16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Cercetaţi pentru credite cu adeverinţe false

Mehedinţi: Cercetaţi pentru credite cu adeverinţe false

Constantin S., de 48 de ani, din comuna mehedinţeană Punghina, este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, după ce acesta a obţinut un credit de la o bancă folosindu-se de documente false.
În luna ianuarie 2007, mehedinţeanul a obţinut de la o bancă din Drobeta Turnu Severin un credit de 19.500 de lei, pentru care a prezentat un cupon de pensie militară, fără a avea calitatea de pensionar şi fără surse de venit pentru a rambursa creditul. Prin aceeaşi metodă, bărbatul a încercat să mai obţină un alt credit de la o altă bancă, însă funcţionarii au sesizat falsul şi nu i-au acordat împrumutul.
Poliţiştii mehedinţeni spun că, în ultima perioadă, au reuşit să anihileze o vastă reţea de falsificatori care opera în municipiul Drobeta Turnu Severin. Cei şapte membri ai reţelei au reuşit să înşele trei bănci cu aproape 70.000 de lei, falsificând adeverinţe de salariat provenite de la societăţi comerciale cunoscute în Severin, pe care ulterior le ofereau, contra cost, persoanelor care intenţionau să obţină credite bancare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS