Doi batrini din Craiova risca sa se trezeasca in strada dupa ce proprietarul imobilului in care locuiesc si-a revendicat casa. Aceasta este a doua oara cind Evghenia si Marin Nicola se vad nevoiti sa-si paraseasca locuinta. In ’79, casa in care locuiau le-a fost demolata si de atunci caminul lor a devenit imobilul de pe strada Frunzei, pe care va trebui, in curind, sa-l paraseasca. Batrinii privesc cu groaza spre viitor, avind in vedere ca iarna s-ar putea sa-i gaseasca fara un acoperis deasupra capului.
Evghenia si Marin Nicola au fost greu incercati de soarta, dar au gasit intotdeauna puterea sa mearga mai departe fara sa lase dificultatile vietii sa le intunece sufletele. La inceput, cei doi au fost chiar norocosi, avind in vedere ca aveau si o casa, proprietate personala, pe strada România Muncitoare. Necazurile familiei Nicola au inceput din 1979 cind casa le-a fost demolata si au fost mutati intr-un imobil nationalizat.
„… sa mor o data cu casa mea“
„Aveam trei camere, hol, bucatarie, numai eu stiu cit am patimit sa pot avea casa mea si apoi a venit Ceausescu si a hotarit sa ne demoleze. Cind am aflat, voiam s-o demoleze peste mine sa mor o data cu casa mea, dar aveam cinci copii de care trebuia sa am grija“, si-a amintit cu lacrimi in ochi Evghenia. Cind vorbeste despre familia sa, batrina pomeneste de cei cinci copii ai sai si aceasta pentru ca niciodata nu a facut diferenta intre copiii nascuti de ea si nepoata pe care a crescut-o.
„A trebuit sa ne mutam, eu, sotul, cei cinci copii si mama mea bolnava, in doua camere“, a completat batrina. Evghenia spune ca nici acum nu s-a impacat cu gindul ca, din motive peste puterea sa de intelegere, cineva a hotarit sa-i darime caminul, dar, pentru ca avea o familie de intretinut, nu a avut prea mult timp sa-si plinga de mila.
Batrina nu a avut un serviciu stabil, pentru ca a fost nevoita sa stea casa si sa se ingrijeasca de copii. „A muncit doar barbatul meu, eu ma ingrijeam de gospodarie, aveam cinci copii de crescut. Bine, vreau sa zic ca nu am lucrat la stat, ca asa… Aveam familie mare si nevoie de bani. Am facut de toate, am mers la sapat, la legat de vie cu ziua pe la oameni. Doamnele cu bani ma chemau sa le fac curatenie prin casa“, a povestit Evghenia. Pentru ca nu beneficiaza de pensie, ea este nevoita sa munceasca si acum la anii batrinetii, pentru a se intretine, si asta deoarece pensia sotului de 1.800.000 de lei nu le este suficienta.
La 64 de ani, munceste cu ziua si are grija de nepoti
„Acum nu mai am putere sa merg la sapat de vie, dar mai fac curatenie pe la cine ma cheama. Pina acum citiva ani am lucrat in cimitir la Sineasca, ingrijeam de morminte, dar dupa ce au bagat gardieni acolo, ne-au gonit. Sint si bolnava, as vrea sa nu mai fiu nevoita sa ma rog de toti sa-mi mai dea cite ceva de munca, dar trebuie sa-mi ajut si copiii“, a spus Evghenia.
In locuinta de pe strada Frunzei mai locuiesc doi nepoti ai batrinei si din cind in cind fiul acesteia impreuna cu sotia si cei doi copii ai acesteia. Pentru ca nu are o locuinta proprie, fiul impreuna cu familia sa locuiesc cind la batrina, cind la socrii. „Lucreaza amindoi ca vinzatori, din ce sa stringa sa-si ia casa?“, se intreaba deznadajduita batrina. Cei doi nepoti, Alexandru, de noua ani, si Eugen, de patru, sint in grija bunicii: „Mama lor vine in fiecare zi sa le aduca mincare, dar pentru ca s-a recasatorit si acum locuieste cu socrii, nu poate sa-i tina cu ea. Lucreaza de dimineata pina seara si n-ar avea cu cine sa-i lase“, a precizat Evghenia.
„Unde sa ma mai duc la virsta mea?“
Batrina isi deapana amintirile cu glas rar, se mai supara cind nu-si aminteste totul, dind vina pe virsta, dar considera ca povestea ei nu este cu nimic deosebita fata de a altora. „Asa a fost viata dintotdeauna, cind mai grea, cind mai usoara, cum i-a fost scrisa fiecaruia“, a spus aceasta. Ea nu se plinge de faptul ca la cei saizeci si patru de ani trebuie sa munceasca si sa aiba grija de nepoti. Necazul batrinei este legat tot de locuinta. Vechiul proprietar si-a revendicat casa in instanta, iar acum batrina traieste cu frica in sin ca ar putea fi oricind data afara. „Unde sa ma mai duc la virsta mea? Bani sa-mi cumpar alta locuinta nu am“, a spus Evghenia. Ea tine sa precizeze ca nu neaga dreptul proprietarului asupra locuintei, dar i se pare ca este urmarita de un adevarat blestem, acela de a i se lua mereu locuinta. „Stam de 26 de ani aici, am facut si noi imbunatatiri, era casa mea si acum ma trezesc iar in strada. Nici omul asta nu e de vina ca stiu cum este sa ti se ia casa. Mie mi-au demolat-o. Dar este drept sa ajung sa dorm pe strazi, acum la virsta mea?“, a mai spus batrina.
Contactat telefonic, proprietarul de drept al imobilului a precizat ca deocamdata asteapta hotarirea judecatoreasca, dar doreste sa intre in posesia imobilului.
