22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele nu mai demisionează

Preşedintele nu mai demisionează

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat aseară că renunţă la ideea de a demisiona, alegând calea referendumului pentru a se întoarce la Cotroceni. „La un moment dat, am anunţat că voi demisiona. Speram că un astfel de gest să antreneze o competiţie electorală şi alegeri anticipate pentru parlament“, a declarat Băsescu. Preşedintele a susţinut însă că manevrele politice, care ar urmări să-l împiedice să candideze la un scrutin prezidenţial, şi semnalele externe pentru refacerea stabilităţii politice primite în ultimele două zile l-au făcut să-şi schimbe hotărârea. „Suspendarea era doar un punct din programul de eliminare a politicianului Traian Băsescu din competiţia politică. Pe fondul intenţiilor pe care le pot anticipa, exprimate de foarte mulţi politicieni, este clar că o demisie ar fi accentuat criza politică şi ar fi prelungit-o până în iulie – august – septembrie. Din acest motiv, am luat decizia că soluţia cea mai bună pentru România este participarea mea la referendum. Ştiu că anunţul meu va genera pentru unii regrete, pentru alţii dezamăgire, iar pentru cei care doreau eliminarea mea – o enormă supărare“, a spus şeful statului. „Ne revedem la vot în 30 de zile“, a încheiat Băsescu, amintind că se va întâlni cu electoratul în zilele care au rămas până la referendum.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS