20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSeverin: Spitalul s-a aprovizionat cu ser antiviperin

Severin: Spitalul s-a aprovizionat cu ser antiviperin

Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin s-a aprovizionat cu şase doze de ser antiviperin pentru că, odată cu începerea sezonului cald, apar primele cazuri de muşcături de şarpe, dar în special cele de viperă.

Directorul adjunct al Spitalului Judeţean Mehedinţi, dr. Amalia Bucureanu, a declarat astăzi că, în momentul de faţă, în stoc există şase doze de ser antiviperin, achiziţionarea acestuia fiind destul de anevoioasă. Dr. Bucureanu  a mai spus că, în cursul anului trecut, medicii mehedinţeni s-au confruntat cu câteva cazuri de persoane muşcate de viperă, în special în mediul rural, iar primul caz din acest an s-a înregistrat în urmă cu două săptămâni, atunci când o tânără a fost muşcată de viperă în staţiunea Băile Herculane.

Şeful secţiei ştiinţele naturii din cadrul Muzeului „Porţilor de Fier“, dr. biolog Sorina Matacă, spune că, în general, localnicii cunosc foarte bine comportamentul viperelor, dar marele pericol îl reprezintă turiştii care, nu de puţine ori, se aventurează în zonele stâncoase, fără a lua un minim de măsuri de precauţie, bocanci sau încălţăminte înaltă. „Persoanele care urcă pe munte ar trebui să fie mai atente, să nu se aşeze în apropierea bolovanilor, grohotişurilor sau pereţilor stâncoşi fără a cerceta cu atenţie locul. Viperele nu atacă omul, ci reacţionează doar la agresiune sau atunci când sunt calcate. La noi în ţară, viperele sunt o specie protejată prin lege“, a precizat dr. Sorina Matacă.

În judeţul Mehedinţi vipera cu corn se  întâlneşte în arealul Parcului Natural Porţile de Fier, dar şi în Platoul Mehedinţi de la Gura Văii, spre Orşova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS