„Buna, sint Maria, sint alcoolica“, „Buna, Maria“… „Acceptarea este raspunsul la toate problemele mele de astazi. Nu voi putea pastra abstinenta pina cind nu voi accepta ca sint alcoolic. Nu pot fi fericit daca nu accept viata asa cum este ea“. „Cunoastem un sentiment al libertatii si o fericire de o factura cu totul noua. Nu mai regretam trecutul si nu mai dorim sa-l dam uitarii. Intelegem ce inseamna cuvintul seninatate si cunoastem pacea. Intreaga atitudine fata de viata si perspectiva asupra ei ni se schimba complet. Nu conteaza cit de mult ne-am degradat prin baut – vedem cit de folositoare le este altora experienta noastra…“
Vineri seara, la ora stiuta, o mina de oameni s-au intilnit din nou. A treia oara pe saptamina in curs. A zecea, suta ori a mia oara in anii sau in lunile de cind nu mai beau. Nici un pahar, nici un strop. De cind au tras linie, si-au marturisit intii lor, apoi si altora marele secret – „sint alcoolic“ – si au luat viata de la capat. Maria, Ion, George, Sorin sint doar citiva dintre cei care vineri s-au strins in incaperea inchiriata, unde, de cinci ani, Alcoolicii Anonimi din Craiova se recupereaza. Pe usa, nici o eticheta, nici o inscriptie. In spatele ei, dezordinea camarutei seamana cu aceea a unui camin primitor, in care membrii familiei stau la taclale. Miros de cafea, sticle de suc, seminte, tigari. Intre afise cu dictoane invatate pe dinafara, legi scrise de o schioapa pentru a fi parcurse in orice moment si din orice unghi al camerei, cei citiva alcoolici isi recunosc, iarasi, unii altora, pacatul. Acela de a fi baut.
„Maimuta de pe umar“
„Buna, sint Maria si sint alcoolica“, incepe femeia de 36 de ani ritualul prezentarii. „Buna, Maria“, vine raspunsul in cor. Iar numele continua sa fie spuse de fiecare in parte si salutate cu prietenie, cu intelegere, cu liniste si pace. Un moment de reculegere pentru „acela care mai sufera“, repetarea crezului alcoolicilor, a „acceptarii“, a „promisiunilor“ – etapele obisnuite ale sedintei de terapie se scurg fara graba, cu constientizarea si asumarea fiecarui cuvint. Apoi se trece la ordinea de zi – aceeasi de data trecuta: problemele cotidiene ale fiecaruia, tentatiile carora le-au rezistat si azi, experientele trecute, tarele societatii care, din prostie sau doar lipsa de informatie, ii condamna, ii stigmatizeaza.
„Dupa ce am terminat curatenia, primul gind a fost: ce buna ar fi fost o bere acum“, incepe Maria marturisirile. „Hm… m-am uitat la «maimuta de pe umar» si i-am zis vreo doua. A plecat. De sapte ani ma lupt cu ea s-o gonesc. Se intoarce mereu, dar nu-i dau nici o sansa. Nu vreau“, a spus Maria.
Pe 6 decembrie 1998, Maria s-a lasat de baut, dupa aproape 20 de ani de betie: „Prima oara a fost pe la sase ani, cu must inasprit. Am crescut la tara, unde era o regula de viata sa tragi la masea. Imi spuneau «bea, mama, cu spuma, sa faci singe!». Exemplele erau linga mine – parinti, bunici, rude, iar alcool pretutindeni. Potentialul il aveam. Imi revenea mie sarcina sa-l dezvolt“.
Si Maria a facut-o exemplar. De la un pahar, la doua, trei, la sticla, sticle. In cele din urma a ajuns la nivelul oricarui alcoolic veritabil: dependenta. Nu mai conta ora, cantitatea. Important era sa simta alcoolul curgind prin vene, sa intre in starea de euforie. Cu timpul, placerea a disparut, lasind loc doar starilor confuze, delirante. Cea mai glorioasa perioada a Mariei a fost cea din liceu: „Chefurile devenisera singura mea ocupatie. Iar acolo eram premianta. Cit beam? Dar cine statea sa numere sticlele? Stiu doar ca mi se rupea filmul de cele mai multe ori. Zaceam beata, ma trezeam si o luam de la capat. In momentele rare de luciditate, cind apucam sa vad ce e in jurul meu, ma intrebam: ce au, domn’e, astia, de nu beau la fel? Sint martieni? Evident, eram marea neinteleasa, ma simteam unica si respinsa de ceilalti. Nu mai aveam incredere in mine, in lumea din jur, nu mai socializam si mi se parea firesc sa fac asta. Imi placea sa-mi pling de mila“.
Acceptarea i-a salvat viata
A urmat prima casnicie. Un esec, desigur. Scandaluri, amenintarile sotului cu divortul, pierderea locului de munca, a prietenilor. Dar pentru Maria nu mai exista nimic altceva in afara de alcool.
„Ajunsesem in pragul sinuciderii. Imi facea o deosebita placere sa-mi imaginez cum as muri inecata intr-o piscina cu bere…“, isi aduce femeia aminte delirul si degradarea care ii cuprinsesera toata fiinta. Intr-o zi insa, ceva i-a schimbat viata.
„Cel mai mare impact asupra mea l-a avut un barbat foarte prezentabil, elegant, educat, cu prestanta, care mi-a spus senin in fata «sint alcoolic». De atunci am inceput sa ma gindesc serios sa ma las“, a marturisit Maria.
Nu s-a petrecut insa prea repede. Doi ani de „contemplare“, de aminari, de „dupa Craciun“, „dupa Pasti“, de „lasa, mai beau azi, dup-aia ma las“.
„Pe 6 decembrie ’98, i-am spus sotului la o cafea: sint alcoolica. Vreau sa intru in recuperare si am nevoie de ajutor“.
Betiv de fericire
Sorin a marturisit si el acum patru ani. „In 2001 m-am trezit dupa betia inceputa in ’98. Atunci am acceptat faptul ca am o problema“, a spus barbatul, acum in virsta de 40 de ani. La AA a ajuns de patru ani, dar abstinent cu adevarat este doar de doi.
„E foarte greu sa te mentii de unul singur“, a mai spus Sorin. „Un alcoolic veritabil bea pina moare, dar asta inseamna sa aiba pedigree! Eu, unul, nu tin la rasa“, a glumit serios barbatul.
Cadru al armatei – parasutist – Sorin a trait o experienta oarecum necunoscuta alcoolicilor obisnuiti. Nici un esec, nici o infringere pe plan social sau material nu l-au determinat sa bea. Dimpotriva.
„Intotdeauna am sarbatorit ceva“, a dezvaluit el cauza. „Pina la 20 de ani nu am gustat. Parintii nu au fost alcoolici, deci nu exista potentialul. Cinci ani mai tirziu am trait prima betie: am sarbatorit efectiv dovada reusitei pregatirii mele – promovarea. Si am inceput sa-i prind gustul“.
Trei luni de plecari in misiuni, una sau doua, acasa, de sarbatorit. Perioadele variau, cantitatile la fel. Cind a primit gradul de maior, Sorin a inceput sa bea constant. „Nimeni nu devine alcoolic peste noapte, multi incep prin a fi bautori sociali. Nu e greu. Cel mai greu este sa accepti ca ai o problema. In societatea noastra – adica in România – alcoolismul are probleme chiar si de etimologie. Foarte multi – fie ca sint sau nu – se cramponeaza de acest termen, «alcoolic». E prea dur, are conotatii medicale, e aproape sinonim cu «nebun». De aceea prefera sa-(si) spuna «betiv». Oricare ar fi exprimarea, diferente nu sint, asa cum nu sint nici intre alcoolicii americani si cei români. Alcoolul este acelasi: cel mai periculos drog, pentru ca este legal si acceptat“.
De doi ani, Sorin a acceptat definitiv viata frumoasa pe care o are. Nu mai vrea s-o sarbatoreasca: „Nu spun ca m-am vindecat. Nu-mi fac planuri de viitor. Nu ma gindesc la «miine». Spun doar ca «azi» nu beau. Nu vreau si n-o fac“.
90 de litri de tuica, stinsi intr-o luna
„Daca ploua cu alcool anul asta, nu erau inundatii. Sorbeam eu tot!“, a ris Ion de adevarul dureros al setei care l-a chinuit pina acum trei luni. „Din 2 iulie nu am mai pus gura pe bautura. Ieri am implinit trei luni de cind vin la AA. Astept cu nerabdare ziua in care voi aduce tortul – pe 2 iulie 2006!“
La 50 de ani, Ion traieste din plin emotiile de incepator.
„Stingeam, pur si simplu! Ultimul maraton? Intr-o luna jumatate am dat gata 90 de litri de tuica. Dupa program: de la 16.00 pina la zece aveam treaba – sa beau. Stiu ca e devreme, ca nu a trecut suficient timp, dar ma bucur pentru mine. Am incredere“, a marturisit Ion. El s-a nascut cu potential – bunicii dormeau cu sticla la cap. Prima betie a sosit pe neastepate, in copilarie: a mincat boabe de struguri cu piine pina a cazut lat. La adolescenta, a prins mai mult curaj.
„Eram la liceu… Am avut un accident. Dar nu ma imbatasem eu, bicicleta era ametita, saraca!…“
Casatorit, cu doi copii trecuti de copilarie, cu serviciu, cu responsabilitati, Ion a fost pina in iulie un barbat normal, cu un nivel social normal, cu o slujba normala. Si totusi:
„De acasa si pina la statia de autobuz sint vreo 200 de metri. Ma opream sa beau o votca. La serviciu mai luam una, cum ajungeam, de incalzire. Inca una la pauza si alta la sfirsitul programului, sa stiu ca plec. Autobuzul de intoarcere dupa votca, bineinteles. Apoi iar la circiuma din cartier. Ajungeam acasa a doua zi, numai bun s-o iau de la capat“.
Certurile in familie, criticile copiilor, starea de insecuritate pe care o traia in propria casa, toate l-au adus in pragul nebuniei.
„Constringerea nu este o solutie. Nu trebuie sa-i iei unui alcoolic bautura din fata. Nu faci decit sa-i dai ocazia de a deveni ingenios. Trebuie sa-l faci sa vrea sa fie ajutat. Sa se accepte pe sine si sa vrea sa nu mai bea. Pentru mine, singura preocupare era cum sa fac rost de bani pentru bautura. Familia suferea cumplit, dar nu-mi pasa. Era mai presus de puterile mele, eu eram sclavul alcoolului“.
Boala rusinii la români
Prin ’95, Ion a mers la spital. Stia ca nu e in regula ceva. Nu mai bea din placere, ci ca sa-si completeze nevoia de alcool din singe. Era bolnav si voia sa gaseasca locul unde sa se vindece. Surpriza a fost insa de natura sa-l faca sa mai amine momentul lecuirii.
„Nimeni nu mi-a spus ca sint pur si simplu alcoolic. In România Socialista nu a existat alcoolism. Societatea de azi a mostenit aceeasi rusine de a spune lucrurilor pe nume. Mi-au zis doar: «Nu mai bea si tu asa mult, ia-o mai incet»“.
La inceputul lunii iulie 2005, zece ani mai tirziu, sotia i-a aratat brosura AA-ului. Atunci a decis ca vrea sa lupte.
„Nu cu alcoolul, nu el este dusmanul, ci cu mine. Eu trebuie sa vreau, sa ma accept asa cum am fost, asa cum vreau sa devin si sa nu mai gresesc. E greu, mai ales in faza de inceput a recuperarii. Am nopti chinuitoare, visez bautura, visez betia. Mi-e frica. Nu de baut. De mine, ca o sa vreau“.
Ion nu vrea insa sa renunte. Cele trei luni i-au confirmat faptul ca merita efortul: relatiile din familie sint extraordinare. Copiii nu se mai uita la ceas ingrijorati. Iar partenerii de la circiuma din cartier au renuntat sa-l mai cheme la „una mica“.
„Ce ma tine abstinent? Puterea mea, vointa mea. Si „Buna, sint Ion si sint alcoolic“, „Buna, Ion“.
„Principiul Celor 24 de ore“
„Sa luam un exemplu. Nu facem nici un fel de promisiuni: nu spunem ca nu vom mai bea «niciodata». Incercam mai degraba sa ne conformam unui principiu pe care, de comun acord in AA, il numim «principiul celor 24 de ore». Ne straduim sa raminem abstinenti numai pentru urmatoarele 24 de ore. Incercam, pur si simplu, sa traim o zi fara alcool. Daca simtim impulsul de a bea, nici nu-i cedam, nici nu-i rezistam. Ne limitam doar la a amina aceasta bautura pe MIINE“.
„Anonimatul este respectat“
(extrase din „regulamentul“ AA)
In România, AA au cinci grupuri in Bucuresti (unul international cu limba de comunicare engleza) si au dezvoltat o retea de grupuri in teritoriu (Timisoara, Arad, Piatra Neamt, Baia Mare, Cluj-Napoca, Tirgu Mures, Brasov, Iasi, Deva, Bistrita Nasaud, Cimpia Turzii, Craiova). Cine doreste relatii se poate adresa la:
Casuta Postala 1105, oficiul Postal 14, Timisoara, 1900 sau la Redactia GdS.
Alcoolicii Anonimi – in Craiova
„Alcoolicii Anonimi sint o comunitate de barbati si femei care isi impartasesc experienta, puterea si speranta, cu scopul de a-si rezolva problema comuna si de a-i ajuta si pe altii sa se insanatoseasca de pe urma alcoolismului.
Singura cerinta pentru participare ca membru este dorinta de a inceta bautul. AA nu percep nici cotizatii, nici taxe de inscriere; ne finantam prin contributiile noastre.
AA nu se afiliaza nici unei secte, nici unei formatiuni religioase sau politice, nici unei organizatii sau institutii; ei nu doresc sa se angajeze in nici o controversa. Nu sprijina si nu contesta nici o cauza. Scopul nostru primordial este acela de a ramine abstinenti si de a-i ajuta si pe alti alcoolici sa ajunga la abstinenta“.
