10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTranzactie de arme in conditii dubioase

Tranzactie de arme in conditii dubioase

Finalizând cercetarile in dosarul traficului cu arme interceptat la Calafat, procurorii DIICOT au stabilit ca o firma bulgara comercializa in Finlanda tevi de mitraliera produse in România, iar transportul armamentului a fost lasat pe seama unor subcontractanti care nu dispuneau de autorizatiile cerute de legislatia româneasca.


Procurorii Serviciului Teritorial Craiova al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au dispus ieri trimiterea in judecata a bulgarilor Kostadin Ivanov Bodurov, de 50 de ani, si Seydi Yusmenov Cheshliev, de 43 de ani, acuzati de contrabanda calificata, folosirea de acte nelegale si nerespectarea regimului armelor si munitiilor. Cei doi au incercat sa intre si sa tranziteze in secret teritoriul României, fara sa incunostinteze autoritatile române cu privire la incarcatura speciala a tirului pe care il conduceau – tevi si benzi de mitraliera.


Arme fabricate la Cugir


Povestea tevilor de mitraliera isi are originea intr-un contract incheiat intre firma bulgara ARMAR CORP GTC si armata finlandeza, reprezentata de Kuopion Asevarikko Neulaniementie, o companie finlandeza de prim rang specializata in tranzactii cu armament. Contractul viza achizitionarea de catre armata finlandeza a 100 de tevi pentru mitraliera cu afet PKM calibrul 7,62 mm, plus 1.650 de cutii pentru munitie si tot atâtea benzi de cartuse pentru acelasi tip de arma. Numai ca societatea bulgara nu putea sa fabrice aceste arme, asa ca le-a comandat in România, la Compania Nationala ROMARM, subordonata Ministerului Economiei si Comertului. Pe baza unei licente de export obtinuta de la Ministerul Afacerilor Externe, ROMARM produce in fabrica de la Cugir echipamentul militar comandat, apoi, pe 23 august 2006, solicita partenerului bulgar sa precizeze daca marfa va fi expediata direct in Finlanda. Bulgarii cer insa ca armamentul sa le fie livrat la Sofia, urmând sa se ocupe ei de transportarea ulterioara a echipamentului militar in Finlanda.


Transport special subcontractat de doua ori


Pe 23 noiembrie, bulgarii primesc armele, apoi, dupa cum au stabilit procurorii craioveni de la DIICOT, contracteaza transportul incarcaturii cu firma bulgareasca TNT. Procedând asa cum se intâmpla destul de des si pe meleagurile de la nord de Dunare, societatea TNT subcontracteaza transportul catre STRATOS COMMERCE EOOD Sofia. Aceasta, la rândul ei, subcontracteaza din nou transportul special catre firma STAJKOV I SIE VASLAV SD.


Pe 2 decembrie 2006, armamentul este incarcat la Sofia intr-un tir si pleaca spre România. Autotrenul avea doi soferi, Kostadin Ivanov Bodurov si Seydi Yusmenov Cheshliev. Transportul a circulat pe teritoriul bulgar cu acte in regula, beneficiind chiar de escorta din partea politiei pâna la Vidin. Tirul a trecut Dunarea cu bacul, iar soferii s-au prezentat in aceeasi zi, in jurul orei 13.00, la Biroul Vamal Calafat, pentru formalitatile de intrare in România. Pentru vamuire, insa, bulgarii au prezentat o factura din care rezulta ca autocamionul transporta… cinci cutii de lemn si noua boxpaleti, in valoare totala de… 133.292 de euro.


Incarcatura secreta


Vamesilor si politistilor de frontiera români li s-a parut suspect transportul, considerând ca lazile si boxpaletii nu pot costa atât de mult, asa ca au solicitat soferilor sa deschida compartimentul de marfa. Unul dintre soferi i-a explicat atunci inspectorului vamal ca transporta „ceva secret“. „Cu atât mai mult vreau sa vad marfa“, a insistat inspectorul vamal.


Cei noua boxpaleti erau incarcati cu cutii pentru munitie, iar cele cinci cutii de lemn erau pline cu tevi si benzi de mitraliera. Ambii soferi au fost imediat retinuti si luati la intrebari de autoritatile române. Ancheta a fost preluata de procurorii DIICOT Craiova, ajutati de Politia de Frontiera, Brigada de Combatere a Crimei Organizate Craiova si Biroul de Arme, Explozivi, Substante Toxice din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj.


O factura, doua variante


In cursul desfasurarii anchetei, procurorii au obtinut de la firma bulgara ARMAR CORP GTC factura ce privea tranzactia. Purtând acelasi numar si aceeasi serie cu cea prezentata vamesilor calafeteni de soferi, noua varianta a facturii continea si tot armamentul transportat de tirul bulgaresc. Numai ca autoritatile române nu eliberasera nici licenta si nici permis international de tranzitare a teritoriului României cu produse militare. Nici Jandarmeria Româna, care trebuia sa asigure escortarea unui asemenea transport, nu fusese instiintata de intrarea in România a unui transport de echipament militar.


La inceput, cei doi soferi bulgari, arestati preventiv in baza unor mandate emise de Tribunalul Dolj, nu au vrut sa dea nici o declaratie in fata organelor de ancheta. Ulterior, pe 23 ianuarie 2007, Bodurov si Cheshliev au recunoscut ca stiau ce transporta, dar nu au putut explica de ce au incercat sa induca in eroare autoritatile române. Cei doi urmeaza sa dea socoteala acum in fata judecatorilor români cu privire la faptele lor.


Bulgaria – Finlanda cu 50 de euro


Anchetatorii au stabilit ca ambii soferi aveau putine sanse sa ajunga pâna in Finlanda cu transportul de arme, intrucât toti banii pe care ii aveau la ei erau… 50 de euro, bani care, teoretic, le-ar fi ajuns cel mult sa se intoarca inapoi in Bulgaria dupa ce ar fi lasat marfa in România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS