16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn zâmbet pentru copiii sinistrati

Un zâmbet pentru copiii sinistrati

Asa cum a promis, Gazeta de Sud s-a intors in comunele afectate de inundatii, de data aceasta pentru a smulge un zâmbet copiilor care au trecut prin cosmarul apelor.


Caravana Sperantei a strabatut ieri, de Ziua Copilului, localitatea Rast si tabara militara pentru a imparti daruri celor mici. Alaturi de GdS pentru strângerea jucariilor, hainutelor, rechizitelor si dulciurilor care le-au fost oferite prichindeilor din Rast, au fost si Inspectoratul de Politie al Judetului Dolj, Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Dolj, Inspectoratul Judetean de Jandarmi Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobila Craiova, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Oltenia“ Dolj, dar si craioveni.


Prima oprire a Caravanei a fost la Gradinita din Rast, care, dupa aproape doua luni, si-a deschis portile de Ziua Copilului. Micutii asezati pe scaunele in curtea gradinitei priveau cu teama spre cordonul de jandarmi si politisti care le aminteau de momentul când au fost evacuati din casele lor. Teama prichindeilor s-a transformat in curiozitate, apoi in bucurie, imediat ce oamenii legii si redactorii GdS au inceput sa le imparta pungile cu daruri. „Credeam ca trebuie sa plecam iar la matusa la Piscu, ca vine apa peste noi. Acum jandarmii mi-au dat o masinuta, si un caiet de desenat, si carioci, si dulciuri, si niste haine pe care le-am dat sa le tina bunicul“, a povestit Andrei Cristinel, de patru ani, din Rast, in timp ce cauta nerabdator sa vada ce se mai ascunde in punga.


De la gemene la gemene


Desi Caravana Sperantei a dus la Rast sute de pungi de daruri, intâmplarea a facut ca jucariile si hainutele daruite de gemenele Alexandra si Alina Clejeneanu din Craiova sa ajunga la doua fetite gemene din Rast. Ramona si Geanina s-au bucurat ca au primit aceleasi haine si aceleasi jucarii pentru ca au fost obisnuite sa primeasca aceleasi lucruri. „Si eu, si Geanina avem in plasa aceleasi hainute si nu o sa ne certam pe ele. Nu mai avem jucarii si hainute multe, ca mami si tati nu au bani sa ne mai cumpere, ca am fost inundati“, a spus Ramona, de sase ani, din Rast. Sosirea Caravanei chiar la deschiderea gradintei a surprins si parintii, si educatoarele din Rast.


„Când am deschis usa gradinitei si au intrat copiii in clase mi-a revenit inima la loc, iar acum când ii vad cum se bucura de darurile primite imi vine sa plâng pentru ca au trecut prin atâtea. Credeam ca ne-a uitat lumea, dar se pare ca mai exista oameni cu sufletul mare care se gândesc si la noi, cei din Rast“, a spus Aurelia Ninu, educatoare la Gradinita din Rast.


Caravana Sperantei a mers la scoala


In drumul ei, Caravana s-a oprit si la Scoala nr. 4 din Bailesti, acolo unde invata peste 200 de copii din Rast, care au fost foarte incântati ca sosirea noastra si impartirea darurilor au intrerupt pentru o jumatate de ora cursurile. La fel de emotionati ca si prichindeii de la gradinita, scolarii s-au bucurat de rechizitele si dulciurile daruite de GdS. Cu lacrimi in ochi, Madalina Stanca, de 14 ani, din Rast, premianta scolii, a povestit ca Ziua Copilului a fost pentru ea speciala. S-a reintors in satul distrus de ape si si-a revazut parintii si casa darâmata. „Atunci când au venit apele, eu eram plecata sa dau niste examene la Craiova si abia azi am vazut cum arata casa in care am crescut si mi-am revazut parintii care dorm de o luna in cort“, a zis Madalina. Am plecat din Rast si am lasat in urma sute de copii care au reinvatat sa se bucure de copilarie. Povestea lor merge insa mai departe, ieri au primit un mic dar de la noi, iar zilele urmatoare poate le vor aduce o casa. Noi vom fi alaturi de ei, asa cum am fost si pâna acum.


Petreceri de copii la Macesu de Jos si Goicea


Adriana Rotaru – de cinci ani, Oana Rozariu, de patru ani, Cristina Sanda, de sapte ani, Florina Banica, de cinci ani, si inca vreo 25 de copilasi de la Gradinita din Macesu de Jos au primit Caravana Sperantei emotionati, asa cum se cuvine unor sarbatoriti. Asezati cuminti pe scaunele de-o schioapa, prichindeii au asteptat cu sufletul la gura sa-si strânga la piept pretiosul cadou. Jucarii, hainute, dulciuri si alte minunatii au fost apoi desertate in mijlocul incaperii. S-a dat tonul petrecerii: in chiote de bucurie, micutii s-au distrat asa cum numai ei se pricep – plimbându-si papusile dintr-un colt in altul, descifrând jocuri inca nestiute si rontaind, pe rând, pachetele de bunatati. Greul l-au dus parintii. Cu treburile lasate balta si necazurile date uitarii pentru câteva ore, acestia au fost nevoiti sa-si supravegheze cu rabdare si ingaduinta odraslele fericite. Si nu le-a parut rau: zâmbetele micutilor le-au amintit ceea ce nici unul dintre noi nu trebuie sa uite: au fost copii si ei!


Desi a fost zi de sarbatoare, elevii din Macesu de Jos si Sapata au avut ieri program de scoala obisnuit. Caravana Sperantei i-a gasit in banci, studiind constiinciosi lectiile predate. Cu voia profesorilor, copiii si-au luat totusi o pauza de la matematici si abecedar; cât sa primeasca darurile si felicitarile. Si, ca orice gazde care se respecta, elevii au tinut sa le multumeasca oaspetilor intr-un mod deosebit: au cântat si au recitat poezii, pregatite special pentru aceasta ocazie.


Aceeasi atmosfera sarbatoreasca a domnit ieri si pe ulitele Goicei, acolo unde sute de copii si-au gasit adapost dupa prapadul pe care Dunarea l-a facut in Cârna, satul lor natal. Cu nestapânita curiozitate, micutii s-au strâns in jurul Caravanei, asteptând sa vada ce se ascunde inauntru. Nu mica le-a fost bucuria sa descopere ca toate pungile GdS erau umplute pâna la refuz cu daruri numai pentru ei. Câteva clipe de uimire au fost de ajuns. Au urmat apoi ore intregi de joaca neobosita, pâna târziu, spre inserat. Abia atunci s-au indurat micutii sa-si strânga nepretuitele comori si sa le duca in case. Rupti de oboseala, dar fericiti, au adormit cu zâmbetul pe buze: Ziua Copilului a fost frumoasa! 


Fundatia Gazeta de Sud le multumeste


Fundatia Gazeta de Sud multumeste tuturor celor care au raspuns apelului de a-i ajuta pe copiii din satele inundate ale Doljului. Inca din prima zi a campaniei „Si tu ai fost copil!“, zeci de craioveni au adus daruri – fie ca a fost vorba de bani, fie de haine, rechizite ori dulciuri – Monica Ghita, Teodor Georgeta, Radu Silviu, Pantelie Mariana, Ceausu Catalin, Albastroiu Violeta, Dinu Robert, Buduru Anca Maria, Gorunescu Constantin, Stefan Maria, Ripeanu Paul, Constantin Mihaela, Manta Alina, Dobre Simona, Cristina Stica (invatatoare la Gradinita Coramnic din Orsova care, prin intermediul Fundatiei daneze BORN I RUMAENIEN, le-a oferit micutilor sinistrati nenumarate jucarii si colete cu haine). De asemenea, institutii importante din Craiova au contribuit la campania GdS „Si tu ai fost copil!“: Inspectoratul Judetean de Politie Dolj, Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Dolj, Inspectoratul de Jandarmi Dolj, Gruparea Mobila de Jandarmi Craiova, Grupul de Pompieri „Oltenia“. Datorita acestor oameni generosi, sute de copii au zâmbit ieri din nou, de Ziua lor! Va multumim!


Jandarmi pentru oameni


Ofiterii din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobile Craiova au facut fericita, in ajunul zilei de 1 Iunie, o familie cu sapte copii, care ramasese fara casa dupa inundatiile de luna trecuta. Vasile Nicolaescu, din Bistret, satul Plosca, impreuna cu cei sase copii si o nepotica de doua luni, au fost dusi cu o masina a oamenilor legii intr-un târg comercial din Craiova. Cu banii strânsi de jandarmii craioveni, familia Nicolaescu si-a cumparat haine, incaltaminte, alimente, obiecte de uz caznic, de igiena personala, lucruri de care aveau foarte mare nevoie. De un singur lucru mai are nevoie acum Vasile Nicolaescu – o casa in care sa locuiasca impreuna cu copiii si nepotii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS