10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRaportorul reprezentantului Parlamentului European - la Craiova

Raportorul reprezentantului Parlamentului European – la Craiova

Raportorul baroanei Emma Nicholson (membru al Parlamentului European – n.r.) in România, John Potter, a venit ieri la Craiova la o intrunire cu reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean Dolj, ai Consiliului Judetean Dolj, ai Directiei Judetene pentru Protectia Copilului, membri ai Fundatiei Române pentru Tineret, reprezentanti ai ONG-urilor, elevi si profesori de la scolile craiovene implicati in proiectul „Strategia Nationala de Actiune Comunitara“ (SNAC). Scopul acestei intruniri a fost de a obtine un raport al activitatilor comunitare desfasurate de-a lungul anului in curs de elevii scolilor craiovene, dar si de a realiza un plan de activitate pentru anul scolar 2005-2006.


Proiectul SNAC este implementat in sase judete din tara si presupune integrarea copiilor cu diverse deficiente – din Scoala Speciala „Sfintul Vasile“ din Craiova si din casele de tip familial „Aripi de Serafimi“ si „Katarina“, dar si a celor din Centrul Scolar pentru Elevi cu Deficiente Auditive Craiova – in invatamintul de masa.


„Elevi si profesori voluntari din invatamintul preuniversitar isi petrec o parte din timpul liber cu copiii din centrele de plasament, din apartamentele sociale, cu copii cu deficiente, dar si cu virstnici internati in caminele de batrini. Astfel, copiii din scolile si liceele craiovene au desfasurat diverse activitati cu copiii cu deficiente: cursuri de limbi straine, concursuri sportive, vizite si excursii, educatie ecologica, vizionari de spectacole, activitati ludice, terapii ocupationale etc.“, a precizat Otilia Ghita, inspector de specialitate, coordonator al proiectului SNAC la nivel regional.


Dintre scolile craiovene implicate in proiectul de actiuni comunitare amintim: Colegiul National „Carol I“, Colegiul National „Elena Cuza“, Liceul „Marin Sorescu“, Colegiul National „Nicolae Titulescu“, Liceul „Odobleja“ etc.


Unul dintre reprezentantii Fundatiei „Centrul pentru Formare si Dezvoltare a Personalitatii Copilului“, Radu Diaconescu, a precizat ca, incepind din 2006, strategia de actiune comunitara se va introduce in programa liceelor: „Elevii care vor dori vor putea efectua activitati de voluntariat impreuna cu elevii cu deficiente si vor obtine certificate care sa le ateste activitatea. Un astfel de certificat va avea o anumita importanta la admiterea la facultate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS