5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDistrigaz Sud, vinovat oficial

Distrigaz Sud, vinovat oficial

 Concluzia oficiala a Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj, insusita de Inspectia Muncii, este ca Distrigaz Sud SA, sucursala Craiova, este vinovat pentru producerea deflagratiei din ianuarie 2006, din cartierul craiovean Lapus.


Rezultate firesti in cazul exploziei din cartierul craiovean Lapus, acceptate si de Inspectia Muncii, organismul superior Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Dolj: SC Distrigaz Sud SA, sucursala Craiova, este persoana juridica raspunzatoare pentru deflagratia din 27 ianuarie 2006, produsa prin aprinderea accidentala a gazelor scapate printr-o fisura a unei magistrale de transport gaze naturale aflate in proprietatea SC Distrigaz Sud SA, sucursala Craiova, si acumulate in punctul termic 3, soldata cu moartea a doua persoane. Potrivit reglementarilor in vigoare, decesul celor doi a fost inregistrat ca accident de munca (ei se aflau la serviciu, in punctul termic 3), iar imprejurarile in care a avut loc acest accident au facut obiectul unui dosar instrumentat de ITM, unitate care, o data cu primirea avizului Inspectiei Muncii pentru concluzii, isi incheie rolul. ITM nu mai are de indeplinit decât o simpla formalitate: sa predea dosarul, pentru continuarea anchetei, Parchetului de pe lânga Judecatoria Craiova. „Noi am numit vinovatul ca si persoana juridica, Parchetul va putea sa arate care sunt persoanele fizice vinovate“, a declarat inspectorul ITM Silviu Poenaru. De asemenea, in dosar, ITM a stabilit si o amenda de 110 milioane pentru Distrigaz Sud. Parchetul poate dispune, mai departe, trimiterea in judecata a persoanelor care se fac vinovate pentru omor din culpa si pentru distrugere. Institutiile care se considera prejudiciate se pot constitui parti civile in proces, pentru a-si recupera contravaloarea daunelor, acestea cifrându-se la peste zece miliarde de lei vechi.


Proba forte: magistrala expirata


Potrivit anchetatorilor ITM Dolj, concluzia in cazul Lapus se bazeaza pe normele de securitate in domeniul transportului si distributiei gazului metan, care prevad ca dupa expirarea perioadei de viata sau in situatia deteriorarii conductelor de genul celei fisurate, instalatia trebuie schimbata. „Perioada de viata a magistralei fisurate era expirata cu mult inainte de 2006, astfel ca, in conformitate cu normele de securitate in domeniu, conducta trebuia inlocuita pâna la data producerii deflagratiei. Ca urmare, administratorul si proprietarul acestei conducte se face vinovat, din punctul nostru de vedere, pentru producerea evenimentului din 26 ianuarie“, a declarat coordonatorul cercetarilor ITM, inspectorul Silviu Poenaru.


Primaria, parte civila


Primaria Craiova, pagubita in urma exploziei, a facut deja demersuri pentru recuperarea a circa doua miliarde de lei vechi, la fel si Regia Autonoma de Termoficare Craiova, care solicita cinci miliarde de lei vechi. „Comisia formata la nivelul municipalitatii a stabilit ca prejudiciile provocate apartamentelor si altor bunuri de pe domeniul public se cifreaza la circa doua miliarde de lei vechi. Raportul comisiei a fost deja transmis politiei, iar municipalitatea si-a exprimat oficial intentia de a se constitui parte civila“, a spus Ovidiu Vanghelie, directorul Directiei patrimoniu, din Primaria Craiova.


Regia Autonoma de Apa Craiova a tras si ea linie sub lista pretentiilor, calculând 215 milioane de lei vechi. Alte bunuri distruse total sau partial, apartinând unor institutii sau persoane fizice, ar putea face obiectul unor cereri de acoperire de prejudicii de aproape doua miliarde de lei. Petre Ciocanescu, directorul Distrigaz Sud, sucursala Craiova, a refuzat si de aceasta data sa-si exprime un punct de vedere fata de ancheta ITM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS