14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCercetări încheiate în cazul ţepelor de la BCR

Cercetări încheiate în cazul ţepelor de la BCR

Poliţiştii doljeni au încheiat cercetările într-un dosar cu 30 de învinuiţi şi un inculpat pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals sub semnătură privată şi uz de fals.

Dosarul penal deschis la începutul anului de Serviciul de Investigare a Fraudelor pe numele Mihăiţei Mititelu, de 46 de ani, din Coşoveni, şi ale altor 30 de învinuiţi din judeţul Dolj, a ajuns pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Cele 31 de persoane au fost cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Poliţiştii au reţinut că inculpata a completat în fals, în perioada noiembrie – decembrie 2006, adeverinţe de salariat şi cărţi de muncă cu date nereale privind vechimea în muncă şi cuantumul veniturilor salariale, în numele mai multor societăţi comerciale. Aceste documente au fost folosite de mai multe persoane în mod fraudulos pentru a obţine credite de nevoi personale de la mai multe agenţii din Craiova ale BCR, creând un prejudiciu de cinci miliarde de lei vechi.

Avea „pile“ la bancă

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că Mihăiţa Mititelu a cerut şi primit de la învinuiţi sume de bani cuprinse între 2.000 şi 4.500 de lei pentru întocmirea documentelor fictive, pretinzând ca are influenţă asupra unor funcţionari bancari şi că nu vor fi probleme în obţinerea creditelor. Femeia completa în fals cărţi de muncă, având date nereale privind vechimea în muncă, dar şi adeverinţe de salariat purtând semnatura mai multor societăţi comerciale. Chiar dacă unele falsuri erau de-a dreptul grosolane, constând în simple copii xerox de pe cărţi de muncă reale ale altor persoane sau copii după ştampilele unor firme, angajaţii băncii au acordat creditele. Iniţial, poliţiştii doljeni au cercetat pe lângă Mihăiţa Mititelu încă 46 de persoane, însă numai în sarcina a 30 dintre ele s-a reţinut comiterea de infracţiuni. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cu propunere de trimitere în judecată a inculpatei şi a celorlalţi învinuiţi, aceştia fiind cercetaţi în stare de libertate.
„Urmeză să fie verificate materialele de urmărire penală furnizate de poliţişti, după care se va adopta soluţia legală“, a declarat procuror Crenguţa Lionte, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

„Scăpată“ de judecători

Mihăiţa Mititelu a fost reţinută pe 15 martie de poliţişti, iar în ziua următoare, procurorii au propus arestarea preventivă a femeii, însă Tribunalul Dolj a respins propunerea, considerând că Mihăiţa Mititelu nu prezintă pericol social. Procurorii au făcut recurs, dar învinuita nu s-a prezentat la două termene date de Curtea de Apel Craiova. Judecătorii au dispus emiterea unui mandat de arestare în lipsă, Mititelu fiind reţinută mai târziu şi introdusă în arest. Acum este cercetată în stare de liberate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU