16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInculpatii din Dosarul Gazeta, judecati in libertate

Inculpatii din Dosarul Gazeta, judecati in libertate

Tribunalul Braila a decis ieri judecarea in stare de libertate a inculpatilor din Dosarul „Gazeta“ ramasi in arest, respectiv Liviu Man, presedintele Trustului de presa Gazeta, Aurel Muresan, director executiv, si Ioan Otel, seful Departamentului de Investigatii.


Cei trei au primit insa interdictia de a parasi tara timp de 30 de zile.


Instanta braileana a programat un termen pentru discutarea masurii arestului preventiv, in conditiile in care ultimul mandat, de 60 de zile, emis de Tribunalul Cluj, pe numele celor trei, expira ieri, inainte de primul termen care va fi judecat la Tribunalul Braila, respectiv 2 aprilie.


Aparatorii celor trei au cerut inlocuirea masurii arestului preventiv, luata in cazul lor pe 30 octombrie 2006, cu interzicerea parasirii tarii, la fel ca in cazul celorlalti inculpati din dosar.


Noua persoane din conducerea manageriala si editoriala a Trustului de presa Gazeta au fost trimise in judecata de DIICOT, pe 19 ianuarie 2006, pentru santaj in forma calificata si constituire de grup infractional. Liviu Man, presedintele Trustului, Aurel Muresan, directorul executiv, Ioan Otel, seful Departamentului de Investigatii, Dorel Vidican, directorul de publicitate al Gazetei de Bistrita, Aurelian Grama, coordonatorul publicatiilor Zi de Zi si Gazeta de Mures, Dan Pârcalab, directorul general al Gazetei de Maramures, Memoranda Onac, editor general al Buna Ziua, Ardeal, Anca Cocut, directorul de publicitate al Gazetei de Oradea, si Adrian Avarvarei, seful Biroului de Protectie Interna, sunt acuzati ca incepând cu 2004 ar fi santajat zeci de personalitati pentru a incheia contracte de publicitate cu ziarele trustului, promitându-le in schimb sa nu publice articole defaimatoare la adresa lor.


Dosarul Gazeta are 42 de parti vatamate si 114 martori.


Procurorii DIICOT au decis in ianuarie extinderea cercetarilor in dosar si au inceput in luna februarie urmarirea penala impotriva lui Arpad Paszkany, finantatorul principal al clubului de fotbal CFR Cluj. Acesta este acuzat de sprijinirea unui grup infractional si instigare la santaj si, incepând cu 20 martie, nu are voie sa paraseasca municipiul Cluj-Napoca timp de 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS