13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate30 de finantisti doljeni, anchetati de DNA

30 de finantisti doljeni, anchetati de DNA

Acestia sunt invinuiti intr-un dosar in care figureaza si fostul deputat PSD Ristea Priboi, in scandalul returnarilor ilegale de TVA. Conducerea fiscului doljean intentioneaza sa-i suspende pe cei invinuiti din functii dupa primirea unei instiintari oficiale din partea Parchetului.


30 de functionari din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Dolj sunt anchetati de procurorii anticoruptie pentru abuz in serviciu. Acestia sunt invinuiti in dosarul returnarilor ilegale de TVA in care este anchetat si fostul deputat PSD Ristea Priboi, dupa cum ne-a precizat ieri purtatorul de cuvânt al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Livia Saplacan.


„Procurorii continua ancheta in dosarul in care se fac cercetari asupra imprejurarilor in care s-au efectuat rambursari ilegale de TVA de reprezentanti ai Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj catre firme apartinând unor oameni de afaceri din acelasi judet. In dosarul respectiv este invinuit Ristea Priboi, alaturi de 30 de functionari ai DGFP Dolj. Cei 30 de functionari sunt invinuiti de abuz in serviciu contra intereselor publice“, a declarat Saplacan.


Fostul colonel de Securitate Ristea Priboi, devenit apoi ofiter in cadrul SIE, deputat PSD si consilier al fostului premier Adrian Nastase, este considerat „nasul“ returnarilor ilegale de TVA din Dolj. Priboi este urmarit penal si pentru implicarea sa, alaturi de Genica Boerica, in privatizarea BACHUS SA. El a disparut din tara si nu este dat in urmarire internationala.


Suspendare pentru functionarii anchetati


Actualul director executiv al DGFP Dolj, Silviu Dumitru, ne-a declarat ca va lua masuri in cazul functionarilor anchetati in momentul in care va primi o instiintare oficiala.


„Când voi primi o hârtie oficiala de la Parchet, o sa-i suspend pe toti din functii, pâna la finalizarea anchetei. Pe perioada suspendarii, ei nu vor primi bani si pot nici sa nu vina la serviciu. Daca sunt declarati nevinovati, vor fi reincadrati“, a afirmat Dumitru. Suma cu care a fost prejudiciat bugetul de stat, posibil prin complicitatea unor functionari de la fisc, este fabuloasa.


In perioada 2001-2004, circa 2.000 de miliarde de lei vechi din bugetul public s-au scurs catre diverse firme, ca returnari ilegale de TVA. Printre numele sonore implicate in acest scandal figureaza Genica Boerica – trimis in judecata de procurorii DNA pentru fraudarea bugetului de stat cu circa 250 de miliarde de lei vechi, Samir Sprânceana – pentru obtinerea unor restituiri ilegale de TVA in valoare totala de circa 660 de miliarde de lei vechi si fratii Eugen si Nicu Mihailescu – pentru rambursari si compensari ilegale de TVA in valoare de circa 200 de miliarde de lei vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU