20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMii de centrale termice din Craiova trebuie verificate

Mii de centrale termice din Craiova trebuie verificate

Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Centrale Termice (APICT) avertizeaza posesorii de centrale termice sa efectueze verificarea tehnica periodica (VTP) a acestora pâna la 30 iunie 2006. Dupa aceasta data utilizarea centralelor termice fara verificarea tehnica periodica efectuata de o firma autorizata ISCIR duce la intreruperea alimentarii cu gaz metan. La nivelul municipiului Craiova exista in prezent 12.158 de centrale termice pe gaz apartinând consumatorilor casnici. 6.266 sunt centrale montate in apartamente de bloc, iar 5.892 sunt montate la case. In opinia conducerii Distrigaz Sud Craiova, centralele termice aflate in functiune se impart in doua categorii. „Avem centrale montate de curând care indeplinesc cerintele necesare functionarii in siguranta. Din pacate, exista si centrale vechi, in special la case, montate cu 20 sau 30 de ani in urma, care nu mai prezinta siguranta“, a afirmat Petre Ciocanescu, director al Distrigaz Sud Craiova. Ciocanescu spune ca sunt putini posesori de centrale termice care au luat masura verificarii lor. Verificarea centralelor termice este efectuata de firme autorizate ISCIR, Distrigaz ocupându-se de verificarea retelei de distribuire a gazului metan.


Centralele mai vechi de 20 de ani trebuie schimbate


„Potrivit prescriptiilor ISCIR, posesorii de centrale trebuie sa se adreseze unor specialisti autorizati care in urma unor verificari sa confirme faptul ca o centrala poate functiona in conditii de securitate. Personal, nu cred ca exista experti atât de curajosi incât sa lase sa functioneze in continuare centrale care depasesc 20 de ani. Singura solutie pentru acestea este inlocuirea lor“, a mai spus Ciocanescu. Totodata, la expirarea termenului pâna la care trebuie facuta verificarea centralelor termice se va anunta si daca Distrigaz va trebui sa ceara documentele care atesta VTP. „La expirarea termenului, vom vedea daca Distrigaz va avea in sarcina si controlarea documentelor VTP. Deocamdata asta nu este treaba noastra. Noi ne ocupam de instalatiile de distributie si nu de cele de utilizare si de receptorii clientilor. Distrigaz face din doi in doi ani o verificare a instalatiilor de distributie si o data la zece ani o revizie a acestora“, a precizat Petre Ciocanescu.


Din punct de vedere tehnic, verificarea unei centrale este un proces destul de laborios, urmarindu-se verificarea etanseitatii circuitelor de gaz si apa, precum si emisia de noxe, temperatura gazelor arse, randamentului centralei, prizele de aer si functionarea sistemelor de reglare si protectie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS