17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateImobilele, o investitie profitabila pentru craiovenii cu bani

Imobilele, o investitie profitabila pentru craiovenii cu bani

Imobilele din Craiova sint putin accesibile din cauza pretului ridicat chiar si pentru cei care cistiga peste salariul mediu pe economie. Pentru ca apartamentele se vind la preturi exorbitante, craiovenii au inceput sa se orienteze catre case. Daca unele persoane reusesc cu greu sa-si achizitioneze o locuinta prin credit ipotecar, pentru altele cumpararea de imobile reprezinta o investitie profitabila.


Vara, pe piata imobiliara din Craiova, de citiva ani se observa un lucru. Vinzarile scad considerabil in acest sezon, ceea ce determina si o usoara reducere a preturilor. Agentii imobiliari considera ca oamenii, din diferite motive, asteapta toamna pentru a-si achizitiona o locuinta. Cei care au agonisit bani pe parcursul anului prefera sa-i investeasca in locuinte toamna, cind le pot inchiria mai usor.


Asociatia de locatari influenteaza pretul imobilului


Pentru cei interesati sa-si cumpere o locuinta in Craiova, preturile pornesc de la cinci sute de milioane pentru o garsoniera si trec de opt sute de mii de euro daca doriti o vila ultraspatioasa. Pretul unei locuinte poate fi influentat de mai multi factori: zona in care este amplasata, suprafata pe care o masoara, etajul unde este situata si, nu in ultimul rind, imbunatatirile de care dispune (gresia, faianta, parchetul au devenit o obisnuinta, in schimb o centrala termica va conta in stabilirea sumei de vinzare). Insa, potentialii cumparatori sint tot mai des interesati de asociatia de locatari in care intra, daca vecinii sint bun sau rau-platnici.


In functie de acesti factori, pretul unei garsoniere in Craiova porneste de la cinci sute de milioane de lei vechi si poate trece chiar de un miliard de lei. Un apartament modest de doua camere poate fi achizitionat pentru suma de sase sute de milioane de lei, iar in functie de zona si imbunatatiri poate ajunge pina la un miliard sapte sute de milioane de lei. Daca aveti o familie numeroasa sau pur si simplu vreti sa locuiti intr-un spatiu mare, trebuie sa stiti ca pretul unui apartament de trei-patru camere porneste de la 850 milioane de lei si poate trece de doua miliarde. In aceste conditii, tot mai multe persoane s-au orientat spre achizitionarea unei case.


Se cauta casele


Agentii imobiliari s-au confruntat, incepind cu primavara acestui an, cu o cerere ridicata din partea craiovenilor pentru case. Desi preturile acestora sint departe de a fi considerate acceptabile, multe persoane prefera sa faca un efort financiar suplimentar si sa-si achizitioneze o casa. Acesta preferinta este determinata si de diferenta mica de pret intre un apartament si o casa. O casa demolabila intr-o zona centrala variaza intre saptezeci si optzeci de mii de euro, in acest caz valoarea pretului este data de teren. Pretul unei case de citeva camere, cu toate utilitatile si de o curte de citiva metri patrati variaza intre o suta-o suta douazeci de mii de euro. In functie de zona si de marimea constructiei, costul unei case poate ajunge si la opt sute de mii de euro. Daca dispuneti de bani putini, dar va doriti neaparat o casa, piata imobiliara craioveana are solutii si pentru dumneavoastra. Pentru sase-sapte sute de milioane de lei vechi (pretul unei garsoniere) puteti achizitiona o casa modesta, fara canalizare sau gaze.


50% dintre cumparatori apeleaza la credite imobiliare


Indiferent ca este vorba de apartamente sau de case, preturile imobilelor de pe piata craioveana sint foarte ridicate in raport cu salariul mediu pe economie. De aceea, peste cincizeci la suta din cei care-si cumpara o locuinta apeleaza la un credit imobiliar. In aceste conditii o buna parte dintre agentii imobiliari craioveni considera ca inasprirea conditiilor de acordare a creditelor ipotecare de catre BNR este o „lovitura data unei piete imobiliare si asa in stagnare“.


O alta parte, mai optimista, crede ca masura BNR nu va avea consecinte majore in vinzarea-cumpararea de imobile pentru ca oamenii vor locuinte, iar nevoia ii va determina sa gaseasca bani pentru a le achizitiona. Oricum, agentii imobiliari sustin ca, din cauza procedurii greoaie, vinzatorii sint circumspecti in a accepta plata prin intermediul unei banci.


In ceea ce priveste cumparatorii acestia se impart in doua categorii. O parte dintre ei cumpara pentru ca au nevoie de o locuinta. O alta categorie de cumparatori sint cei care considera ca achizitionarea unei locuinte este cea mai buna investitie, pentru ca preturile imobilelor cresc de la an la an, iar intre timp mai pot obtine niste bani si din inchirierea acestora. Acestia prefera de obicei garsonierele si apartamentele de doua camere pentru care gasesc mai usor chiriasi. Chiar daca vinzatorii isi evalueaza pretul imobilului in valuta, acestia prefera plata in lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS