Acasă Actualitate Bani putini pentru Cursurile de vara „Constantin Brâncusi“

Bani putini pentru Cursurile de vara „Constantin Brâncusi“

Universitatea din Craiova organizeaza, intre 1 si 24 august, editia a zecea a Cursurilor internationale de vara „Constantin Brâncusi“. Interesati de cunoasterea limbii, literaturii, culturii si civilizatiei românesti s-au aratat atit studenti, cit si profesori din Germania, Slovenia, Polonia, Italia si Bulgaria. Dupa festivitatea de deschidere care s-a desfasurat luni in Sala Albastra a Universitatii, participantii au primit un test de evaluare in functie de care s-a stabilit nivelul de cunostinte al limbii române al acestora si au fost impartiti in trei grupe: incepatori, intermediari si avansati. Pe parcursul celor trei saptamini, ei vor beneficia de cursuri practice de limba româna, prelegeri despre literatura si civilizatia româna (pentru grupele de nivel mediu si avansat), dar si de un variat program artistic si cultural. Organizatorii si-au aratat nemultumirea ca banii primiti de la minister au fost foarte putini, fiind nevoiti sa apeleze la sponsorizari pentru a face fata. „Suma alocata pentru cea de-a zecea editie este la jumatate, fata de anul trecut. Daca in 2004 am primit 400.000 de lei pentru cele trei mese ale unei persoane, acum avem 250.000. Si excursiile vor fi mai putine tot din lipsa fondurilor“, a afirmat directoarea Cursurilor de vara, Mihaela Albu.

Exit mobile version