21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTributul civilizaţiei

Tributul civilizaţiei

Majoritatea ţărilor dezvoltate (SUA, Anglia, Italia, Germania) sunt în regres numeric, în impas în ceea ce priveşte natalitatea şi implicit viitorul lor ca naţiuni pentru că mulţimea copiilor face să dăinuie un popor, să fie mereu tânăr.
Încerc să fac puţină lumină în această problemă importantă şi atât de controversată în timpul de azi.
La baza dezvoltării umane au stat munca şi învăţătura, acea latură a muncii umane cu creierul care începe din copilărie şi se întinde pe o perioadă îndelungată din viaţa omului.
Această activitate intelectuală produce însă şi un mare stres asupra copilului pentru că depăşeşte cu mult capacitatea lui psihică de înţelegere şi înmagazinare, într-un cuvânt mediul său natural de viaţă.
Stresul e cu atât mai mare pentru copil cu cât această activitate începe la o vârstă mică – sub şapte ani şi nu i se dă creierului posibilitatea să se fortifice, celulelor nervoase să se maturizeze pentru a fi apte de o muncă intelectuală susţinută.
Sub şapte ani, atenţia involuntară a copilului durează 15-20 de minute. Dacă se depăşeşte acest timp, intervine atenţia voluntară, care se face însă cu un consum mare de energie ce depăşeşte de cele mai multe ori capacitatea de refacere a celulei nervoase. Cum refacerea nu ţine pasul cu consumul apare o mică oboseală care se acumulează oră de oră, zi de zi şi se transformă în surmenaj.
Oboseala psihică nu se reface prin somn de la o zi la alta cum se reface de regulă cea fizică. Dacă nu se intervine cu un timp corespunzător de odihnă, care poate să crească uneori cu de patru ori timpul cu cât am prelungit activitatea după momentul instalării oboselii, acest surmenaj se va transforma în nevroză.
Celulele nervoase la copil sunt sensibile şi dacă sunt forţate se degradează şi aşa se vor transmite urmaşilor. Sunt singurele celule din organism care, o dată distruse, nu se mai pot reface şi astfel echilibrul şi potenţialul psihic al copilului se diminuează pe fondul unei oboseli cronice. Mai târziu, urmaşii vor începe aceeaşi muncă având un anumit grad de sensibilitate care se va amplifica de-a lungul generaţiilor.
La efortul intelectual al şcolii s-a adăugat în ultima jumătate de secol suprasolicitarea mijloacelor mass-media, în principal televizorul şi calculatorul.
Pe cât de mult bine aduc omenirii aceste invenţii, care uşurează transmiterea informaţiilor şi munca omului, pe atât de mult rău le fac copiilor pentru că îi atrag cu diversitatea informaţiilor, le creează dependenţă faţă de ele şi îi suprasolicită prin numărul mare de ore de vizionare, reducându-le astfel şi orele de joacă şi de somn. Volumul redus de activităţi fizice duce la atrofierea muşchilor şi face ca o parte din substanţele alimentare să se depună pe ei sub formă de grăsimi, ele nefiind consumate. Cât priveşte suprasolicitarea nervoasă cauzată de televizor şi calculator, este cunoscută mai ales în ţările occidentale şi SUA. Declinul facultăţii de a raţiona la elevii şcolilor din SUA, dar şi din ţările dezvoltate europene este foarte puternic – generaţia Weak reasoners (a celor care raţionează slab). Au probleme de atenţie şi hiperactivitate – sunt mereu agitaţi, nestatornici şi neascultători, ADHP cum spun psihologii – adorm greu şi la ore târzii, reflexul veghe-somn este tulburat. Puşi în sarcină nu rezistă, nu se pot descurca în viaţă, nu-şi pot întemeia o familie. Toate acestea se vor amplifica în viitor prin acumulare şi transmitere.
Majoritatea medicilor şi psihologilor din ţările respective dau vina pe televizor şi calculator în exclusivitate, dar eu în lunga mea carieră didactică de 42 de ani am ajuns la concluzia că, în primul rând, învăţământul a slăbit psihicul copiilor prin transmiterea oboselii din generaţie în generaţie şi apoi, peste acest teren slăbit, s-a adăugat stresul legat de televizor şi calculator. Un rău nu vine niciodată singur.
Cred că pentru aceste ţări în care copiii au probleme de învăţare, acel principiu din pedagogie care cere ca toate cunoştinţele să fie cu un pas înaintea înţelegerii copilului pentru a forţa puţin celula nervoasă şi a o dezvolta trebuie revizuit, deoarece supraforţarea lor îi degradează şi mai mult. Francezii au dus predarea înmulţirii în clasa a V-a pentru a-i proteja. Italienii şi nemţii au rarefiat cunoştinţele. De fapt, acest pas ar trebui dat înapoi pentru a le da posibilitatea să se refacă în câteva generaţii.
Părinţii care se implică în educaţie alături de cadre didactice ar trebui să aibă anumite cunoştinţe în acest domeniu. Să ştie astfel câte ore trebuie să doarmă copilul lor în funcţie de vârstă, câte ore poate sta la televizor fără urmări, ce alimente sunt mai indicate pentru vârsta lui, să aibă anumite cunoştinţe de psihologie pentru a-şi pune de acord pretenţiile cu posibilităţile copilului pentru că altfel se creează traume. Să ştie câte ore trebuie să dureze temele de acasă pentru cei mici şi pentru cei mari (la cei mici nu trebuie să dureze mai mult de 1-1,5 ore), iar repetiţiile să fie eşalonate în timp, distanţat, altfel uzează fără radamentul necesar. Toate aceste lucruri trebuie dozate şi controlate pentru că au o mare putere de atracţie, dar exagerate le dăunează şi îi obosesc prematur.
Dacă în trecut oboseala legată de învăţătură trecea neobservată era pentru că nu toţi oamenii învăţau carte. Exista la mai toate popoarele acea clasă de ţărani (60-70%) ai căror copii învăţau carte puţină şi trimiteau şcolii copii viguroşi, cu un psihic intact, care duceau mai departe valorile ştiinţei. În ultimul secol însă, această clasă s-a subţiat datorită maşinilor care au preluat munca, iar învăţământul a devenit de masă.
Din acest moment, învăţătura a început să-şi arate latura ei negativă, distructivă şi dacă nu este controlată poate dăuna foarte mult unui popor, ducând în final chiar la ieşirea lui din istorie. Se ştie că au fost mai multe popoare, dar unele au ieşit din istorie din cauza paşilor prea mari făcuţi.
Acesta este cel mai mare tribut pe care ar putea să-l plătească unele ţări dezvoltate pentru năzuinţa lor firească de a fi mereu în frunte. Ele au făcut un pas mare pentru omenire, i-au adus civilizaţia, dar acum dau semne de oboseală.
Aceasta se vede în numărul mic de copii pe care îi au şi care nu mai au vigoarea şi echilibrul înaintaşilor. Au o capacitate psihică mai scăzută, sunt neastâmpăraţi, în adolescenţă iau uşor drumuri greşite şi ajunşi la maturitate uită de căsătorie – într-un cuvânt nu se pot descurca în viaţă.
Recompensele statelor respective pentru căsătorie şi copii nu-şi ating scopul în totalitate, deoarece ele nu înlătură cauza situaţiei. Cu cât poporul este mai dezvoltat, a acumulat mai mult stres, cu atât are mai puţini copii, este îmbătrânit şi în regres numeric. Refacerea lui se va face în timp îndelungat, de ordinul sutelor de ani.
În natură se păstrează un echilibru permanent – ce se pierde într-o parte, se creează în alta. Sunt în Europa popoare minoritare sau în curs de dezvoltare (unele au fost aduse cu bună ştiinţă) care au o natalitate foarte bună şi treptat vor acoperi pierderile de copii din ţările în regres numeric. Nu peste mult timp vor fi în Europa la ele acasă pentru că vor deveni majoritare. Gândul şi sufletul lor aparţin popoarelor din care se trag. Franţa cunoaşte bine aceste probleme şi nu peste mult timp alte ţări. Un academician de la noi spunea că în 100 de ani Europa, dacă nu se trezeşte la realitate, va avea altă religie. S-ar putea să aibă dreptate pentru că pământul este al celor care ştiu să-l acopere, iar procesul de care vorbeam nu poate fi stopat uşor deoarece natura merge în evoluţia ei nestăvilită până la limite.
La ce foloseşte multor popoare dezvoltate că iau copii de şase ani la şcoală dacă mai târziu obosesc şi nu mai au vigoarea necesară pentru a menţine natalitatea popoarelor respective la un nivel corespunzător? La ce foloseşte evreilor că la trei ani pun copiii să lucreze la calculator dacă din zece poartă ochelari şapte? Ce folos au grecii că iau copii de mici la şcoală dacă albanezii, din instinct, merg mai bine în privinţa natalităţii, se înmulţesc rapid, astfel că în Kosovo (locul formării poporului iugoslav) au devenit majoritari şi-şi cer drepturile cuvenite numărului? Cred că vor fi în Europa mutaţii demografice nemaiîntâlnite în istorie.
Se întâmplă, din punct de vedere psihic, ceea ce s-a întâmplat în Germania pe la 1850 din punct de vedere fizic. Atunci ministrul de război a spus în parlament că nu poate încorpora nici un tânăr deoarece aveau talia necorespunzătoare, fuseseră puşi la muncă de patroni sub 16 ani şi rămăseseră mici. Din punct de vedere psihic însă lucrurile se constată mai greu şi cu reţinere pentru că este înrădăcinată concepţia că învăţătura dezvoltă creierul. Dezvoltă dacă se păstrează în anumite limite, altfel îl deformează şi este ştiut că orice lucru dus la extremă se transformă în contrariul său.
Este cunoscut că eforturile intelectuale exagerate distrug întregul organism pentru că o dată slăbit sistemul nervos slăbeşte şi organismul, de care se vor lega foarte multe boli. Nu trebuie uitat şi că munca fizică exagerată produce stres care se transmite urmaşilor.
Scriu acestea din dragoste pentru copii (am şi eu copii şi nepoţi) de care am fost ataşat toată viaţa în cei 42 de ani la catedră în mijlocul lor. Scriu însă şi din amărăciune că nu am putut face nimic pentru ei deoarece şi la noi, în România, lucrurile nu stau altfel din punct de vedere demografic şi al preocupărilor pentru echilibrul psihic al copilului. De peste 30 de ani avem o programă excesiv de încărcată, un învăţământ informaţional dus la extremă (imităm şi noi ce vedem la statele dezvoltate pentru a le ajunge din urmă) şi, într-adevăr, le-am ajuns, dar în latura negativă de care vorbeam.
Din cauza stresului exagerat la care i-am supus pe copii, începând cu anul 1972, la vârsta de şase ani (deşi studiile făcute anterior pe clase experimentale arătaseră că majoritatea obosiseră în clasa a VII-a), ne-am trezit că numărul copiilor a scăzut dramatic de-a lungul anilor, iar noi ne-am pierdut obiectul muncii. Şi este normal, cine face ce nu trebuie suportă primul consecinţele. Suntem un popor îmbătrânit ca şi Germania, Italia, Anglia etc.
Din cauza acestui stres a crescut numărul copiilor bolnavi psihic şi nici carte prea multă nu i-am putut învăţa pe majoritatea (70%) deoarece nu s-au putut ridica la nivelul programei. Începând cu clasa a VII-a nu mai fac faţă acestui maraton şi nu-i mai interesează nimic. Ca urmare a acestei avalanşe de cunoştinţe ce trebuie transmise nu mai poţi face educaţie şi este neglijată în detrimentul lor şi al societăţii.
Şi la ce atâtea informaţii dacă un gânditor francez în sec. XIX-lea a spus: „Un cap bine format este mai mult decât un cap prea plin“. Multe cadre didactice dau teme exagerat de multe, chiar şi pe vacanţă, lucru nepermis. Dacă vom coborî şcolarizarea iarăşi la şase ani vom pierde şi puţinii copii care ne-au mai rămas şi vom fi înlocuiţi de alţii care au mulţi copii şi ştiu să aibă mai multă grijă de ei. Dar poate că aşa vrea natura, ei vor veni cu un ritm de viaţă şi de muncă mai echilibrat, mai uman. Noi şi alţii am depăşit poate aceste limite.

Prof. Ion Ionescu, Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS