11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSistemul de pensii private, la inceput de drum

Sistemul de pensii private, la inceput de drum

Fiecare român va beneficia, peste citiva ani, de o pensie de stat si de una privata. De la 1 ianuarie 2006 va intra in vigoare Legea nr. 411/2004 care reglementeaza infiintarea, organizarea si supravegherea sistemului fondurilor de pensii administrate privat.


Pensia privata este o completare a sistemului public si reprezinta suma platita lunar unui participant sau beneficiarului desemnat de acesta. Participarea la sistemul de pensii private va fi obligatorie pentru persoanele de pina la 35 ani, nou-intrate pe piata muncii si facultativa pentru persoanele de pina la 45 de ani, care sint asigurate deja si contribuie la sistemul public de pensii. Pentru inceput, contributiile catre fondul privat de pensii vor fi de 2% din salariul brut, urmind sa creasca in urmatorii opt ani pina la 6%. Fondul de pensii private va fi administrat de o societate comerciala pe actiuni care va calcula si va efectua plata pensiilor administrate privat, iar functionarea fondului de pensii va fi autorizata de Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii care se afla sub controlul parlamentului si isi exercita autoritatea pe intreg teritoriul României.


Oltenii nu sint receptivi


Mioara Stamate, consultant financiar la o firma de asigurari din Craiova, a declarat ca in prezent in cadrul companiilor de asigurari exista un sistem asemanator, care este adresat doar celor cu posiblitati financiare, insa din 2008, o data cu intrarea in Uniunea Europeana, acesta va fi folosit de toti românii.


„In Occident, in tarile vecine, sistemul este cunoscut si utilizat, dar la români nu s-a instalat acest lucru, deoarece avantajele nu sint cunoscute si multi sint refractari, si aici ma refer mai ales la olteni. Desi se considera isteti, oltenii nu sint receptivi la nou. Trebuie sa invatam sa ne adaptam“, a spus Mioara Stamate. Aceasta a precizat ca sistemul de pensii private este util, deoarece numai cei care au lucrat in anumite domenii au pensii bune. De aceea, in cazul unui colaps financiar, cind guvernul nu mai poate asigura plata pensiilor, persoanele care au participat la acest sistem au un venit sigur la batrinete. Astfel ca, de la anul, fiecare craiovean, femeile de pina la 57 de ani si barbatii de pina la 62 de ani, va trebui sa-si aleaga o societate de asigurari la care va cotiza lunar cu 2% din salariul brut. Mioara Stamate, consultant financiar, a spus ca in vederea alegerii firmelor oamenii trebuie sa consulte ziarele financiare, pentru a vedea puterea a solvabilitate a societatilor si sa se orienteze spre aceea care le poate oferi la batrinete o pensie buna si sigura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS