiul Tehnic Forestier, Grupul Şcolar „Ferdinand I“, Colegiul Economic, toate din municipiul Râmnicu Vâlcea, şi Colegiul Naţional „Gib Mihăescu“ Drăgăşani, Grupul Şcolar „I.C. Brătianu“ Drăgăşani şi Colegiul Naţional „Constantin Brâncoveanu“ Horezu. Corectarea lucrărilor se face în trei centre de evaluare: Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“, Liceul „General Magheru“ şi Liceul „Matei Basarab“, toate din Râmnicu Vâlcea.

 

Peste 4.000 de candidaţi în Olt

 

În Olt sunt aşteptaţi la probele care se vor susţine timp de două săptămâni 4.465 de candidaţi, aproximativ 500 fiind absolvenţi din serii precedente.

La Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt s-a efectuat sâmbătă şi tragerea la sorţi electronică pentru stabilirea vicepreşedinţilor şi membrilor celor 14 comisii (12 de examen şi două de evaluare), preşedinţii, profesori din centrele universitare, fiind desemnaţi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Ieri, comisia judeţeană a organizat întâlnirea de lucru cu oamenii din centre, punând la punct ultimele detalii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS