13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBacterii şi chimicale, oficial în fântâni

Bacterii şi chimicale, oficial în fântâni

Rezultatele analizelor apei din fântânile publice craiovene sunt înfricoşătoare. Din această cauză primăria a decis să  ataşeze plăcuţe de avertizare pe cele opt cişmele considerate periculoase.

Conform analizelor efectuate în laboratoarele Companiei de Apă Oltenia, dintre cele 14 fântâni publice ale Băniei, doar trei ar avea apă potabilă – din intersecţia Piaţa Chiriac, Piaţa Veche şi Gheorghe Doja – primele două fiind alimentate din reţeaua oraşului. Din fântânile Iancu Jianu (Botanică), Şimnicu de Jos, Casa Tineretului, Luncă, Peco Severinului, Zeus, Valea Fetii, Şerbănescu (din Parcul „Nicolae Romanescu“), Piaţa Chiriac şi Craioviţa Nouă a ţâşnit apă cu bacterii peste limitele admise, dar şi cu chimicale în exces, după cum se arată în adresa nr. 200 din 14 iunie 2007 a Companiei de Apă Oltenia. Dintr-o singură fântână, Independenţa, nu s-au putut preleva probe, întrucât nu funcţiona, se mai arată în comunicat. Primăria Craiova a ataşat joi plăcuţele de avertizare „Apă nepotabilă“ doar la opt dintre aceste fântâni, şi anume la cele considerate cu apă nepotabilă de Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Dolj: Şerbănescu, Botanică, Piaţa Chiriac, Independenţa, Casa Tineretului, Craioviţa Nouă, Zeus, Gheorghe Doja. Pentru celelalte vor fi reluate analizele. „Am solicitat un nou set de analize pentru comparaţie, din pricină că la una dintre fântâni, Gheorghe Doja, examenul chimic şi cel bacteriologic realizate de noi nu au reliefat concentraţii peste limită ale parametrilor, în vreme ce ASP ne-a transmis că valoarea admisă a azotaţilor este depăşită. Este o contradicţie pe care vrem s-o lămurim. Mai facem o dată analize şi la fântânile din care ASP, nu ştim din ce motive, nu a prelevat probe sau nu a amintit nimic despre rezultatele analizelor bacteriologice“, a declarat viceprimarul craiovean, Gheorghe Nedelescu.
Campania de informare a craiovenilor cu privire la riscurile la care sunt expuşi atunci când beau apă din izvoarele Băniei a fost declanşată de Gazeta de Sud pe 7 iunie, dată la care ASP Dolj susţinea că rezultatele analizelor de apă, necesare nu numai pentru avertizarea oamenilor, dar şi pentru aplicarea de măsuri în vederea păstrării calităţii apei de băut, vor fi comunicate numai contra cost Primăriei Craiova. Înţelegând că au cam ignorat Legea calităţii apei potabile, atât ASP Dolj, cât şi Primăria Craiova au pus osul la treabă. Cel puţin la capitolele semnat-transmis hârtii şi pus plăcuţe de avertizare.

Autorităţile, în ape tulburi

Pe 7 iunie, un director al ASP susţinea că a transmis municipalităţii „de câteva zile“ o notificare prin care anunţa depăşirea valorilor maxime admise ale unor parametri. O astfel de adresă este însă înregistrată abia pe 8 iunie la Primăria Craiova sub numărul 49.015, exact la o zi după ce Gazeta de Sud sesiza că fântânile sunt pericol public, este semnată de directorul adjunct Dolores Tătar şi se referă strict la parametrul „azotaţi“, nu şi la parametrii microbiologici şi indicatori ori la alţii chimici, care trebuie măsuraţi potrivit Legii calităţii apei potabile.
În adresa ASP sunt nominalizate, într-adevăr, opt fântâni în care azotaţii îşi fac de cap, dar sunt ţinute secret alte două, care ar fi fost verificate, dar unde apa ar fi potabilă. În acelaşi document, ASP mai pune în vedere primăriei să inscripţioneze cele opt surse cu avertismentul „Apa nu este bună de băut“. În Legea privind calitatea apei potabile însă, la art. 14, se spune: „(2) Starea de «apă potabilă» sau «apă nepotabilă», constatată în baza analizelor efectuate de un laborator abilitat, va fi consemnată pe o plăcuţă aplicată la vedere, pe sau în vecinătatea sursei de apă“. În fine, după ce Gazeta de Sud a decis să plătească orice analiză autorizată a apei de fântână publică, ASP a încercat să dreagă busuiocul, arătând că şi-a făcut treaba. Numai că până acolo mai sunt câteva zeci de articole de lege care trebuie aplicate, inclusiv preîntâmpinarea îmbolnăvirii celor care au consumat deja apă nepotabilă, plus şase cişmele publice despre care ASP încă nu şi-a dat cu părerea. La celălalt capăt al firului, Primăria Craiova, respectiv regia specializată care administrează fântânile publice, RAADPFL, trebuia să solicite efectuarea analizelor cui voiau, încă în primăvară, după primele ploi abundente, când probabilitarea infestării apelor freatice creşte semnnificativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII