27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIngropat de viu in curtea lui Caiac

Ingropat de viu in curtea lui Caiac

Doi minori au fost prinsi sub un mal de pamânt de 2,5 metri, in timp ce sapau un sant pentru canalizare in curtea vilei interlopului craiovean Mihai Pârvu, zis Caiac.


Un grav accident de munca, soldat cu un mort si un ranit, s-a petrecut ieri dupa-amiaza la locuinta interlopului craiovean Mihai Pârvu, zis Caiac. In cartierul craiovean Bariera Vâlcii, pe strada Toamnei, la numarul 75 bis, Caiac isi construieste o vila impunatoare. De câteva zile munceau in curtea lui mai multi oameni care sapau un sant pentru a racorda vila la reteaua de canalizare. Printre muncitori se numarau Florin Constantinescu, de 17 ani, si Ionut Caramida, de 16 ani, ambii din Craiova, angajati cu ziua. Acestia se indeletniceau cu saparea unui sant de circa 2,5 metri adâncime, prin care urma sa fie introdusa conducta de canalizare. „Lucrau pentru Caiac, pe 300.000 de lei pe zi. Eu le-am zis sa nu se bage, dar nu m-au ascultat. Bani le-a trebuit…“, a spus Robert Golofita, varul lui Ionut Caramida.


Prinsi sub opt tone de pamânt


Ieri dupa-amiaza, in jurul orei 14.40, malul inalt al santului sapat de baieti a cedat. Circa opt tone de pamânt, dupa aprecierea specialistilor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dolj, s-au prabusit peste adolescentii care se aflau in groapa. Ceilalti muncitori, vazând ca nu pot sa-i scoata pe cei doi, au sunat la 112. Imediat s-au deplasat la fata locului ambulanta SMURD, echipa de descarcerare a ISU si doua echipaje de la Sectia 4 Politie Craiova.


„Unul dintre cei doi baieti a fost acoperit total de pamânt si a decedat. Baiatul s-a ferit si a intors spatele, malul prabusindu-se peste el. Celalalt tânar a fost prins de la brâu in jos sub o cantitate mai mica de pamânt“, a declarat plutonierul adjutant sef George Vilceleanu, purtator de cuvânt al ISU Dolj. Dupa ce s-au chinuit aproape doua ore, salvatorii au reusit sa-i scoata pe cei doi. Constantinescu murise, insa Caramida traia. Acesta a fost constient pe tot parcursul operatiunii de salvare. Imediat a fost transportat pentru ingrijiri medicale la Spitalul de Urgenta Craiova.


Cercetarile in acest caz au fost preluate de o echipa mixta, formata din reprezentanti ai Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj si ai Sectiei 4 Politie Craiova, coordonata de un procuror al Parchetului de pe lânga Judecatoria Craiova.


Cercetari


Autoritatile urmeaza sa stabileasca daca proprietarul constructiei avea autorizatiile necesare pentru lucrarile efectuate. Totodata, se vor verifica si conditiile in care si-a recrutat forta de munca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU