Acasă Actualitate Liber la exporturile de carne de pasare

Liber la exporturile de carne de pasare

Importul de carne si produse din carne de pasare din România va fi reluat saptamâna viitoare, restrictiile impuse de Uniunea Europeana dupa confirmarea virusului gripei aviare mentinându-se in sase judete din estul tarii, a declarat pentru Rompres ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur.


„Tarile UE vor putea importa carne de pui si preparate din toata România, mai putin din judetele Tulcea, Constanta, Galati, Braila, Ialomita si Calarasi“, a spus Flutur. Acesta a subliniat ca inca se mentine interdictia importului de pasari vii din România.


Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a solicitat autoritatilor de la Bruxelles reluarea exporturilor românesti de carne de pasare provenita din regiunile in care virusul gripei aviare nu a fost semnalat, efectuând o regionalizare a României in patru zone. Singura zona in care a fost depistat pâna in prezent virusul gripei aviare este regiunea Dobrogea.


UE a suspendat, la mijlocul lunii octombrie, importurile de produse avicole din România, dupa aparitia unor cazuri de infectari ale pasarilor cu virusul H5. Potrivit Uniunii Crescatorilor de Pasari din România (UCPR), tara noastra a exportat anul trecut circa 4.000 de tone de carne de pasare si aproximativ 5.000 de tone de preparate din carne de pasare.


Reprezentantii UCPR au afirmat ca, dupa semnalarea primului caz de gripa aviara, cererea interna de carne de pasare scazuse la jumatate.

Exit mobile version