Clubul „Copiii Strazii“ este un centru in regim de urgenta infiintat in 1992 si aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dolj. Functioneaza 24 de ore din 24, asigurind accesul copiilor strazii – pe o perioada determinata de timp – la ingrijire, gazduire, asistenta medicala, educatie, pregatire in vederea integrarii/reintegrarii in familie sau luarea unei masuri de protectie corespunzatoare.
15 locuri, impartite in doua dormitoare: cinci la fete, zece la baieti. Mobilier modern, lenjerii curate. Un izolator pentru cei care necesita o perioada de carantina. Un centru de consiliere in vederea reintegrarii in familie. Cabinet medical. Sali de activitati instructiv-educative, dotate cu televizor, video, calculator, materiale didactice, jocuri recreative. Bloc alimentar si sala de mese. Grupuri sanitare si spalatorie. Si, nu in ultimul rind, un autocar pus la dispozitie de DGASPC, pentru excursii si plimbari in Craiova sau in afara orasului, asa cum s-a intimplat acum doua saptamini, cind zece aurolaci, aflati in ingrijirea Clubului „Copiii Strazii“, au plecat trei zile la Herculane. Cam aceasta este oferta cu care centrul din subordinea DGASPC vine in intimpinarea nevoilor aurolacilor.
La Clubul „Copiii Strazii“ din strada Rasinari au ajuns toti: Ioi, Mihaela, Denisa, Laurentiu. Pentru o zi-doua sau numai pentru citeva ore. Ca ei, au fost si altii. Nu au ramas. Pentru ca pustii precum Ioi si Gherti nu vor sa fie controlati. Dependenta de strada este mult prea mare, nu-i pot rezista. In locul unui pat curat ori al unei mese calde, ei prefera cerul liber, canalul puturos si punga de aurolac. Nimeni nu-i poate obliga sa faca altfel. Autoritatile le ofera alternativa – centrele specializate – dar nu depinde decit de ei sa o accepte.
„Majoritatea celor care au trecut pe la „Copiii Strazii“ au declarat ca vor inapoi in strada“, spune Anca Balan, asistent social in cadrul DGASPC, Clubul „Copiii Strazii“. „Nu putem sa ii tinem inchisi, nu sintem un centru de delincventa juvenila. Nu avem lacat pe poarta: vine cine vrea, pleaca cine vrea! Noi le oferim toate conditiile pentru a alege reintegrarea in familie ori plasarea in centre specializate, dupa caz. Insa pentru cei mai multi, libertatea strazii este atit de provocatoare, incit le este greu sa se acomodeze aici sau in familii. Pleaca, preferind sa doarma prin locuri insalubre, sa fumeze si sa se drogheze dupa pofta inimii, sa traiasca din cersit. Aici as vrea sa atrag atentia asupra unui lucru: oricit ar parea de nedrept si crud ceea ce spun, banii pe care cetatenii nostri milosi ii dau de pomana copiilor din strada nu fac altceva decit sa-i incurajeze sa ramina acolo. In felul acesta, li se asigura necesitatile traiului zilnic: hrana, tigari, aurolac. Iar sa renunte la o <<munca>> atit de usoara nici nu le mai trece prin cap!“.
Copii saraci, furati sau doar amagiti de farmecul aparent al strazii
Aurolacii – sau copiii strazii – provin in general din familii cu situatie materiala precara ori din familii destramate. DGASPC, prin „Copiii Strazii“, a identificat copii disparuti de la domiciliu sau luati cu forta de la parinti pentru a fi folositi la cersit, ulterior stabilindu-se o masura de protectie pentru ei. Dar nu de putine ori, copii abia trecuti de zece ani, sub influenta anturajului, fug de acasa, crezind in libertatea promisa de asa-zisii „tovarasi“. Unii ramin in strada, fiind repede anihilati de gastile de cersetori. Altii, insa, resimt destul de puternic socul strazii.
„Fug de acasa pentru prima data, dintr-un impuls de teribilism specific virstei: gata, am scapat de mama si de tata! Descoperirea este insa, putem zice din fericire, socanta: strada este dura, nu-i poate rezista oricine. Cu ajutorul nostru – noi relationam cu familiile, le acordam copiilor servicii de specialitate, consiliere psihologica – se intorc acasa. Este un succes: si pentru ei, si pentru noi“, apreciaza Anca Balan.
Iarna ii intoarce acasa
La centrul de urgenta de pe strada Rasinari, aurolacii sint adusi aproape zilnic, fie prin intermediul lucratorilor sociali stradali – angajati ai DGASPC -fie de catre politie, politia comunitara sau cetateni.
„Au virste cuprinse intre 10 si 17 ani. Majoritatea sint baieti, ei au mai mult tupeu sa plece de acasa. Fetele, de regula, sint convinse de anturaj. Fluenta cu care ajung aurolacii la noi difera, in functie de anotimp: vara sint mai multi, normal, clima le da posibilitatea sa doarma pe unde apuca. Iarna, insa, de frica gerului, multi se intorc in familii ori intra in centre, la caldura“, spune asistenta sociala din cadrul Clubului „Copiii Strazii“.
Dupa trecerea anotimpului rece insa, majoritatea se intorc in strada. In ciuda eforturilor depuse de personalul centrului de a-i aduce pe „calea cea dreapta“.
„Este important sa ajungi sa-l intelegi si sa te accepte“, dezvaluie Anca Balan principiul dupa care se conduce personalul specializat in integrarea/reintegrarea copilului in familie ori centru. „Trebuie tinut cont de faptul ca, provenind din medii sociale cu probleme, copilul strazii prezinta carente afective, educationale. Este dificila stabilirea unei relatii cu el, dar nu imposibila. Un factor determinant in acest sens este perioada pe care a petrecut-o in strada. Cu cit este mai mica aceasta, cu atit este mai usor sa-l aduci pe calea cea dreapta. Din fericire, centrul nostru are frecvent cazuri de acest gen, si nu putine“, apreciaza doamna Balan.
