12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZeci de dosare privind falsii nevazatori, trimise la Parchet

Zeci de dosare privind falsii nevazatori, trimise la Parchet

In Craiova au fost descoperite circa 60 de cazuri in care persoanele cu certificat de nevazator aveau permis de conducere


Citeva zeci de dosare privind modul de incasare a pensiilor de nevazator au fost trimise spre cercetare la Parchet, a afirmat ieri subprefectul de Dolj, Ion Groza. Potrivit lui Groza, politistii de la IJP Dolj care se ocupa cu ancheta in scandalul pensiilor ilegale incasate de falsi nevazatori sint aproape de finalizarea cercetarilor privind dosarele din judet, un raport complet urmind sa fie prezentat la sfirsitul acestei saptamini. „Politistii si-au facut datoria cum s-au priceput, pe evidente si pe declaratiile martorilor, care au afirmat ca «nevazatorii» conduceau linistiti masini si tractoare, faceau piata si asa mai departe. In consecinta, cazurile au fost inaintate catre Parchet, care va dispune o comisie de expertiza in aceste cazuri“, a afirmat Groza. Subprefectul a mai spus ca si in Craiova exista cazuri de „nevazatori“ care aveau permis de conducere.


„Exista circa 60 de cazuri in Craiova de persoane cu certificat de nevazator care aveau permis de conducere. Politistii care au anchetat cazurile au descoperit acest lucru in timpul desfasurarii investigatiilor. Saptamina aceasta se va finaliza ancheta in judet, urmind ca in maximum o luna sa fie verificate si dosarele din Craiova“, a mai precizat acesta. Groza a mai acuzat fosta conducere a Directiei Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (DMSSF) Dolj ca a incurcat investigatiile politistilor: „Au obstructionat in mod sistematic pe cei de la politie in obtinerea de informatii privind aceasta ancheta“. La rindul sau, fostul director al DMSSF, Virgil Dragomirescu, a precizat ca el nu mai este la serviciu din luna iulie si ca mai multe informatii se pot obtine de la actuala conducere a directiei. Directoarea interimara, Doina Tircovnicu, a declarat ca a conlucrat bine cu politia si ca a stabilit inca o intilnire cu reprezentantii IJP pentru a pune cap la cap toate informatiile obtinute in aceasta ancheta. Organele abilitate lucreaza la stabilirea prejudiciilor in aceste cazuri, in care s-au incasat ilegal bani, avind in vedere ca in total nevazatorii din Dolj primeau lunar intre cinci si sapte miliarde de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS