21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConcedieri masive la SC CAZARE CANTINE

Concedieri masive la SC CAZARE CANTINE

• Unii angajati se pling ca sint pacaliti de conducere sa semneze cereri de plecare in somaj • Dorel Vavura, directorul SC CAZARE CANTINE, a declarat ca singura solutie este trimiterea acasa a angajatilor • Firma are datorii la bugetul de stat de peste opt miliarde de lei vechi, iar la AVAS de 2,6 miliarde de lei vechi


Conducerea SC CAZARE CANTINE SA Rovinari, prestatoare de servicii pentru mineritul din Gorj, a demarat un amplu program de concedieri. In ultimele luni au fost deja trimisi acasa 55 de angajati de la cantinele care deservesc unitatile miniere ale Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO). Pina la finalul anului 2005 vor mai fi concediate alte 30 de persoane. Principalele motive ale situatiei grele in care se zbate firma sint lipsa contractelor, dar si faptul ca angajatii Complexului Energetic de la Turceni au renuntat la masa calda in favoarea tichetelor de masa. De asemenea, valoarea unei mese zilnice este reglementata prin hotarire de guvern, societatea neputind sa mareasca pretul. In baza unui program de concedieri, realizat in urma consultarii Directiei de Munca Gorj, a inceput trimiterea in somaj a angajatilor unitatilor ce functioneaza pe linga minele care sint in curs de inchidere. Un astfel de caz este cel al cantinei de la Mina Albeni. De la citeva sute de mineri care lucrau in subteran la Albeni, in prezent au ramas 57.


„Am fost pacalita, dupa ce am fost chemata din maternitate“


Mai multi salariati ai societatii sint nemultumiti de metodele, mai putin „ortodoxe“, folosite de conducerea SC CAZARE CANTINE pentru aplicarea programului de concedieri. Intr-o astfel de situatie se afla si Veronica Solnita, care a revenit in urma cu aproximativ o saptamina din concediul de maternitate. Femeia sustine ca a fost convinsa sa semneze o cerere de trimitere in somaj: „Am fost in concediul de maternitate si am fost chemata la serviciu. Am fost pacalita, dupa ce am fost chemata din maternitate. Sa nu mai pateasca si altii ca mine; sa nu isi mai semneze singuri sentinta. Am lucrat 24 de ore si m-au pontat opt. Ca drept rasplata m-au pacalit. Mi-au spus ca nu mai este nimic de facut si nu vom mai putea fi primiti inapoi. Mai este cineva ca mine: Daniela Bors. Stiu ca am semnat si nu se mai poate face nimic. Intreprinderea merge greu – avem toti actiuni aici“, a spus fosta angajata.


Privatizata prin metoda Mebo


Dorel Vavura, directorul SC CAZARE CANTINE SA Rovinari, a precizat ca in acest an societatea, care a apartinut fostei Regii Autonome a Lignitului Oltenia, a pierdut peste 2.000 de mese la CE Turceni, adica jumatate din venituri. Prin urmare, concedierile din rindul angajatilor nu puteau fi evitate, dupa cum a apreciat directorul Vavura. „Am pierdut jumatate din venituri. Aceasta societate a fost conceputa cindva pentru a deservi unitatile miniere si pentru a functiona pe linga acestea. Trebuie sa facem aceste concedieri, chiar daca mai exista si nemultumiti. Este de asteptat sa fie asa. Noi am convenit inclusiv cu Directia Muncii ca si personalul care vine din concediul de maternitate sa fie trimis in somaj. Am avut 265 de angajati si am convenit sa mai raminem 180. Am incercat sa mai deschidem niste magazine, dar veniturile sint foarte mici. Nu prea exista solutii de redresare. Am incercat sa am discutii cu cei de la CE Turceni, pentru a mai salva niste locuri de munca, dar cine angajeaza bucatari?! Am reusit in aceasta luna sa platim salariile in proportie de 90%. Unii sint nemultumiti si spun ca ii ducem de nas si le dam teapa cu somajul, dar acesta este inevitabil“, a precizat Dorel Vavura.


SC CAZARE CANTINE Rovinari a fost privatizata prin metoda Mebo, soarta firmei fiind in mina salariatilor. Societatea are datorii la bugetul de stat de peste opt miliarde de lei vechi si de 2,6 miliarde de lei vechi, la Agentia de Valorificare a Activelor Statului. Singurele contracte pe care CAZARE CANTINE le mai are in derulare sint cele cu EMC Rosia, plus cantina SNLO de la Tirgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS