Acasă Actualitate Centura Craiovei are nevoie de reparaţii

Centura Craiovei are nevoie de reparaţii

Centura de Nord a Craiovei va intra în reparaţii, deşi a fost dată în folosinţă de doar şase luni. Potrivit directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, Adrian Lumezeanu, unele porţiuni din stradă au neconformităţi, aşa încât antreprenorul italian Astaldi-Italstrade trebuie să le remedieze. „Centura ocolitoare a oraşului a fost dată în folosinţă în decembrie 2006, după ce poliţia a fost de acord că se poate circula în condiţii de siguranţă. S-a dorit să se degreveze circulaţia din oraş. Ce rost mai avea să stăm aşa cu ea până la recepţie?“, a spus Lumezeanu.
Potrivit legilor în domeniu, la construirea unei străzi, recepţia se face în două etape: una la finalizarea lucrărilor şi una finală, după expirarea perioadei de garanţie. DRDP putea, prin urmare, să ceară constructorului să remedieze neconformităţile (denivelările) înainte de recepţia la finalul lucrărilor. Potrivit directorului Lumezeanu, strada are o garanţie de trei ani. Deocamdată, reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) susţin că italienii sunt conştienţi că trebuie să rezolve neconformităţile, însă nu se ştie când se vor apuca de lucru.
Centura de Nord a Craiovei măsoară 14,1 kilometri şi a costat 26 de milioane de euro, investiţia fiind finanţată printr-un credit al statului român, acordat de o bancă japoneză.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version