16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCristian nu poate sa mearga la trei ani si jumatate

Cristian nu poate sa mearga la trei ani si jumatate

Un baietel de trei ani si jumatate, cu grave probleme de sanatate, are nevoie urgenta de ajutor. La suferinta baiatului se adauga faptul ca el si sora lui sint crescuti doar de tata, cu putinii bani pe care acesta ii primeste ca ajutor social.


Cristian Stirbu s-a nascut, aparent, fara nici o problema. In prezent, desi este dezvoltat normal, copilul nu se poate deplasa si nu vorbeste. „Se deplaseaza mergind pe genunchi si sprijinindu-se in miini. I s-au batatorit genunchii de atita umblat, asa merge si prin casa si prin curte. Sta in picioare doar daca este tinut de minute, iar daca ii dai drumul, se inmoaie de la mijloc si cade. De ridicat, reuseste sa se ridice singur, sprijinindu-se de gard, si tot singur reuseste sa se urce in pat. Este constient de tot ce e in jurul lui, intelege ce i se spune, stie o multime de lucruri, dar nu poate sa vorbeasca“, a povestit Cornel Stirbu, tatal baietelului.


Cristi nu a avut parte de caldura si siguranta unui camin stabil


„Dupa nasterea lui Cristi, fosta mea sotie a luat ambii copii si a plecat. Dupa un timp, m-am dus sa-i iau, pentru ca auzisem ca traiesc in conditii grele. Am ajuns acolo si i-am gasit murdari si nemincati. Baiatul avea aproape un an, dar nu se putea ridica, nu isi tinea capul si nu putea sa stea in fund. Mi-am dat seama ca ceva este in neregula“, a mai povestit barbatul. Familia Stirbu mai are doua fete, care sint sanatoase. Fetita cea mare, Vanesa, este alaturi de tatal si de fratele ei, iar cea mica este la mama. „Ea a mai avut un copil cu probleme. Baiatul nu mergea, nu era constient. A fost omorit de fostul sot. Eu nu am vazut copilul, pentru ca ea s-a mutat la mine dupa aceea, dar ma gindesc si la starea baiatului meu si cred ca problema este de la ea“, a afirmat tatal.


Rezolvarea problemelor lui Cristi a fost mereu aminata


In cei cinci ani petrecuti alaturi de Cornel, sotia lui a plecat de mai multe ori. La un moment dat, prin iulie 2004, ea a hotarit sa se intoarca la sotul si la copiii ei. Cei doi au considerat ca este momentul potrivit sa mearga cu baietelul la medic, pentru a i se face analizele complete si pentru a i se stabili un diagnostic, eventual, pentru a fi incadrat intr-un grad de handicap. Lucrurile pareau stabilite, insa mama s-a razgindit si a plecat din nou. „Nu ne-am certat, nu i-am zis absolut nimic. A plecat pur si simplu. Din aceasta cauza nu am mai ajuns nici cu Cristi la spital. Trebuia sa fie internat pe 20 iulie“, a spus barbatul. Tatal a dorit sa se interneze el cu baiatul, dar a fost mereu impiedicat de lipsa banilor si de faptul ca nu avea cu cine sa o lase pe Vanesa. In prezent, cei trei locuiesc impreuna cu bunica si, in curind, Cristi va fi dus la medic. „Am mai fost la spital la Craiova. Medicul la care am fost mereu cu baiatul mi-a spus ca este intirziat, dar ca s-ar putea reface. Unii copii isi dau drumul la vorba mai tirziu. Copilul are si probleme cu ochii, are strabism, dar cu o pereche de ochelari s-ar putea rezolva. De fapt, pe mine m-ar interesa mai mult sa-l vad ca poate sa mearga singurel, asa cum merge un copil normal la virsta lui“, a marturisit tatal. Cristian Stirbu nu este inca luat in evidenta de cei de la Directia Judeteana pentru Protectia Copilului. „Ma gindesc sa fac o adresa catre cei de acolo, ca sa vina sa-l vada. Stiu ca as putea sa fiu asistentul baiatului si ca as putea sa primesc un salariu care ne-ar ajuta foarte mult, pentru ca banii din care traim sint foarte putini“, a spus Cornel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS