5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComat Elconstruct îi ia pe craioveni la mişto

Comat Elconstruct îi ia pe craioveni la mişto

Mii de şoferi şi pietoni au fost ridiculizaţi ieri de constructorii noului centru al Băniei, care, cu ştiinţa Primăriei Craiova, au închis circulaţia rutieră pe mai multe străzi într-o zi lucrătoare şi într-o perioadă cu trafic intens, pentru a înlocui nişte stâlpi de iluminat public.

Când părea că lumea se obişnuise cu şantierul din centrul Băniei, UTI Oltenia, antreprenorul principal al proiectului plătit de contribuabili, la prima strigare, cu 240 de miliarde de lei vechi, le-a mai administrat craiovenilor o repriză de bătaie de joc, dispunând înlocuirea unor stâlpi de iluminat public la ore de vârf, în zile lucrătoare. Din cauza lucrărilor, străzile A.I. Cuza, Ion Maiorescu, Unirii şi Mihai Viteazul au fost închise ieri, începând cu ora 10.00, pe câteva tronsoane, circulaţia în zona centrului, Brestei şi pe Calea Bucureşti fiind paralizată până după-amiază. Iar manevra se va repeta pe străzile Theodor Aman, Romul şi Nicolăescu Plopşor, pentru plantarea a 25 de noi stâlpi de iluminat, aidoma celor din Piaţa Prefecturii. Ce-a fost la gura şoferilor nu poate fi reprodus, iar ce-au debitat şi cum s-au ascuns unii dintre răspunzători demonstrează că în Craiova chiar este posibil orice.
Cristian Ignat, directorul UTI Oltenia, nu a putut fi contactat (nu-şi dă numărul de mobil), iar şefa Serviciului achiziţii publice al municipalităţii, Sabina Dumitru, care răspunde de obiectiv, este din nou – a câta oară? – plecată la cursuri prin ţară. Mihăiţă Fetoiu, şeful Serviciului siguranţa circulaţiei, nu a răspuns la apeluri, după care şi-a scos din uz telefonul, iar şefa sa, Adriana Motocu, directoarea Direcţiei servicii publice, a spus că nu ştie cine a solicitat închiderea de străzi. În schimb, numai respect pentru craioveni din partea directorului general al executantului lucrărilor, Comat Elconstruct SA Drobeta Turnu Severin, şi a colegului său de la sucursala craioveană, Comat Elconstruct SA Craiova. Întrebat cine a decis ca stâlpii să fie înlocuiţi ieri, în timpul programului de lucru al tuturor instituţiilor şi societăţilor din Bănie, Marius Cătălin Grămescu, şeful cel mare al societăţii din Mehedinţi, a considerat că ne depăşim atribuţiunile. Celălalt director, Constantin Bistriceanu, a apucat doar să declare că are contract cu UTI Oltenia, dar când a trebuit să spună cine a stabilit programul şi pe câţi bani din buzunarul craiovenilor, a luat foc. „Nu vă priveşte!“, a spus Bistriceanu.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a recunoscut că ieri s-a comis o greşeală. „A fost un coşmar. Nici eu nu am aflat decât dimineaţă, când toate utilajele şi echipajele de poliţie erau mobilizate. Chiar am fost nevoit să circul cu maşina şi, recunosc, este groaznic! Mi-am dat seama că atunci când m-am declarat hotârât să închid traficul rutier în centru, m-am pripit. Craiova e un oraş foarte aglomerat şi nu ştiu cum vom găsi soluţii pentru fluidizare“, a afirmat Solomon.

Devizul centrului, la dospit

Amplasarea celor 25 de stâlpi noi care urmează să le ia locul celor plătiţi cu zeci de mii de euro, tot din bugetul local, în urmă cu câţiva ani, firmei Luxten Lighting Company, nu este inclusă în proiectul iniţial de modernizare a centrului, susţin funcţionari din Primăria Craiova. Ei mai apreciază că, astfel, devizul general al lucrărilor va fi suplimentat cu aproximativ 50 de miliarde de lei vechi, având în vedere şi îngroparea cablurilor, plus refacerea pavajului distrus. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Primăriei Craiova, Carmen Licu, valoarea manoperei şi a echipamentelor care se montează pe strada A. I. Cuza şi pe celelalte străzi care nu au legătură cu Piaţa Prefecturii şi esplanada Unirii nu este ştiută. „De la Serviciul achiziţii publice mi s-a comunicat că această sumă nu se cunoaşte“, a declarat Carmen Licu.
Astfel, săpăturile şi montarea stâlpilor din afara ariei centrului modernizat sunt executate în lipsa unei comenzi ferme a Primăriei Craiova, dar cu acceptul total al acesteia. Ca atare, municipalitatea, adică populaţia Băniei, e bună de plată, indiferent cât va fi suma cerută de constructori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS