10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSatele doljene, repetente la igiena

Satele doljene, repetente la igiena

Angajatii din unitatile sanitare si de invatamânt care nu au urmat cursuri de igiena risca amenzi de 10-40 de milioane de lei.


Inspectia de Sanatate Publica (ISP) Dolj a efectuat, in perioada 10-15 februarie, un control tematic privind efectuarea analizelor medicale periodice si a cursurilor de igiena de catre angajatii din blocurile alimentare sau cei care presteaza servicii de curatenie in scoli, gradinite si unitati sanitare.


Jumatate din scolile controlate, fara autorizatii sanitare


Concluzia inspectorilor sanitari este ca in mediul rural o mare parte din unitatile de invatamânt si o parte din cabinetele medicale ar trebui inchise. Lipsa apei curente si a materialelor de curatenie, mobilierul vechi sunt probleme care inca nu si-au gasit rezolvare in cabinetele medicale de la tara. Cele mai mari probleme sunt insa in scoli. Din cele 102 unitati scolare din judetul Dolj controlate, doar 60 aveau autorizatie sanitara de functionare. Grupuri sanitare ca vai de lume, lipsa apei curente si a canalizarii sunt principalele motive pentru care unitatile scolare din mediul rural nu obtin autorizatie de functionare. La acestea se adauga lipsa cursurilor de igiena.


Inspectorii sanitari sustin ca motivul pentru care angajatii de la tara nu se inghesuie sa urmeze cursuri de igiena este faptul ca astfel de cursuri nu se organizeaza decât la Craiova. Angajatii trebuie sa mearga la Craiova pentru a urma cursurile si, in plus, trebuie sa plateasca din propriul buzunar aceste cursuri care costa in jur de un milion de lei vechi.


Amenzi de pâna la 40 de milioane de lei


Amenzile sunt de cinci-zece milioane de lei vechi pentru lipsa analizelor medicale si de 10-40 de milioane de lei pentru cei care nu pot sa faca dovada ca au urmat cursuri de igiena. „S-a urmarit sanctionarea dupa caz a angajatilor care nu au avut efectuate examenele medicale, cursurile de igiena si care nu prezentau echipament de protectie si igiena individuala corespunzatoare. In cadrul actiunii s-au facut de asemenea recomandari privind corectarea sau refacerea circuitelor functionale si procurarea de mobilier, utilaje, ustensile, aparatura specifica, acordându-se termenul de 30 martie pentru acest punct“, a sustinut dr. Ofelia Teodorescu, inspector sanitar in cadrul Inspectiei de Sanatate Publica Dolj.


In cazul scolilor si gradinitelor, raspunzatoare pentru neefectuarea cursurilor de igiena sunt chiar conducerile unitatilor respective. La Teslui, de exemplu, directorul scolii a fost amendat de inspectorii sanitari cu zece milioane de lei pentru ca personalul de ingrijire nu avea efectuate cursuri de igiena.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS