Cum se schimba peste noapte averea lui D. I. Popescu



Diferentele dintre declaratiile de avere depuse de fostul ministru al economiei, Dan Ioan Popescu, in anii 2004 si 2005 sint imense si nu pot fi justificate prin veniturile anuale dobindite de el si de sotia lui. Daca la sfirsitul anului trecut, acesta declarase cinci terenuri, in luna mai a acestui an afirma ca este posesorul a noua suprafete. Neconcordantele dintre declaratii sint vizibile atit in privinta imobilelor, cit si a actiunilor pe care le detine, singura declaratie ramasa pe pozitie in cele doua documente fiind automobilul marca Audi fabricat in 2002.

Fostul ministru al economiei, deputatul PSD Dan Ioan Popescu, trebuie sa dea socoteala Comisiei speciale a instantei supreme, pina pe 8 septembrie, despre modalitatea de cumparare a bunurilor dobindite din 1991 pina in prezent, sotia sa fiind nevoita sa depuna declaratii olografe care sa dovedeasca achizitionarea bunurilor dobindite din 1995, anul casatoriei, pina acum. Solicitarea Comisiei speciale a instantei supreme privind controlul averii sotilor Popescu a venit in urma unei solicitari a procurorului general al României, ca urmare a sesizarii Centrului de Resurse Juridice (CRJ) si coroborarii cu alte date detinute de Ministerul Public.

Terenurile, apartamentele si conturile

Conform declaratiei de avere depusa in decembrie 2004, Dan Ioan Popescu detine patru apartamente in Bucuresti, o casa de vacanta in Azuga, cinci terenuri, dintre care o mostenire de peste 20 de hectare, un Audi fabricat in 2002 dobindit prin cumparare si un depozit bancar de 168.625 de euro. Fostul ministru nu este actionar sau asociat la societati comerciale, nu are activitati producatoare de venit suplimentar si nu a primit bunuri cu titlu gratuit in cadrul unor activitati de protocol de minimum 200 de euro fiecare. Totusi, Dan Ioan Popescu mentioneaza ca sotia sa detine 30 la suta din capitalul social al SC CE Botex SRL.

Cinci luni mai tirziu, pe 7 mai 2005, sotii Popescu detin noua terenuri (doua – agricole in Ialomita, unul extravilan in comuna Pantelimon si sase intravilane in Bucuresti, Breaza, Azuga si Mogosoaia), cinci apartamente in Bucuresti (cu cinci luni in urma avea patru, dar ar fi trebuit sa declare doar trei, avind in vedere ca data cumpararii ultimelor doua este 2005), o casa de vacanta in Azuga, un autoturism Audi fabricat in 2002, aceleasi 30 la suta din partile sociale ale societatii SC CE Botex SRL, plus 195 de actiuni in valoare de 97,5 milioane de lei vechi la SC Management Roel (care nu erau mentionate cu cinci luni in urma). In ceea ce priveste situatia financiara a sotilor Popescu, DIP declara ca a facut imprumuturi la Volks Bank Leasing si Romanian International Bank, in valoare totala de 146.896,85 euro, dar are in conturi bancare 748.556.338 de lei vechi, precum si 102.248 de dolari si 150.032 de euro. Dan Ioan Popescu si sotia au, de asemenea, obiecte de valoare, bijuterii, obiecte de arta in valoare de 128.000 de euro si 200 de milioane de lei vechi, iar din vinzarea unor bunuri mobile si imobile au obtinut 1.186.000 de dolari, 150.000 de euro si 4,3 miliarde de lei vechi.

In 2004, Popescu a avut in calitate de ministru al economiei un venit total de 299.102.590 de lei vechi, iar sotia sa pentru activitatea de management la anumite societati 4.867.282.595 de lei vechi, precum si bonus de management de 8,37 miliarde de lei vechi. Fostul ministru si sotia sa au obtinut si venituri din chirii, respectiv 41.800 euro, si aproximativ 20 de milioane de lei vechi din arendarea unor terenuri agricole.


Ce spune legea

Conform articolului 7 al Legii nr. 115/1996, „in cazul in care intre averea declarata la data investirii sau numirii in functie a persoanelor prevazute la art. 2 (n.r – presedintele României, deputatii, senatorii, membrii guvernului, secretarii si subsecretarii de stat, precum si cei asimilati acestora, magistratii, consilierii judeteni si locali, primarii, functionarii publici care isi desfasoara activitatea in cadrul autoritatilor publice centrale ori locale, membrii Consiliilor de Administratie si persoanele care detin functii de conducere, de la directori, inclusiv, in sus, in cadrul regiilor autonome de interes national sau local, societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, Fondului Proprietatii de Stat, Bancii Nationale a României, bancilor cu capital de stat, total sau majoritar) si cea dobindita pe parcursul exercitarii functiei se constata diferente vadite si exista dovezi certe ca unele bunuri ori valori nu puteau fi dobindite din veniturile legale realizate de persoana in cauza sau pe alte cai licite, averea este supusa controlului“.

„Este un abuz“

Desi si-a exprimat satisfactia de a avea posibilitatea sa prezinte Comisiei juridice provenienta bunurilor familiei sale, Dan Ioan Popescu considera totusi ca acesta este un „abuz“. Adaugind, potrivit Mediafax, ca nu este de acord cu actiunea Comisiei speciale a instantei supreme si acuzindu-l pe Ilie Botos ca nu a aplicat prevederile legale (acesta fiind „un dosar politic si o incercare foarte clara de discreditare“), fostul ministru a invocat Legea nr. 115/1996 privind declararea si controlul averilor demnitarilor, care prevede foarte clar ca declansarea procedurilor de control al averii unui demnitar se face numai daca exista dovezi privind provenienta ilicita a bunurilor acestuia.



Comenteaza acum

Un comentariu;

  1. CRISTINA said:

    TOATA ALIANTA SARI PE D.I.P.,BERCEANU A FOST TOT MINISTRU AL INDUSTRIILOR SI-L VEDETI FLOARE LA URECHE.CONSTRUIESTE DE ZOR PRIN avi,FOSTULE GRAJDURI DE LINGA DAEWO ARE MUNCITORI CAZATI LA LIC.CFR

Alte stiri

14 mai 2019

CSM ar putea funcţiona cu personal prin transfer de la primărie

Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, consideră că la Clubul Sportiv Municipal se poate funcţiona într-o primă fază şi cu funcţionari din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Potrivit lui Aurel Popescu, iniţial s-a discutat despre transferul unor ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 27 august 2005

Actualitate

» Precipitatiile au distrus citeva locuinte din cartierul Brestei
» Cum se schimba peste noapte averea lui D. I. Popescu
» Proprietarii vilelor de pe Clisura Dunarii – in vizorul anchetatorilor
» Curtile craiovenilor sint pline de ape
» Folcloristii de la Tirgu Jiu au primit cadou
» In 2004, un sfert din populatia tarii a fost internata in spital
» Doljul este coordonat doar de doi mentori
» Investitii poloneze in Valea Jiului
» Asigurarea pentru o Dacie va costa aproximativ 200 de lei noi
» Copiii din Mehedinti nu mai au locuri de joaca
» Primarul, investitiile si investitorii… lipsa
» Ploile au facut ravagii in satul Dedovita Veche
» Coruptia din politie – recunoscuta la nivel inalt
» Scurte stiri

Local

» Locuinte noi pentru tinerii craioveni
» Familia si prietenii si-au luat adio de la Bogdan
» „Legea spitalelor e contestata de grupuri de interese“
» Tinar inecat in Dunare

Dolj

» Reprezentantii FRIGORIFER au actionat in judecata DSP Dolj
» Alin Bacanu a cistigat o bicicleta

Gorj

» Licitatia pentru programul „Laptele si cornul“, anchetata de procurorii gorjeni
» Expertul din dosarul Mischie a scapat de amenda

Sport

» Oaspetii nu au emis pretentii
» Schimbari de trei puncte
» Vor sa sparga gheata
» „Si mai… suporter in fiecare dimineata!“
» Oaspeti avizi de puncte
» Scurte stiri
» „Ciinii“ au avut noroc
» Giulestenii s-au calificat fara emotii
» Pancu a marcat pentru Besiktas
» Adversari valorosi pentru români
» Patronul gruparii Lokomotiv Plovdiv a fost asasinat

Opinii

» Olacul

Top