3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFurtul de gaz, pazit cu sabii si câini

Furtul de gaz, pazit cu sabii si câini

Angajatii de la Distrigaz Sud Craiova si jandarmii veniti ieri sa debranseze casa unei familii de romi de pe strada Râului au trecut prin momente de spaima când au fost intâmpinati la poarta de Rottweilerii proprietarului.


O familie de romi de pe strada Râului din Craiova a fost debransata de la conducta de gaz cu ajutorul jandarmilor. Angajatii de la Distrigaz Sud Craiova banuiau de ceva vreme ca asupra contorului se umblase, astfel incât acesta sa nu mai inregistreze consumul real de gaz.


Prin urmare, cei de la gaze au incercat trei luni la rând sa faca citirea contorului pentru a-l obliga pe abonat sa plateasca gazul consumat, dar sa se convinga si de faptul daca sigiliul este sau nu intact. Nu au putut, pentru ca de fiecare data au fost opriti de Ileana Sardaru si de sotul acesteia, proprietarii imobilului situat pe strada Râului, nr. 173. Oamenii erau intâmpinati cu câini de paza si amenintari si nu aveau nici o sansa sa treaca de portile inalte de doi – trei metri.


Romii n-au fost intimidati de prezenta jandarmilor


Directorul Distrigaz Sud, Petre Ciocanescu, a venit personal la fata locului, hotarât sa schimbe contorul. Dar atât el, cât si echipele de muncitori care il insoteau s-au vazut nevoiti sa renunte. Totul pâna ieri, când Ciocanescu a cerut sprijinul Jandarmeriei, pentru a-l sustine in actiunea de debransare. Zeci de jandarmi i-au insotit pe muncitori la adresa de pe strada Râului. Nimeni nu a putut patrunde in curte, deoarece mai multi Rottweileri au fost asmutiti asupra lor si, din spusele directorului, au fost agitate si câteva sabii. Au sosit la locul cu pricina si câtiva romi de vaza, cum ar fi Eminescu, care este ruda cu proprietarul. „A venit si Eminescu, s-a postat in fata portii si a inceput sa ameninte, si cu mine ce a facut…“, a afirmat Petre Ciocanescu. Romii nu au fost intimidati nici de prezenta jandarmilor, situatie in care angajatii de la Distrigaz si-au pus utilajele in functiune si au trecut la debransarea direct de la conducta principala. Abia atunci, proprietarii s-au mai linistit si au deschis portile. „Ce va intereseaza? Ce sa fie, au venit sa schimbe un ceas si nu au putut sa intre de teama câinilor, asa ca au asteptat pâna am venit eu sa leg câinii“, a spus proprietarul vadit iritat si care, intrebat cum se numeste, s-a recomandat a fi Billy Gates.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII