Acasă Actualitate A intrat în vigoare Regulamentul european al substanţelor chimice

A intrat în vigoare Regulamentul european al substanţelor chimice

Astăzi a intrat în vigoare noul Regulament european al produselor chimice, adoptat anul trecut de 25 de ţări după îndelungate negocieri şi dezbateri. Regulamentul numit REACH (acornimul în limba engleză al sintagmei "înregistrarea, evaluarea, autorizarea substanţelor chimice") trebuie să permită, până în anul 2018, analiza şi înregistrarea a circa 30.000 de substanţe fabricate sau importate în UE pentru cantităţi care depăşesc o tonă pe an, urmând ca cele mai periculoase să fie eliminate. Din cele 100.000 de substanţe comercializate în UE, au fost studiate doar cele puse pe piaţă după 1981, adică aproximativ 3000. Principala noutate a acestui act normativ constă în faptul că producătorii sunt obligaţi să dovedească că substanţele chimice sunt sigure, şi nu autorităţile să probeze că produsele sunt nocive.
Tot astăzi a fost deschisă la Helsinki şi agenţia care va avea rolul de a controla substanţele chimice şi de a le elimina pe cele mai nocive în cadrul noului regulament comunitar.

Exit mobile version