12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTranzactiile imobiliare ne ard la buzunar

Tranzactiile imobiliare ne ard la buzunar

Noua grila de impozitare, valabila de la 1 ianuarie 2007, aduce modificari importante pe piata tranzactiilor imobiliare. Cei care vând apartamente mai ieftine de doua miliarde vor scoate mai multi bani din buzunar.


Noile grile de impozitare a veniturilor obtinute din tranzactiile imobiliare, introduse prin codul fiscal care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2007, dezavantajeaza oamenii obisnuiti, care vând apartamente cu valoarea sub doua miliarde de lei vechi, apreciaza analistii din piata. Prin noul cod fiscal se elimina impozitul de 16% pe tranzactii considerate afaceri imobiliare si se introduce o noua grila. In plus, se elimina si taxele de timbru aplicabile in prezent, care sunt cuprinse intre 3-5% din valoarea tranzactiei.


Pentru terenurile sau imobilele detinute pe o perioada mai mica de trei ani, vânzatorul va avea doua niveluri de impozitare a veniturilor. Daca valoarea tranzactiei este sub doua miliarde de lei vechi, impozitul este de trei la suta. Daca valoarea depaseste doua miliarde, impozitul este de 60 de milioane de lei vechi, la care se adauga doi la suta din suma care depaseste aceasta valoare.


In cazul in care imobilul sau terenul este detinut pe o perioada mai mare de trei ani, vânzatorul este impozitat la instrainarea bunului cu doi la suta daca valoarea nu depaseste doua miliarde de lei vechi si cu 40 de milioane de lei vechi, plus unu la suta din suma care depaseste aceasta valoare. Cei care lucreaza in sistem sustin ca noua taxare nu tine ritmul valorilor de tranzactionare, fiind in detrimentul vânzarii de imobile cu valoare mai mica.


„Cei care fac tranzactii de valori mari vor avea de câstigat, pentru ca fac economii de zeci de mii, poate chiar de sute de mii de euro, in cazul marilor proprietari de terenuri si imobile. In al doilea rând, ritmul de crestere a taxarii nu pastreaza o proportie echilibrata cu cresterea pretului tranzactiei“, a declarat George Selaru, reprezentantul unei agentii imobiliare.


Studiu de caz


Iata si un exemplu al noii impozitari, in cazul apartamentelor detinute pe o perioada mai mare de trei ani, pentru a elimina cazul afacerilor imobiliare. Spre exemplu, daca valoarea tranzactiei este de 75.000 de euro (aproximativ 2,5 miliarde de lei), impozitul este de unu la suta din suma care depaseste valoarea de doua miliarde, ceea ce inseamna cinci milioane de lei, la care se adauga 40 de milioane de lei vechi. In total, 45 de milioane de lei vechi. Daca valoarea tranzactiei este de 50.000 de euro (1,75 miliarde), impozitul este de doi la suta din intreaga valoare de vânzare, adica 35 de milioane de lei vechi. Pastrându-se proportiile valorilor de vânzare, ar trebui ca impozitul pentru tranzactia de 75.000 de euro sa fie mai mare cu o treime fata de cea de 50.000 de euro. Adica 50 de milioane de lei, si nu 45 de milioane. La valori de tranzactionare mai mari, impozitul scade progresiv. In consecinta, cei cu tranzactii de valori mai mici de doua miliarde de lei, cum se intâmpla des cu apartamentele din Craiova, sunt dezavantajati din acest punct de vedere. Apoi, agentiile percep comisioane mai mici pentru tranzactii de valori mai mari. Unele agentii incearca sa perceapa comisioane sub pretul pietei, pentru a-si atrage clienti.


„Comisioanele agentiilor imobiliare merg, de obicei, pâna la trei la suta din valoarea tranzactiilor. Noi percepem un comision de unu la suta pentru vânzator si de doi la suta negociabil pentru cumparator. Trei la suta mi se pare mult, mai ales ca nu investesti atât de mult in publicitate“, este de parere Ionica Nistor, asociata la o agentie imobiliara din Craiova.


Ce nu se impoziteaza


Scapa de impozitare bunurile imobile dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate in baza legilor speciale, donatiile intre rude sau afini de pâna la gradul al treilea inclusiv, precum si intre soti, bunurile obtinute in urma unui act de succesiune – daca aceasta este facuta in termen de doi ani de la data decesului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS