10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRazboiul gunoiului se duce prin fax

Razboiul gunoiului se duce prin fax

Reprezentantii SC ECO SUD SRL au transmis miercuri autoritatilor locale craiovene un fax in care precizau ca nu pot sa participe la intâlnirea stabilita de comun acord. De data aceasta, reprezentantii firmei au facut o gafa, propunând primariei, ca data de intâlnire, o zi din ultima saptamâna a lunii mai!!!


Negocierile dintre Primaria Craiova si ECO SUD, cu privire la schimbarea contractului de depozitare a gunoiului, la groapa ecologica de la Mofleni, au ajuns saptamâna aceasta intr-un punct mort. La ultima intrevedere din urma cu sapte zile, cele doua parti stabilisera de comun acord sa reia discutiile pe 8 iunie. In timp ce comisia de negociere a municipalitatii se pregatea de zor cu tot felul de documente, pentru a-si sustine cauza, miercuri, reprezentantii SC ECO SUD SRL au transmis primariei un fax, in care precizau ca intâlnirea nu va mai avea loc. Motivul pentru care negocierea era amânata, pentru a treia oara, este, potrivit adresei, acela ca „reprezentantul legal al societatii este in imposibilitatea de a participa la aceasta intâlnire“, raspuns cu care primaria s-a obisnuit deja. Firma invoca faptul ca negocierea poate avea loc exclusiv in prezenta directorului general, Irena Ilie. La sfârsitul adresei insa acestia au dat cu bâta in balta si au precizat ca solicita primariei sa accepte stabilirea unei noi intâlniri pentru o data care le este convenabila, in ultima saptamâna din… luna mai, asta in conditiile in care hârtia are numar de inregistrare din 7 iunie 2006. „Pe lânga faptul ca au trecut la stabilirea intâlnirii in luna mai, care s-a terminat, nu au stipulat nici anul. Probabil ei vor sa ne vedem in 2007, 2008 sau eu stiu peste câti ani. I-am spus sefei de la investitii, Sabina Dumitru, sa le transmita la rândul ei un fax, in care sa precizeze in primul rând ca suntem in luna iunie. De asemenea, ii vom instiinta ca suntem de acord sa ne intâlnim cu ei oricând, chiar si in week-end sau noaptea, numai sa finalizam negocierile“, a precizat viceprimarul Gheorghe Nedelescu, presedintele comisiei de negociere. Irena Ilie nu a putut fi contactata ieri pentru a-si exprima punctul de vedere.


Consiliul local poate decide rezilierea contractului


Principalul motiv pentru care primaria doreste sa rezolve cât mai repede problemele cu SC ECO SUD SRL il reprezinta pretul perceput la depozitarea gunoiului in rampa de la Mofleni. Dupa ce chiar reprezentantii municipalitatii au recunoscut ca toti craiovenii au platit nejustificat mai multi bani la capitolul reziduuri, firma care administreaza depozitul ecologic nu a mai deschis acest subiect.


Primaria Craiova este insa decisa sa intocmeasca o informare cu privire la toate punctele cu probleme din contractul cu SC ECO SUD SRL si sa o inainteze Consiliului Local (CL) Craiova, in sedinta din luna iunie. Membrii consiliului sunt singurii care pot lua masuri de sanctionare sau chiar reziliere a contractului. „Sunt foarte multe probleme in acest contract, pe care trebuie sa le rectificam. Nu vom mai astepta sa vina ei cu o propunere de intâlnire, ci vom informa CL Craiova. Aceasta este solutia extrema, deoarece nu putem sa cadem de acord cu ei“, a incheiat Nedelescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS