Catalin Baicus ceva, Mihai Logofatu, altceva, si Dan Fasui, cu totul si cu totul altceva. Aceasta este distributia proiectului teatral „Aplauzele le iau mâine“.
„In seara aceasta o sa incerc sa joc teatru. O sa incerc sa va amuz pentru ca am nevoie de bani. Voi face playback pentru piese care nu imi plac, dar le cânt de nevoie. Voi face pentru doamnele si domnisoarele singure streap-tease. Daca e vreun producator de telenovele, il rog sa ma contacteze dupa spectacol. O voi face si pe asta. Ma voi vinde in toate felurile, numai sa va stârnesc mila“.
Replica ii apartine lui Catalin Baicus, acel „ceva“ din piesa „Aplauzele le iau mâine“, o piesa de teatru, de fapt povestea actorului zilelor noastre, actorul care nu mai exista prin si pentru arta, de fapt actorul care se vinde ieftin, pentru a fi acolo, in prim-plan, dar si pentru a câstiga bani.
Din baruri pe scena Nationalului craiovean
Un spectacol putin diferit de ideea clasica de piesa de teatru, de fapt un proiect underground, care a avut premiera in barurile craiovene, caci a fost initial conceput ca o piesa pentru astfel de localuri.
„Am plecat de la ideea de «one man show» si, pe parcurs, am ajuns la one man show cu trei personaje, inspirat fiind de o emisiune tv, unde reporterul avea ca interlocutoare o trupa de playback de pe la noi. La intrebarea «Cum este noul vostru videoclip?», fetele s-au grabit sa raspunda: «Este un videoclip alb-negru, cu câteva pete de culoare». M-am amuzat teribil. De aici ideea de one man show cu trei personaje“, a precizat Catalin Baicus, personajul principal al piesei „Aplauzele le iau mâine“.
De aici pâna la marea premiera de pe scena Nationalului nu a mai fost decât un pas. Spectacolul se bucurase de un real succes, ca si proiect under-ground, astfel ca initiatorii sai s-au gândit sa inlocuiasca scena improvizata din baruri cu una adevarata.
„I-am cerut directorului sa vina sa vada piesa. Ne asteptam sa il regasim printre spectatori, doar pe dânsul si alti câtiva actori din teatru. Surpriza a venit când la inceperea spectacolului scaunele din sala erau aproape in intregime ocupate. Am impresionat si asa am ajuns sa jucam pe scena Teatrului National din Craiova“, a mai adaugat Catalin Baicus.
Partasi la bucuriile si tragediile actorului
„Choose life“, coloana sonora din „Trainspotting“ – „Din viata scapa cine poate“, deschide spectacolul despre tragediile, umilintele actorului de astazi. Un decor simplu: o masa pe care sunt asezate o scrumiera, unde isi scutura tigara unul dintre personaje, doua sticle – una de apa si celalata, probabil, de suc. Doua scaune: unul poarta greutatea personajului, acel „cu totul si cu totul altceva“, care se ocupa de filmarea piesei. O scara sta asezata intr-un colt al scenei. Un televizor in apropierea sa, unde se redau imaginile filmate. Un alt personaj, „altceva“, care poarta in mâna un bec de iluminat stradal, racordat la o sursa de energie printr-un cablu lung de 20 de metri, de fapt lumina spectacolului, vine sa completeze ideea de piesa one man show cu trei personaje. In mijloc, o tribuna improvizata, pe care stau lipite mai multe articole de ziare. E bine sa apari si acolo, in paginile ziarelor, asa ca ideea de a face orice este posibil pentru a fi in prim-plan continua sa ghideze viata lui, a actorului. Si spectacolul incepe. Din difuzoare se face auzita vocea celui care graieste: „Buna seara, doamnelor si domnilor! Va rog nu va opriti telefoanele mobile… pe perioada spectacolului puteti consuma bauturi alcoolice, racoritoare…“, de fapt puteti face tot ceea ce de obicei este interzis. Telefonul mobil poate suna, el, actorul, nu pare a fi deranjat, puteti chiar scoate sunete straine de codul bunelor maniere sau a bunei cresteri. Si apare actorul. Devenim partasi la bucuriile si tragediile actorului de astazi, care poate face orice pentru bani. Se umileste, se bucura si apoi decade. Se refugiaza chiar si in medicamente, caci „O sa te urce si o sa te coboare?“. Vocea constiintei: „De ce ai nevoie de toate acestea…?“. Actorul se revolta. O revolta muta: „ Habar n-ai cine sunt?“, caci cine sa-l auda? Si de l-ar auzi… Totul se naruie pentru a reinvia. Si atunci vine un alt moment, efemer, total lipsit de o baza reala, dar totusi plin de invataminte pentru cine vrea sa le asculte, caci urechi are toata lumea. De fapt, o noua constitutie, cu noi articole de lege. „Teatrul va fi al actorilor“. Si continuarea: „Toti actorii sunt egali, de asemenea, toate rolurile sunt egale. Nu vor mai exista roluri principale si secundare“. In plus „toata societatea va putea juca teatru“, tot astfel cum „nimeni nu va avea dreptul sa fure rolul altuia“. Ba mai mult: „Se vor interzice si aplauzele“. „Teatrul se va juca de acum inainte pe strada“ si poate cel mai dur articol de lege: „Cine va fi prins ca nu joaca teatru… (acel ceva impreuna cu „cu totul si cu totul altceva“ mimeaza o bataie – n.r.) va fi tratat omeneste“.
Aplauzele furtunoase, insotite de urale pe scena. Si totul se reintoarce in planul tragicului, caci asta este viata lui, a actorului. E umilit, batut, legat la ochi, alungat de pe scena. Totul il ajuta insa sa redevina el, actorul care a visat sa fie. Si atunci rabufneste: „Luati de pe mine haturile si bandajele, nu ma mai priponiti… eu ma hranesc cu aer, voi cu zahar… Eu sunt eu si fara voi“. O viata de actor. Nimic mai mult.
