11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Scurte stiri

Şepci video pentru poliţişti

Poliţiştii din China au fost dotaţi cu un echipament cât se poate de performant. Potrivit site-ului ananova.com, ofiţerii de poliţie au primit şepci pe care sunt prinse camere ce cântăresc mai puţin de 50 de grame. „Poliţiştii nu trebuie decât să pornească aparatul şi camera începe să lucreze. Acestea au o memorie de un gigabyte, ceea ce le permite să filmeze timp de o oră. Se întâmplă adesea ca poliţiştii să fie înjuraţi sau luaţi prin surprindere de diverşi indivizi ale căror acţiuni rămâneau nepedepsite pentru că nu existau dovezi. Cu ajutorul acestor camere avem posibilitatea să surprindem cât mai multe acţiuni ilegale şi o parte dintre ele vor fi transmise şi pe posturile de televiziune“, a declarat Diao, ofiţer-şef în cadrul Poliţiei din Chongqing.

Drogaţi de dragoste

De câte ori nu ne-am gândit că nu am reuşi să supravieţuim fără partenerul nostru şi de câte ori nu am simţit o senzaţie de gol sufletesc atunci când nu l-am avut pe alesul nostru alături. Dacă până acum doar se spunea că dragostea este ca un drog, acum această teorie şi-a găsit confirmarea: dragostea creează dependenţă la fel ca oricare alt drog. Din fericire însă, efectele nu sunt atât de devastatoare. „Din punct de vedere psihologic, dragostea nu este altceva decât satisfacerea unei dorinţe, poate asociată şi cu adăugarea unei anumite stimulări senzoriale. În joc sunt conceptele de plăcere şi mulţumire, care sunt implicate şi în comportamentele la care se manifestă dependenţă“, crede specialistul italian George Stefano. Corpul reacţionează ca la un drog, mai ales în faza de îndrăgostire.

Probleme în familia Beckham

Toată lumea se întreabă dacă mariajul dintre Victoria şi David Beckham va supravieţui după mutarea acestora în Los Angeles. Potrivit site-ului news.sawf.org, familia Beckham a declarat în mai multe rânduri că aşteaptă cu nerăbdare să se stabilească în Los Angeles, dar presa a sesizat că relaţia celor doi întâmpină probleme, iar soţii Beckham petrec din ce în ce mai puţin timp împreună. „Adevărul este că Victoria şi David stau mult timp departe unul de celălalt, iar David nu este deloc încântat de acest lucru. El păstrează un calendar în dormitor în care încercuieşte zilele pe care le petrece cu soţia sa, pentru că sunt mult mai puţine decât cele în care fiecare este cu treaba lui“, a declarat un apropiat al fotbalistului. Scriitoarea Jackie Collins a avertizat-o deja pe doamna Beckham să fie cu ochii pe soţul ei, dacă acesta intenţionează să se lanseze în lumea filmului, pentru că atunci popularitatea lui va creşte şi femeile îl vor înconjura la tot pasul. „Dacă David va deveni actor, iar fanii lui consideră că aceasta ar fi o idee bună, Victoria trebuie să ştie la ce să se aştepte“, a declarat scriitoarea.
Familia Beckham se va muta în Los Angeles în luna iunie, când va expira contractul fotbalistului cu echipa la care joacă în prezent, Real Madrid.

Salma Hayek critică Sfânta Scriptură

Cunoscuta actriţă mexicană Salma Hayek a mărturisit că nu a fost niciodată o fană a Bibliei pentru că urăşte felul în care aceasta prezintă femeia şi face referire la sex. Deşi a mărturisit că este o persoană credincioasă, Salma a recunoscut că a avut întotdeauna o problemă cu Sfânta Scriptură. „Nu îmi place modul cum Biblia priveşte femeile – de exemplu, Fecioara Maria care concepe un copil fără să facă sex – aşa că, dacă tu concepi un copil făcând sex, există un mesaj subliminal că acest lucru este murdar. Şi asta este ceea ce ne face pe noi divine – mă refer la posibilitatea de a da viaţă altei fiinţe – asta ar trebui să ne reamintească doar că suntem creatoare, că suntem făcute asemenea lui Dumnezeu prin această capacitate. Nu este nimic mai grozav decât să dai viaţă altei fiinţe“, a declarat Salma.

Gwen Stefani: „Designul vestimentar a fost visul meu“

Gwen Stefani a protestat împotriva zvonurilor conform cărora şi-ar fi lansat propria colecţie de haine doar pentru a urma tendinţele actuale şi a declarat că pur şi simplu şi-a urmat un vis pe care l-a avut dintotdeauna. După cum informează site-ul starpulse.com, cântăreaţa, care şi-a lansat propria sa linie vestimentară în anul 2003, spune că este încântată că a avut ocazia de a crea haine după gusturile sale. „Când eram mică, îmi plăcea să fac haine pentru păpuşile cu care mă jucam. Iar acum, într-un fel, «mă joc» exact cum făceam când aveam opt ani. Sunt convinsă că şi dacă nu eram o persoană atât de mediatizată aş fi avut aceleaşi preocupări“, a declarat cântăreaţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS