Granitele Craiovei s-au tot modificat de-a lungul vremii. Cu mai bine de un secol in urma, Craiova si-a mai extins intravilanul pe teritoriul comunelor invecinate. Pe atunci, nu era vorba decât despre nevoia de spatiu pentru construirea locuintelor, nu despre taxe si impozite percepute abuziv, cum se intâmpla in zilele noastre.
Diferendele teritoriale pe care Craiova le are cu comunele invecinate nu sunt noi. Municipalitatea s-a intins mai mult decât o tinea „plapuma“ inca de acum 100 de ani, când a ciuntit teritorii insemnate de la comunele din jur pentru a extinde intravilanul orasului. Situatia a fost insa reglementata printr-o lege, ceea ce nu se intâmpla si astazi, când Primaria Craiova s-a intins abuziv dincolo de limitele administrative ale orasului, astfel cum au fost ele fixate prin lege.
Orasul inconjurat de un sant
La inceputul secolului al XIX-lea, orasul se intindea spre sud, pâna la pârâul Tabacilor (strada Tabaci de astazi), incepând din drumul Diiului (vechea denumire a Vidinului) pâna la izvorul si Biserica Oota, iar spre est si nord se marginea cu „selistea Craiovei, pe lânga drumul vechi al Caracalului“, spre nord pâna la o linie formata din Bisericile Harsu, Sf. Gheorghe Nou si Belivaca, iar spre vest pâna la satul Danesti, mahalaua Obedeanu si Biserica Sf. Dumitru.
Orasului propriu-zis, in tot secolul al XIX-lea, i s-a acordat o atentie deosebita. Pentru protectia locuitorilor de raufacatori, de intrarea necontrolata a unor negustori straini, veniti cu carele pline de marfuri din zone bântuite de ciuma si de alte molime ori chiar de trupe de otomani, administratorii au inconjurat orasul cu un sant. Aceasta lucrare, inceputa in 1810 din considerente militare, a fost continuata dupa „facerea barierelor“ si reluata ca „o masura din cele mai interesante in privinta sigurantei orasului“ in anul 1853. Santul exista si la 1871, ca margine de oras in zona mahalalei Postelnicul – Fir, având alta perceptie pentru oraseni, cea de „santul barierei orasului“.
Alta hotarnicie a mosiei orasului Craiova a fost realizata de Grigore Otetelisanu in 1855. De aceasta data sunt enumerate cele zece sate vecine cu mosia orasului: Craiovita, Simnicul de Jos, Mlecanesti, Fotesti, Prisaca, Smârdastet, Vâlcanesti, Pisculestii de Sus, Bucovat si Breasta, dar si modificarile semnelor de hotar de catre proprietarii care ajunsesera stapâni, dupa 1761, in mosiile vecine, in special negustori craioveni, Manastirile Bucovat si Jitianu, Bisericile Sf. Treime si Sf. Gheorghe Nou.
Mahalalele de ieri, cartierele de astazi
Dezvoltarea a orasului a determinat extinderea acestuia, pastrându-se insa contrastul dintre centru si mahalale. Aspectul predominant al Craiovei a fost acela de oras compus „din câteva târguri adunate“, „impiestritat de multimea pravaliilor ce dadeau localitatii aspectul unui adevarat bazar“. La mijlocul secolului XIX, Craiova era marginita de opt bariere: a Bucurestiului – spre est; a Caracalului si a Calafatului (sau a Diiului) – spre sud; a Bucovatului si a Brestei – spre vest; a Cernetiului sau Severinului – spre nord-vest, respectiv a Amarazii si a Vâlcii – spre nord.
Principalele mahalale ale orasului au fost Brazda (partea de nord-est, cuprinsa intre strada Amaradia si Sfântu Gheorghe Nou), Episcopia Belivaca (partea de oras cuprinsa intre strada Amaradia si strada Sineasca, cu fostele strazi Justitiei, Cuza Voda pâna la Hagi-Enus, Stirbei Voda si Buzesti, care s-a numit, pâna la sfârsitul secolului XIX, Mahalaua Episcopiei, apoi Berendei), Belivaca, Bogdan (partea din oras aflata pe drumul Calafatului pâna in apropierea Parcului „Bibescu“), Craiovita (partea de nord a orasului, dupa Biserica Sf. Nicolae Craiovita, unde se afla astazi cartierul Craiovita Veche), Popa Anghel sau Chitaranoaia, Brândusa, Dorobantia, Mântuleasa, Popa Hristea, Petre Boji, Postelnicu Fir, Hagi-Enus, Obedeanu, Manastirii Domnesti, Basica, Oota, Sf. Voievozi, Sf. Ilie, Sf. Gheorghe Nou, Târgu de afara ot Hagiu, Sf. Spiridon, Ot. Hasu, Sf. Gheorghe-Vechi, Savastian, Obedeanu, Sf. Troita ot Dud, Potbanita (vechea denumire a mahalalei Sineasca, intâlnita in documente pâna la sfârsitul secolului XIX; numele de Sineasca se datoreaza Balasei Sineasca, cea care la 1870 a donat locul pe care s-a format cimitirul orasului), Ungureni. Astazi, unele dintre mahalalele de altadata au disparut, iar altele s-au transformat in cartiere.
Dincolo de bariere
In prima jumatate a secolului al XIX-lea, orasul si-a extins suprafata o data cu cresterea numarului de locuitori. Mutarea Târgului de Afara dincolo de santul orasului a atras dupa sine realizarea de noi constructii civile si edilitare. Prin Legea secularizarii din anul 1863 si, apoi, prin Legile reformelor agrare au survenit schimbari in domeniul proprietatii. La fel s-a intâmplat si dupa „legarea“ garii printr-un bulevard cu orasul si construirea in 1878 a soselei catre cimitirul de Rosu (Ungureni), când saracimea, aflata pâna atunci la periferie, a fost impinsa treptat de locuintele moderne spre alte margini. Au disparut „tiganiile“ din jurul lacului din Valea cu spânzuratori (in dosul Bisericii Harsu, pe unde s-a aflat strada Craioveanu) si bordeiele din celelalte zone.
Consiliul orasenesc a fixat raza orasului in conformitate cu situatia existenta in 1899. Intravilanul se marea cu 1.010 m pe Bariera Caracal (pe teritoriul comunei Preajba), 310 m pe Bariera Bucuresti (pe teritoriul comunei Pielesti), 420 m in prelungirea strazii Regele Ioantiu (pe teritoriul Ghercestilor), 330 m pe Bariera Vâlcea si 260 m pe Bariera Amaradia (teritoriul Simnicului), 250 m pe Bariera Severin (Isalnita), 280 m pe Bariera Brestei (Cernele), 500 m pe Bariera Bucovat si 200 m pe Bariera Calafat (in teritoriul Balta Verde, Mofleni) si 600 m pe Bariera Crucea de Piatra.
Necesitatea alinierii strazilor pentru introducerea conductelor de alimentare cu apa a determinat fixarea din nou a razei orasului printr-o lege, in anul 1904. In raza orasului au fost „intrupate“ Parcul Independenta (Bibescu), gara si cazarmele de artilerie. Orasul avea, dincolo de periferie, o zona neutra de 300 m largime, in care nu se permiteau constructii noi, delimitându-se astfel de satele vecine.
Abuz secular
Un secol mai târziu, Craiova si-a pastrat obiceiul de a „musca“ din teritoriile comunelor invecinate. Desi limitele administrative ale tuturor localitatilor din România au fost stabilite prin Legea nr. 2/1968, municipalitatea le-a incalcat flagrant in ultimii ani, extinzându-si intravilanul dincolo de aceste limite, ceea ce a generat un conflict deschis in special cu autoritatile locale ale comunelor Malu Mare si Cârcea.
Conflictul a luat amploare in ultimii ani, insa nimeni nu se oboseste sa-l rezolve. Iar miza este clara pentru toata lumea: banii din taxele si impozitele incasate de pe aceste terenuri, sume de ordinul miliardelor de lei vechi pe care bugetul Craiovei le incaseaza abuziv, in dauna comunelor limitrofe.
Articol realizat in colaborare cu Centrul de Studii Socio-Umane Craiova, din cadrul Academiei Române
Primele indicatoare, de forma unor mâini
In 1737, la marginea Craiovei s-au instalat primele indicatoare, menite sa-i indrume pe calatori. Era vorba de niste stâlpi inalti din lemn, pe care erau prinse niste „mâini“, tot din lemn, ce aratau directia pentru drumurile care ieseau din oras spre Orsova (Rusava), Râmnic, Târgu Jiu, Calafat.
