11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePloaia a inundat Doljul

Ploaia a inundat Doljul

Vântul a doborât copaci si a lasat zeci de oameni fara acoperis deasupra capului. Apele i-au lovit si pe sinistratii doljeni. Inconjurati de incintele pline cu apa si de baltile lasate in urma dupa retragerea fluviului, pentru oamenii din localitatile afectate de revarsarea Dunarii fiecare ploaie inseamna o noua inundatie.


Furtuna si ploaia torentiala din week-end-ul trecut au facut prapad in judetul Dolj. Din fericire, nu au fost victime, insa pagubele materiale sunt de ordinul miliardelor de lei. In Craiova, vântul puternic a afectat in primul rând liniile aeriene de electricitate, zeci de locuinte fiind lasate fara curent electric. In plus, strazile au fost acoperite de crengi rupte de vânt, iar un copac a fost doborât de vijelie pe Calea Bucuresti. Rafalele de vânt s-au dovedit deosebit de puternice si in municipiul Calafat. Mai multe acoperisuri ale unor blocuri, in special din cartierul Mogador, au fost luate pe sus si facute farâme de furtuna. Resturile acoperisurilor au cazut pe masinile parcate, producând stricaciuni.


Corturi smulse de vânt la Rast


Ploile torentiale si vijeliile din week-end-ul trecut nu au iertat nici localitatile doljene din sudul judetului lovite in urma cu doua luni de apele Dunarii. Ascunsi printre darâmaturi sau corturi, sinistratii au privit cu groaza cum nivelul apei din incinte creste, cum baltile de unde apa fusese evacuata cu motopompele se umplu din nou si cum vântul matura totul in calea lui. Cadrele Gruparii Mobile de Jandarmi Craiova care asigura ordinea in comuna afectata de inundatii au sarit in ajutorul sinistratilor. Astfel, jandarmii au evacuat patru copii ce ramasesera sub cerul liber, dupa ce cortul in care stateau cu familia fusese luat de vânt. Nici sinistratii care se adapostisera in ruinele vechiului sat nu au scapat de furia naturii. Acoperisurile si tiglele care de abia se mai tineau au fost luate de vânt, din zidurile subrede au inceput sa cada caramizi, iar din pamânt si fântâni a inceput sa iasa apa. „A plouat torential si batea vântul de nu puteai sa stai afara. Zburau tiglele si acoperisurile caselor, lemnele dintre darâmaturi, iar pe câmp toate corturile au fost smulse de vânt. Acum e din nou apa in vechiul Rast pentru ca ploaia a umplut baltile si fântânile“, a spus Iulian Silisteanu, primarul Rastului.


Si in Cârna, sinistratii care se adapostisera in ruinele vechilor lor case au suportat cu greu natura dezlantuita si s-au luptat din rasputeri sa scoata apa din gospodarii. „S-a strâns din nou apa in balti si in curtile oamenilor. Toata apa care a fost evacuata timp de doua – trei saptamâni cu motopompele s-a intors peste noi si va trebui sa o luam de la capat. Nici apa din fântâni nu mai e buna de baut, pamântul este iarasi ud si oamenii sunt disperati“, a precizat primarul Constantin Radu.


Reconstructie intârziata


Nici Macesu de Jos nu a scapat de apa care, din cauza ploilor, s-a intors in sat. Autoritatile locale sunt ingrijorate ca nu se vor putea apuca de reconstructia caselor atâta timp cât apa din incinta Bistret – Nedeia – Jiu nu scade, iar la fiecare ploaie mai mare apa din lac intra si in sat. „Apa nu a avut cum sa mai intre in pamântul saturat si a ramas in sat. Degeaba am evacuat-o noi din zonele joase, din balti si fântâni, daca la cea mai mica ploaie acestea se umplu. In plus, lacul format in apropierea satului mentine in permanenta solul umed si, atâta timp cât nu se va gasi o solutie pentru evacuarea apei, nu vom putea incepe reconstructia. De saptamâna aceasta vor incepe sa vina materialele, dar nu putem construi case pe pamântul imbibat de apa“, a mentionat Florea Cone, primarul din Macesu de Jos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS