10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSIF-urile au dominat piaţa bursieră

SIF-urile au dominat piaţa bursieră

Săptămâna trecută, societăţile de investiţii financiare au dat tonul tranzacţiilor la Bursa de Valori Bucureşti. Cele mai bune rezultate le-au avut SIF Banat-Crişana, cu un sfert din tranzacţiile bursei, şi SIF Oltenia, care a crescut cu 7%.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna trecută corecţii minore pe toţi indicii, cu excepţia BET-FI, care a urcat semnificativ, câştigând 5,37%. Indicele societăţilor de investiţii financiare a trecut pe plus faţă de anul 2006. Valoarea tranzacţiilor a scăzut faţă de săptămâna trecută, valoarea însumată a schimburilor cu obligaţiuni a scăzut până la valoarea de 0,48 de milioane de lei, fiind făcută în cea mai mare parte de titlurile Hexol.
În piaţă s-au mai înregistrat tranzacţii cu obligaţiunile Raiffeisen Bank, cu cele ale Băncii Comerciale Carpatica, respectiv Finansbank. Indicele BET a suferit o scădere de 1%, pe fondul efectului Alro Slatina, a cărei cotaţie s-a corectat cu 10,34%, după ce în săptămâna precedentă avusese un salt impresionant de 89,54%. Creşterea este datorată reluării la tranzacţionare după o perioadă de şase luni de suspendare şi a prezentării unor rezultate financiare foarte bune.
„În ceea ce priveşte perspectivele de creştere pe termen mediu şi lung, acestea vor fi influenţate de continuarea rezultatelor bune înregistrate şi păstrarea contractului de achiziţie încheiat în septembrie 2006 cu Hidroelectrica, pentru aprovizionarea cu circa 75% din energia electrică necesară. La capitolul puncte slabe, pentru Alro Slatina notăm lichiditatea foarte scăzută a acţiunilor, fapt ce măreşte volatilitatea şi nu permite acumularea de pachete semnificative şi dependenţa de preţul energiei electrice necesare producţiei. Alro este cunoscut ca fiind cel mai mare consumator de energie electrică din România, cu circa 8% din consumul la nivel naţional“, este de părere Leonard Şonei, responsabilul agenţiei Intercapital Invest Craiova.

Creşteri semnificative

În săptămâna 10-13 aprilie, cei mai câştigaţi au fost acţionarii societăţii Mefin Sinaia, cotaţia acestui emitent urcând cu 13,22% (1,97 lei pe acţiune), urmaţi de cei ai Şantierului Naval Orşova, cu o creştere de 10,17% (13 lei pe acţiune) şi de cei ai Artrom Slatina – cu o creştere de 10,06% (35 lei pe acţiune). Cel mai mult au scăzut acţiunile Comelf Bistriţa, care au pierdut 12,91% (2,63 lei pe acţiune), urmate de cele ale Alro Slatina – cu o depreciere de 10,34% (7,8 lei pe acţiune) şi de cele ale Kandia-Excelent, cu o scădere de 7,63% (2,3 lei pe acţiune).
Piaţa a fost dominată de creşterea SIF-urilor, cu un volum de tranzacţionare destul de bun, în special SIF Banat-Crişana, care a reuşit să atragă un sfert din schimburile bursei. SIF Oltenia a închis ziua de vineri în creştere cu aproximativ 7%, până la nivelul de 3,47 lei pe acţiune. Finalul săptămânii a stat sub semnul societăţii Alumil Rom Industry, investitorii preferând să-şi marcheze din profit pentru a avea disponibilităţi să achiziţioneze acţiuni ale acestui emitent, mai ales că rezultatele financiare justifică acest lucru. Titlurile Alumil Rom Industry vor intra la tranzacţionare începând cu şedinţa de astăzi. Blocul de tranzacţionare va fi de zece titluri, iar în prima zi nu va fi limită de variaţie şi nu se vor putea introduce ordine în piaţă. În plus, emitentul va acorda dividende într-o rată de 88% din profit, acestea fiind de 0,36 lei brut, adică cel mai bun dividend de la BVB (7,8%).

Material realizat în colaborare cu Intercapital Invest Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU