„Gore din Chitila“şi „Mă iubeşte femeile“ sunt piesele care l-au făcut celebru pe Mihai Mărgineanu, la acel moment un anonim om de afaceri care îndrăznea să cocheteze cu muzica.
S-a lansat la 37 de ani. O vârstă nefirească pentru o reorientare profesională sau, mai bine spus, pentru a transforma un vis în realitate. „Sunt foarte puşti. Am intrat pe un teren pe care nu-l cunoşteam, dar care îmi place de mor, îmi dă numai satisfacţii. E o senzaţie totală. E foarte mişto! Ce dacă am peste 37 de ani?!“.
După „Gore din Chitila“, „Şi îngerii beau vin“
„Gore din Chitila“ s-a născut din greşeală, căci „nu am vrut să scot un album pe piaţă, am vrut un disc pentru prietenii mei şi pentru petrecerile noastre. Dar a ajuns pe piaţă. A fost o întâmplare. Este ceea ce îmi place mie să cânt. Că eu ascult ACDC, Metallica, Red Hot Chilli Peppers. Nu pot să cânt ce cântă oamenii ăia, aşa că interpretez melodiile mele. Am băgat exact ceea ce mi-a plăcut mine“, după cum mărturiseşte Mihai Mărgineanu. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă cu „Şi îngerii beau vin“, cel de-al doilea album purtând semnătura sa. A fost nevoie de o stare de spirit. Dacă, mai ieri, Mihai Mărgineanu era fie un romantic incurabil, în „Mai ştii“, cucerind sufletele celor care iubesc versurile de genul „Mai ştii cum te strigam pe atunci/Icoană cu picioare lungi/Veneai pe râu sau râu erai/Curgeai în mine până-n Rai/Cu limba preschimbată în bici/Mânai pe coapse iepuri mici/Aveai un zâmbet cam mieriu/Erai mireasmă, eram viu./Dar, of, of, of, de/Acum de mine trag trei popi/Carnea miroase de pe acum/A scândurică de salcâm/Pe când muşchi din cai/Mie ţărâna îmi spune «hai»…“, sau cu poveşti de dragoste ce-au început cu „A fost odată“, „A fost odată un vis frumos, un vis frumos/Cu un băiat şi-o fată/A fost un vis cam dureros, cam dureros/De te rănesc, mă iartă…/A fost un vis născut în munţi, născut în munţi/Crescut la o cabană/Umbrit de brazi înalţi, cărunţi, înalţi, cărunţi/Ce astăzi se destramă…/Voi, ce vă destrămaţi, uşor vă destrămaţi/Voi, vise pe poteci, (pe poteci)/În amintirea munţilor, a munţilor/Să dăinuim pe veci“, astăzi îl regăsim în noul album, alături de „Paraschivo“, „Gore din Chitila“ şi „Mă iubeşte femeile“. În legătură cu piesa „Şi îngerii beau vin“ autorul a spus: „Nu e un cântec. E o stare de spirit. Într-o zi, aveam o discuţie cu iubita mea, Andreea, iar eu mă lăudam că sunt înger. Şi beam vin în perioada aia. Eram la calculator, scriam nişte versuri pentru cântecul «Pe sub norii de hârtie». I-am explicam cât de înger sunt eu pentru ea, că sunt îngerul ei călăuzitor şi aşa mai departe. Bineînţeles, mă dădeam mare. Am zis, la un moment dat «Şi îngerii beau vin». Mi-a plăcut. O stare de spirit, pur şi simplu. Piesele mele, albumele mele se ascultă mai ales în stări mai mult bahice. Mi s-a părut că nu este necesar să existe o piesă care să poarte acest titlu“, a precizat Mihai Mărgineanu. S-au născut sub această titulatură 16 piese, cântece noi, cinci scrise de Mihai Mărgineanu, iar restul culese din folclor, cântece vechi. Acelaşi trubadur, care constată însă că „E plină lumea de nebune“, nici pe departe o melodie misogină, dacă cumva bărbaţii începuseră să mustăcească, întrucât până la final autorul devine neiertător şi cu sexul tare. Şi dacă mai ieri „Paraschiva“ nu se bucurase de un videoclip, astăzi, o dată cu cel de-al doilea album, visul său se împlineşte. „Am luat de pe primul album «Gore din Chitila», «Paraschivo» şi l-am pus şi pe acest album, am băgat câteva instrumente în plus, în timp ce curge cântecul, mai apare câte un instrument. Am schimbat puţin orchestraţia, pentru că oamenii au început să-l placă, deşi este un cântec vechi de peste 60 de ani. Vom încerca să-i facem un videoclip“, a precizat autorul.
Secrete ale unei vieţi
de artist
Piese care cuceresc, versuri grăitoare, de fapt, munca unui om care şi-a văzut visul devenit realitate. „Mă iubeşte femeile/Şi e moarte după mine/Toată ziua îmi şade pe cap/Nu ştiu ce să fac ca să scap./Doamne, toate mă cer, toate mă vrea/Zice că le place distincţia mea/Eu nu ştiu ce-i aia, dar, dac-or vrea/Le-o dau pe toată, ce să fac eu cu ea…“ sunt versurile care l-au scos din anominat. Dacă ieri a cânta era doar un hobby, astăzi, el s-a transformat în a doua profesie. Invidiile au dispărut şi ele. „Îi invidiam pe cei care au făcut un hobby din meseria lor. De aceea mi-am făcut un ţel în viaţă din a face ceea ce-mi place. Că e nasol să munceşti într-un loc în care nu-ţi place. Să lucrezi într-un birou cu oameni tâmpiţi, idioţi e urât, îmbătrâneşti repede, ajungi să spargi mingea copiilor din faţa blocului. Şi nu e cazul. Faptul că mi s-a oferit această şansă de Bărbosu’, Dumnezeu, e un lucru extraordinar. El mă iubeşte foarte mult. Am noroc. Cum să nu mă duc mai departe?! Chiar îmi place ceea ce fac. Pe de altă parte, nu pot renunţa nici la activitatea mea de dinainte. De luni până vineri muncesc la firma mea, impropriu spus. Muncesc alţii în locul meu. Mie nu mi-a plăcut munca, mi-au plăcut banii şi asta e cu totul altceva. Cine spune că-i place munca minte de rupe, de fapt, îi plac banii“. Având în suflet un respect şi o dragoste deosebită pentru muzică, nu a mai fost nevoie decât de puţină concentrare pentru a se naşte un album, şi apoi un altul şi cine ştie câte şi mai câte. Astăzi e rândul lui Cătălin Saizescu, care „m-a rugat săptămâna trecută să-i fac un cântec pentru prietenul lui, Godzila, asta este porecla lui. I-am dat nişte versuri pe care le-a scris Oreste pentru că ei sunt prieteni foarte buni şi se cunoşteau. Mi-a spus: «Dacă reuşeşti să faci un cântec ar fi perfect» şi a doua zi l-am făcut. Se face repede. E vorba de o stare. Te bagă în stare. Foarte puţină lume ţine cont de asta, cu toate că nu e nici o prostie, «Mamă, se dă ăsta artist!», ar spune unii. Ei bine, nu mă dau artist, nici nu sunt, dar ai nevoie de starea aia de bucurie sau de tristeţe ca să poţi să scoţi un lucru mişto. Dacă îţi spui „Hai să scriu ceva cu tema cutare“, iese o chestie foarte rece, care nu te atinge şi degeaba iese, doar aşa să luăm faţa cuiva“.
Mâine, o altă piesă se va naşte poate pentru un nou serial. O experienţă care vine să o continue pe cea de la „Martori fără voie“, care a lăsat prea puţine amintiri, căci „Nici nu ştiu cum a fost. Eu trebuia să ajung la filmări la ora 9.00 dimineaţa. Şi am adormit pe la ora cinci şi m-am trezit pe la trei după-amiaza. Toat[ echipa era disperată: fratele meu, care a urcat scara ca să mă trezească şi care, evident, n-a reuşit, regizorul. În cele din urmă, m-am trezit eu de bunăvoie şi nesilit de nimeni. La şi jumătate eram pe platou, am filmat până la şapte seara. Habar n-am avut ce-am filmat. Am fugit la Râmnicu Vâlcea, că aveam cântare. Şi m-am văzut într-un episod“. Şi totuşi, între muzică şi film, câştig de cauză are tot prima. Nu numai cea purtând semnătura lui Mihai Mărgineanu, ci şi cea autohtonă: „Ascult foarte multă muzică românescă fiindcă îmi place. Ascult Taxi, Timpuri Noi. N-am fost la concertul George Michael, m-am dus la Artanu de la Timpuri Noi, deşi aveam bilete la VIP, 300 de lei biletul. I l-am dat unei prietene pentru că mi s-a părut mai interesant Artanu şi n-am făcut rău, că a fost o seară extraordinară. Vama, Paraziţii, Nicu Alifantis sunt formaţii OK, sunt formaţii pe care poţi să le asculţi oricând, în maşină, acasă, în timp ce lucrezi, în timp ce înveţi. Şi mai e partea de muzică românească proastă, împărţită în manele şi aia care cică se vrea cultă, trei sau două fete, îmbrăcate sumar. Asta e partea muzicală care nu-mi place. Aceste fete, aceşti băieţi, fotomodele, de fapt, sunt lideri de opinie, dar ei n-au nimic de spus, ceea ce este înfiorător“, conchide acelaşi Gore din Chitila „Doamne, văr cu Fane, zis «Gorila»/Păi, ce-a luat bătăie odată/La «Căţeaua leşinată», de la Mişu, zis „Tâmpitu»“.
