Il readucem in memoria cititorilor pe criticul literar Laurentiu Ulici, de la a carui moarte se implinesc cinci ani, peste aproape doua saptamini. Ma straduiesc sa realizez filmul incidentelor si evenimentelor culturale, in care a fost mai mult sau mai putin implicat, pentru ca am suspiciunea in existenta unei miini criminale care l-a trimis in somnul etern.
Laurentiu Ulici s-a nascut la 6 mai 1943, in Buzau. A absolvit Facultatea de Filologie din Bucuresti, in 1966, si Facultatea de Filosofie, in 1970. De profesie critic literar, el era, din 1995, presedintele Uniunii Scriitorilor din România. Printre lucrarile al caror autor este se numara „Recurs“ – 1971 (eseuri); „Prima verba“ – 1974 (articole critice); „Noua poeti“ – 1974; „Biblioteca Babel“ (eseuri) – 1978; „Prima verba II“ – 1978; „Confort Procust“ – 1983 (cronici literare); „Nobel contra Nobel“ – 1988; „Prima verba III“ – 1992; „Literatura româna contemporana“ – 1995; „Dubla impostura“ – 1996 (eseuri politice), „1001 de poezii românesti“ – 1998; „Mitica si Hyperion“ – 2000 (aparuta post-mortem). A primit doua premii ale Uniunii Scriitorilor, pentru „Biblioteca Babel“ – 1978 si „Confort Procust“ – 1983. De religie romano-catolic, el era casatorit si avea un copil. Din primavara lui 2000, a fost ales presedinte al Aliantei Nationale a Uniunilor de Creatori.
Parchetul si Politia au anchetat penal doi poeti pentru ce au scris
O adresa cutremuratoare a sosit la Uniunea Scriitorilor din România, in urma cu mai bine de cinci ani, in vara anului 2000. Cutremuratoare nu prin vreo drama personala pe care ar fi dezvaluit-o, nu prin stil sau alte valori literare, cum am fi fost inclinati sa credem, de vreme ce era adresata unei asociatii de minuitori ai ideii, ai sentimentului si ai cuvintului. Cutremuratoare pentru ca ea trimitea gindul la vremuri intunecate, cind cartilor li se inscenau procese, cind scriitorii ajungeau in puscarii pentru cele ce au gindit si au scris, chiar daca ceea ce scrisesera nici nu vazuse lumina tiparului.
In vara aceea, era vorba de doua poezii, dintre care una a aparut intr-o antologie a textelor premiate la Concursul National de Poezie „Nicolae Labis“ – care se desfasoara anual la Suceava, inca de prin anii ’70 – iar cealalta a fost citita intr-un cenaclu bucurestean. Asadar, ambele situatii: una publicata, cealalta doar comunicata, exact ca in anii „socialismului biruitor“. Aceste poezii au ajuns si sub ochii unor români „atenti“ de peste ocean, care le-au cuprins intr-un protest-ingrijorare, trimis in eter si semnat de profesori universitari si scriitori din SUA, Austria, Canada, dar si de profesori din Bucuresti (de exemplu Prof. dr. Ilie Badescu). Textul, referitor in esenta la „campania activa de denigrare deliberata a valorilor nationale“, care avea anexat, in final, poeziile „cu pricina“, aparuse in „Gazeta de Transilvania“ de la Brasov. Desigur, acesta a fost citit si – daca s-ar da crezare adresei respective – „cetatenii au reactionat, solicitind Parchetului efectuarea de cercetari sub aspect infractional si pedepsirea autorilor“. Era vorba, fireste, de pedepsirea autorilor celor doua poezii, Mihail Galatanu si Marius Ianus. Semnatarii protestului au aflat ca Marius Ianus si-a citit poezia „la Cenaclul Litere, moderat de Mircea Cartarescu“, vinovat, deci, s-a insinuat, si el, in „campania activa“.
Cele doua poezii se adreseaza patriei, României, cam dupa modelul Alen Ginsberg, ceea ce a stirnit atit minia intelectualilor de peste ocean, cit si pe aceea a cetatenilor brasoveni. Prin urmare, Parchetul a solicitat politiei sa alcatuiasca dosarul de trimitere in judecata a celor doi autori. Altfel spus, s-a autosesizat. La rindul sau, IJP a transmis adresa Uniunii Scriitorilor. Stilul adresei si gindirea totalitara care inspira actiunea sint ceea ce a parut de-a dreptul cutremurator.
Consternarea lui Laurentiu Ulici
Laurentiu Ulici, pe atunci presedintele Uniunii Scriitorilor din România, socat de mizeria morala caracteristica regimului ceausist, a facut o declaratie publica:
„N-am crezut ca in anul de gratie 2000, la unsprezece ani dupa abolirea regimului totalitar comunist in România, s-ar mai fi putut intimpla sa primesc la Uniunea Scriitorilor o adresa din partea unui sef al unui inspectorat de politie, precum aceea pe care am primit-o de curind din partea sefului Inspectoratului din judetul Brasov. Ce sa remarc mai intii, cu egala uimire, in aceasta scrisoare? Ca vechile practici din regimul comunist continua in România de azi? Ca politia brasoveana, dupa ce a «eradicat» fenomenul infractional din judet, s-a apucat sa cerceteze penal pe autorii de poezii? Ca trimiterea unor texte poetice in SUA reprezinta o infractiune?
Si ce sa cer mai intii: sa fie repus macar bunul-simt in drepturi? Sa fie destituita conducerea unui inspectorat de politie? Teama mi-ie ca ambele cereri ar ramine fara raspuns. Sa fi fost toata aceasta scrisoare o gluma a unui colonel cu pregatire de plutonier major? Oare domnul ministru de interne are habar de modul in care, la Brasov, fosta militie s-a „primenit“? Vorba ceea: ca la noi la nimenea, iar la Brasov chiar mai rau!“
Vestea mortii lui Laurentiu Ulici a inghetat inimile scriitorilor
Peste numai citeva luni, aproape toti scriitorii au primit vestea socanta a mortii lui Laurentiu Ulici. Stirea a tinut prima pagina a tuturor ziarelor centrale, regionale si locale din România, insa, spre deosebire de azi, nici un gazetar nu „suferea“ de „scenarita“. Au urmat patru ani cu botnita pentru jurnalisti, in special, pentru cei de investigatie. Laurentiu Ulici era presedinte al Uniunii Scriitorilor, senator si membru in Biroul Permanent al Uniunii Fortelor de Dreapta, mereu incisiv si incomod pentru PSD-ul iliescian, defunctul PCR-ului. Se spune ca exercitiul democratic se bazeaza pe incredere, iar Biblia, paradoxal, desi este de stinga, il contrazice prin versetul: „Blestemat sa fie omul care are incredere in om“. Pretutindeni, a aparut o stire seaca pe care o reproducem:
„Criticul literar Laurentiu Ulici a incetat din viata in urma unei intoxicatii cu monoxid de carbon, in noaptea de miercuri spre joi (15-16 noiembrie). Ulici a fost gasit mort, joi, in jurul orei 9.00, intr-o locuinta din comuna Pârau, judetul Brasov. Alaturi de el a murit si soferul sau. Politistii brasoveni au precizat ca trupurile celor doi au fost gasite de senatorul Paul Ghitiu, care participase, cu o zi in urma, impreuna cu Ulici, la o lansare de carte la Fagaras“.
Personalitatile marcante ale culturii românesti au fost socate de disparitia criticului
Personalitatile marcante ale culturii românesti, realmente, au fost socate de disparitia presedintelui Uniunii Scriitorilor din România, Laurentiu Ulici.
Ion Caramitru – ministrul culturii: „Nu pot sa cred, nu-mi vine sa cred ca Laurentiu Ulici a murit. Am vorbit chiar ieri la telefon. Sint bulversat“.
Adrian Iorgulescu – presedintele Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România: „Sint stupefiat. Este o mare pierdere pentru mine, personal, pentru ca eram foarte buni prieteni. Chiar zilele trecute am vorbit la telefon cu Laurentiu Ulici. Este o mare pierdere si pentru UFD, pentru ca Ulici a fost o personalitate marcanta a partidului nostru. Sint alaturi de familia indurerata si de colegii de la Uniunea Scriitorilor care au pierdut un mare critic si om de cultura“.
Alexandru Ghildus – presedintele Uniunii Artistilor Plastici din România: „A fost un om de cultura remarcabil, un bun organizator, un suflet generos. Am colaborat cu el si sint de-a dreptul cutremurat. Este o mare pierdere pentru cultura româneasca si pentru viata publica de la noi. Pur si simplu nu imi vine sa cred“.
Eugen Vasiliu – presedintele Comisiei de cultura, arte si mass-media din Senat: „Sint socat, eram prieteni si colegi de comisie. Este o pierdere si pentru viata culturala si pentru viata politica“.
Ioan Bogdan Lefter – presedintele Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din România: „Vestea mortii lui Laurentiu Ulici mi se pare incredibila. Era in plina putere si in plina activitate. Ramine unul dintre cei mai importanti critici români ai ultimelor decenii, activ implicat in «bataliile» acestei perioade. Ramine sa-i recitim scrierile dupa ce ne vom obisnui cu vestea disparitiei sale“.
Nicolae Manolescu – critic literar: „Unul dintre cei mai activi si harnici critici care, dupa Revolutie, a dovedit si aptitudini manageriale, a pus pe picioare si a mentinut Uniunea Scriitorilor. Era o personalitate politica, parlamentar si personalitate a vietii culturale. O disparitie greu de inchipuit“.
Fanus Neagu, scriitor: „Vestea este zguduitoare. Ma inspaiminta ca lumea scriitorilor plateste un tribut enorm intamplarilor halucinante. Cu fiecare scriitor care pleaca, lumea se face mai trista, mai goala. Cind piere un scriitor, piere o litera din alfabet“.
Cornel Todea – vicepresedinte executiv al UNITER: „Mi se pare incredibil si refuz sa-mi imaginez lumea literelor in absenta lui Laurentiu Ulici, o prezenta cuceritoare prin dinamismul, farmecul sau si dragostea pentru cultura“.
Mizeria morala a lui Eugen Uricaru
De la o intilnire cu criticul Nicolae Manolescu, in urma cu aproape un deceniu, mi-a ramas in memorie o fraza, pe care am s-o citez de cite ori este necesar: „Daca in timpul dictaturii cineva ar fi spus ca va cadea regimul lui Ceausescu si ne vor conduce tot comunistii, am fi zis ca este o gluma proasta. Dar sa se mai si intimple sub ochii nostri asa ceva, deja este o gluma proasta care devine istorica“. Aceeasi „gluma proasta“, culmea, a prins contur chiar in Uniunea Scriitorilor din România, al carei „cirmaci“ a devenit, mai tirziu, Eugen Uricaru, fost turnator versat al vechii Securitati. Si… nu orice fel de turnator. A fost turnatorul implacabil si decisiv al celebrului memorialist N. Steinhardt. Auzind vestea mortii lui Ulici, „absurdul“ Uricaru, in calitatea sa de vicepresedinte al USR, a fost singurul care s-a exprimat la plural: „Absurdul are diferite forme de a ne ataca, iar moartea lui Laurentiu Ulici este una dintre ele. Nu pot sa va spun mai mult in clipa asta“. Ca si cum ar fi asteptat cu satisfactie evenimentul macabru, pentru a se inscauna in functia de presedinte al USR. Mizerie morala de neimaginat.
Nici personajul de tip caragialesc, Razvan Theodorescu, n-a sarit prea departe: „A fost unul dintre foarte distinsii critici literari. Nu am fost prieteni, dar regret mult disparitia lui“.
Cadavrul lui Laurentiu Ulici a fost autopsiat
Cadavrul criticului literar Laurentiu Ulici si cel al soferului sau, Constantin Tuca, din Bucuresti, au fost transportate la Laboratorul de Medicina Legala Brasov in vederea autopsierii. O echipa de politisti si procurori au plecat in localitatea brasoveana Pirau sa cerceteze imprejurarile care au dus la decesul presedintelui Uniunii Scriitorilor si al soferului sau. Unul dintre sateni, care a intrat joi dimineata in casa in care au decedat cei doi, a spus ca a gasit hornul infundat. Procurorul criminalist Valentin Selaru a declarat ca se va cunoaste cu certitudine cauza mortii doar dupa autopsierea cadavrelor. Primele cercetari indica faptul ca este vorba de o intoxicatie cu monoxid de carbon. Laurentiu Ulici participase, la Fagaras, la lansarea volumului senatorului Paul Ghitiu, „Reabilitarea politicii“, dupa care a plecat, impreuna cu acesta, spre comuna Pirau. Ghitiu a innoptat in locuinta mamei sale, iar criticul literar Laurentiu Ulici si soferul acestuia au fost cazati in casa de la Pirau a unor prieteni bucuresteni de-ai senatorului Paul Ghitiu. Locuinta era incalzita de o centrala termica. Dimineata, cadavrele au fost descoperite, in jurul orei 9.00, de acelasi senator Paul Ghitiu.
Nimeni nu a facut o ancheta pertinenta, pentru a se descoperi adevarul despre moartea criticului Laurentiu Ulici. Ma intreb daca nu cumva a existat o mina criminala, din serviciile secrete loiale turnatorului Uricaru, care sa nu fi „mesterit“, in acea noapte, pe la centrala termica. Cu siguranta nu vom afla niciodata.
Inmormintat la cimitirul Bellu alaturi de Marin Preda si Nichita Stanescu
Trupul neinsufletit al criticului literar Laurentiu Ulici a fost depus la sediul central al Uniunii Scriitorilor din Calea Victoriei 115. Laurentiu Ulici si-a gasit odihna linga Marin Preda. Scriitori, critici literari, politicieni, ministri, ambasadori au participat la slujba de pomenire tinuta, la Biserica Amzei, in memoria criticului literar Laurentiu Ulici, al carui deces a cutremurat intreaga lume culturala româneasca. Ministrul Culturii, Ion Caramitru, a ramas, pe parcursul intregii slujbe, in biserica de unde, dupa o ora si jumatate de rugaciune continua, Laurentiu Ulici a plecat spre cimitirul Bellu, acoperit de flori, printre sutele de oameni de cultura, cu ochii in lacrimi si cu flori in miini, cu care, in cei treizeci de ani de activitate literara continua, fostul presedinte al Uniunii Scriitorilor din România a colaborat indeaproape. Laurentiu Ulici a iesit din biserica in sunete de tulnice si a primit onorul unei garzi militare. Nicolae Balota, Alex. Stefanescu, D.R. Popescu, Zoe Petre, Ana Blandiana, Florin Iaru, Dan Cristea, Radu F.Alexandru, Cornel Todea, Adrian Iorgulescu, Constantin Abaluta, Gabriel Stanescu, Paul Ghitiu, Varujan Vosganian au inconjurat mormintul lui Laurentiu Ulici, aflat linga cel al lui Marin Preda. Au plecat abia tirziu, privind cu uimire inca la muntele de flori de peste doi metri, gata sa inghita troita uriasa adusa de colegii din Maramures, de unde se tragea, prin parintii sai, si criticul literar. Prima dintre florile puse linga cruce, un trandafir alb, a fost adusa de Alexandru Paleologu.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Volumul „Mitica si Hyperion“ trebuia publicat urgent
Editura Du Style a lansat, la Uniunea Scriitorilor din România, volumul „Mitica si Hyperion“ al lui Laurentiu Ulici, cartea despre care, cu numai doua zile inainte de a muri, fostul presedinte al USR ii spunea editoarei Doina Uricariu ca trebuie publicata „urgent“. „Eram dupa lansarea celor doua carti ale Anei Blandiana – «Soarele de apoi» si «Ghicitul in multimi». M-am intors din usa. Facuse acelasi lucru si cu o saptamina inainte, dupa lansarea cartii «Virsta de bronz» si sueta indelunga pe care am avut-o in biroul sau de la Uniunea Scriitorilor. M-a intors din usa ca sa-mi comunice faptul ca s-a decis sa renunte la colaborarea cu editura careia ii promisese manuscrisul. Imi povestise de citiva ani despre acest «Eminescu al meu» sau «Mitica si Hyperion» inca din vremea cind pregateam pentru tipar cele zece volume ale antologiei «O mie una de poezii românesti»“, precizeaza Doina Uricariu in prefata cartii. Editoarea spune ca volumul demonstreaza faptul ca Laurentiu Ulici a fost interesat, „in tot acest deceniu al curat-murdarei tranzitii“, de un element nou intr-un tabel al mentalitatilor – „aliajul rezultat din seriile oximoronice create de cele doua personaje, exponentiale pentru mentalitatea, arta, morala si destinul românilor“. „Oximoronia, numele pe care avea sa-l dea României, intr-o viziune futurologica ludic-amara, a fost ultima si, credem, cea mai importanta utopie care l-a obsedat pe Laurentiu Ulici in acest deceniu, si el, din pacate, oximoronic“, arata Doina Uricariu. Ea precizeaza ca „polarizarea si topirea contrariilor – Mitica si Hyperion“ exista intr-un text mai vechi, o comunicare in italiana aparuta la Roma, in 1992, in revista „Letteratura di frontiera – Litteratures frontalieres“, in prefata la „O mie si una de poezii românesti“, in textele din „Europa, kilometrul 0“ si in eseurile politice si cronicile literare din „Cotidianul“, „Privirea“, „Curentul“, „Dilema“. Laurentiu Ulici identifica fie „o biografie de Hyperion Mitica aglutinat“, „interogativul miticizant“, un „Hyperion iesit din apele Dimbovitei“, aceiasi Mitica si Hyperion purtind responsabilitatea unui rau suprem: pierderea fortei morale. „Cei doi siamezi lucreaza la «Constructia ruinei», la «incredibilul oximoron»: «Raul (ca) bun, pe care il practicam, in aceasta parca fara de sfirsit tranzitie spre nu se stie unde si nu se stie cum». «Mitica si Hyperion» a devenit, fara sa fi fost poate conceput astfel, testamentul intelectual si moral al lui Laurentiu Ulici. E una din cartile cele mai grave si mai lucide care s-au scris despre noi in ultimele decenii, o carte pe care am dorit sa o scot urgent, nu numai pentru a implini promisiunea pe care i-am facut-o autorului. Nu este insa o carte amara, cita vreme intelepciunea si spiritul ludic, inteligenta si logica, pofta continua de a afla si de a comunica a autorului creeaza nu numai un spatiu intelectual, ci si un tonus vital, acela al mintii care gindeste, proiecteaza si nu intepeneste in proiecte si idei fixe. Citim «Mitica si Hyperion» si nu ne putem opri doar la istoria unui popor care e atras de «cistigul negativ», de «steaua polara a esecului», de «utopia negativa», de acest altoi al oximoronului, planta otravita miciurinist, in care binele si raul isi amesteca si oxideaza sevele si identitatea. E straniu sa simti ca un om care intra in somn, intr-un somn etern, lasa in urma lui o carte care suna uneori ca un semnal de trezire“, incheie editoarea.
