Acasă Actualitate Grupările palestiniene sunt dispuse să încheie un armistiţiu

Grupările palestiniene sunt dispuse să încheie un armistiţiu

Ministrul egiptean al afacerilor externe, Ahmed Abul Gheit, a declarat joi că facţiunile palestiniene din Egipt sunt dispuse să încheie un acord de încetare a focului, a anunţat vineri site-ul armees.com citând agenţia MENA. Palestinienii au acceptat o propunere referitoare la crearea unui mecanism care să controleze acţiunile, a declarat Abul Gheit, care a subliniat necesitatea unificării pentru apărarea intereselor poporului palestinian şi a intereselor naţionale. În timpul  întrevederii pe care a avut-o cu Nayef Hawatmeh, secretarul general al Frontului democratic pentru eliberarea palestinei, Abul Gheit a menţionat că unificarea grupărilor palestiniene este singura opţiune prin care atacurile israeliene ar putea fi împiedicate. Trebuie menţionat faptul că Egiptul a depus eforturi imense pentru a pune capăt confruntărilor inter-palestiniene.

Exit mobile version