21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Parcarile, in bezna

Modernizarea bulevardului Nicolae Titulescu, din Craiova, ramâne in intuneric, dupa ce Electrica SA si-a exprimat punctul de vedere asupra modificarii retelelor de distributie care deservesc iluminatul public din zona viitoarelor parcari: primaria trebuie sa suporte costurile de executie.


In vreme ce autoritatile din Banie au declansat campania de taiere a plopilor de pe bulevardul Nicolae Titulescu, in vederea demararii proiectului de modernizare a carosabilului si de amenajare a parcarilor, Electrica SA, Centrul Municipal de Exploatare Craiova, a anuntat ca nu va muta retelele de disitributie a energiei pentru iluminatul stradal aflate in zona in care urmeaza sa fie construite locurile de parcare. Potrivit purtatoarei de cuvânt a Electrica Oltenia, Liana Tataranu, distribuitorul de curent electric nu va interveni la sistemul de pe bulevardul Nicolae Titulescu. „Prima conditie din avizul acordat Primariei Craiova a fost ca municipalitatea sa mute aceste retele, nu Electrica. Aceasta este pozitia Electrica Oltenia“, a declarat ieri Liana Tataranu. Responsabilul de proiect din cadrul municipalitatii, Sever Bordu, director al Directiei integrare europeana si investitii, are cu totul alte informatii: „Nu stim exact cât costa mutarea retelelor, fiindca nu este in sarcina noastra, dar am inteles ca Electrica va efectua in doua luni partea sa de lucrare din fonduri proprii, pe care le si are alocate“. Potrivit directorului Sever Bordu, costul total al proiectului este de 16 milioane de lei, in care nu este inclusa inlocuirea sau devierea cablurilor electrice sau a conductelor de utilitati. La fel de convins de implicarea Electrica Oltenia este si primarul Craiovei, Antonie Solomon, care a afirmat zilele trecute ca furnizorul de energie electrica a convenit sa treaca la treaba cu bani din propriul buget. „Electrica zice ca investeste 200 de miliarde (lei vechi – n.r.) in Craiova. Le-am spus sa inceapa cu bulevardul Nicolae Titulescu si au fost de acord“, a declarat primarul. Primaria Craiova si Electrica Oltenia se pare insa ca au batut palma numai in privinta oportunitatii ca retelele subterane sa fie amplasate aerian in perimetrul care va fi ocupat de parcari, nu si a cheltuielilor de câteva milioane de lei necesare lucrarii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS