11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAcoperiş reparat pe banii vecinilor

Acoperiş reparat pe banii vecinilor

Locatarii a două blocuri din Craiova sunt obligaţi de conducerea asociaţiei de proprietari să plătească acoperişul altui imobil. Deşi au fost sesizaţi, funcţionarii primăriei se ascundeau după cireş, iar câţiva craioveni care n-au achitat lucrările s-au trezit cu executorul judecătoresc pe cap.

Mai mulţi craioveni din blocurile a 5 şi a 7 au avut surpriza de a se regăsi datori, pe listele la întreţinere din ianuarie 2007, cu câte 150.000 de lei vechi pentru acoperişul altui bloc –  a 11. Intrigaţi, oamenii au tăbărât pe conducerea Asociaţiei 1 Cerna, din care fac parte, unde au fost primiţi cu explicaţia că investitorul acoperişului cu pricina a obţinut o sentinţă civilă prin care Asociaţia 1 Cerna este obligată să-i returneze 3.538 de lei – contravaloarea lucrărilor efectuate în 2003 -, drept care această sumă este repartizată în mod egal tuturor membrilor asociaţiei. Neînţelegând de ce li se cer lor aceşti bani, oamenii au mers la Primăria Craiova, unde au fost lămuriţi buştean: nu se poate face nimic! Au aşteptat apoi cu sufletul la gură proiectul „Fii vocea cartierului tău!“, organizat de Gazeta de Sud şi ajuns în cartierul Brestei la sfârşitul lunii martie. Elena Mija şi Nicolae Popescu, din blocurile a 5 şi a 7, i-au prezentat atunci primarului Antonie Solomon listele la întreţinere din luna ianuarie, care dovedesc că li se solicită plata a câte 15,54 lei pentru „reparaţii acoperiş“. Ei susţin că, înainte, apelaseră în zadar la ajutorul primăriei. „Suntem obligaţi să plătim noi pentru acoperişul altui bloc. Am fost la primărie şi ni s-a spus că n-au ce să ne facă, e o hotărâre judecătorească. Avem şi noi acea hotărâre, iar acolo nu scrie că noi trebuie să plătim pentru acel acoperiş“, a declarat Elena Mija. Fiindcă oamenii au refuzat să achite nişte sume care li se percep abuziv, craioveanul care a suportat construcţia acoperişului de la blocul a 11, Florea Burada, a obţinut, în baza unei sentinţe judecătoreşti, înfiinţări de poprire pe numele locatarilor din Asociaţia 1 Cerna, chiar dacă aceştia nu locuiesc în blocul a 11. Marian Giubelan, Şeful Serviciului coordonare asociaţii, din cadrul municipalităţii, susţine că Primăria Craiova nu-i poate ajuta pe contribuabili, întrucât nu poate interveni în executarea unui act de justiţie. „Am văzut că acolo este vorba despre o sentinţă civilă care îi dă câştig de cauză lui Burada, în disputa cu Asociaţia 1 Cerna. Mai mult decât atât, în temeiul acestei sentinţe au fost emise, într-adevăr, titluri de executare asupra unor membri ai Asociaţiei 1. Practic, însă, dacă s-a comis o eroare, tot instanţa o poate repara“, a fost de părere Giubelan.

Primăria, în eroare

Potrivit regulamentului de funcţionare a asociaţiilor de proprietari, reparaţia acoperişului blocului a 11 cădea în sarcina Asociaţiei 1 Cerna, cheltuielile fiind considerate comune. Prin sentinţa 636 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă, instanţa găseşte bună de plată Asociaţia 1 Cerna, dar prezintă şi soluţia de „dezdăunare a acesteia“ în cazul efectuării unor reparaţii „urgente“: prin acţiune împotriva coproprietarilor. Numai că Asociaţia 1 Cerna nu a pornit acţiune împotriva „coproprietarilor“, adică a proprietarilor din spaţiul comun reparat, ci a preferat să împartă datoria tuturor locatarilor. Marian Giubelan, şeful Serviciului coordonare asociaţii, se află evident în eroare când afirmă că Primăria Craiova nu poate interveni. Conducerea Asociaţiei 1 Cerna nu a respectat legile după care funcţionează asociaţiile, neimplicându-se în reparaţia acoperişului, aşa încât era sancţionabilă şi fără judecată, în urma unui control al municipalităţii. Administratorul Asociaţiei 1 Cerna, Lavinel Ghiţă, nu a putut fi contactat. Primarul Antonie Solomon a declarat ieri că şi el aşteaptă un rezultat al verificării pe care a dispus-o la Asociaţia 1 Cerna după întâlnirea „Fii vocea cartierului tău!“. „Să-i caute (inspectorii primăriei – n.r.) cum or şti şi să facă ce or şti, ca aceia care trag din banii oamenilor să-i dea înapoi. Le-am spus că, dacă nu găsesc soluţia legală, să-i tragă la răspundere pe şefii din asociaţie, să plătească ei din buzunar banii pentru acoperişul ăla!“, a mai spus Solomon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII