Acasă Actualitate Scurte stiri

Scurte stiri

Pompierii si oala cu fasole


Unitatea de Pompieri Mehedinti a fost anuntata telefonic vineri despre declansarea unui incendiu in Drobeta Turnu Severin. Pompierii au aparut urgent la fata locului, adica la blocul XE3, de pe strada Pacii. De la etajul doi iesea fum pe fereastra. Cind au ajuns la apartamentul cu pricina, pompierii au constatat ca era vorba despre o oala cu ciorba de fasole uitata pe aragaz. Marin Sirbulescu, proprietarul apartamentului, s-a prezentat in fata pompierilor si a presei putin cam „afumat“. Pompierii au comunicat ca Marin Sirbulescu nu a dorit sa colaboreze, iar plutonierul Silviu Plostinaru a declarat ca acesta va primi amenda din cauza celor intimplate. (A.M.)


Cinci politisti gorjeni cercetati de procurori


Cinci angajati ai Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Gorj sint cercetati de Parchetul de pe linga Tribunalul Gorj. Unul dintre cei cinci este ofiterul Dorinel Popescu, din cadrul Politiei Rutiere, anchetat pentru falsificarea unei asigurari auto. Ceilalti patru politisti sint subofiteri si sint acuzati de comportare abuziva sau au fost implicati in accidente de circulatie. De asemenea, 23 de politisti au fost sanctionati de conducerea IJP Gorj in primul semestru al acestui an. 14 angajati s-au ales cu diminuarea drepturilor salariale, dintre acestia unul fiind ofiter. (E.M.)


Pensionara accidentata mortal


O gorjeanca si-a pierdut viata, simbata, in urma unui accident de circulatie petrecut pe DE 79, in dreptul localitatii Plopsoru. Elena Dobroiu, de 56 de ani, pensionara, a murit pe loc, dupa ce a fost lovita de Dacia condusa de Petre Popescu, de 36 de ani, din Fliliasi. Conducatorul auto neatent nu a mai putut sa evite femeia, care s-a angajat in traversarea strazii prin loc nepermis si fara sa se asigure. (E.M.)


Accident grav in Severin


O femeie de 44 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost accidentata mortal, vineri noapte, de un autoturism Renault, la volanul caruia se afla un tinar. Tragicul accident s-a petrecut pe strada I.C. Bratianu din Drobeta Turnu Severin, la iesirea din municipiu spre localitatea Halinga. P.F.R., de 23 ani, din acelasi oras, fara ocupatie, se deplasa la volanul autoturismului marca Renault 19 spre Halinga, iar femeia mergea pe marginea partii carosabile, in aceeasi directie. Din cercetari a reiesit ca tinarul nu se afla in stare de ebrietate, insa martorii oculari sustin ca acesta conducea cu viteza foarte mare. Tot ei spun ca femeia, asupra careia a fost gasit un recipient cu bautura alcoolica, a zacut mai multe zeci de minute pe carosabil, fara ca cineva sa o ridice si sa o duca la spital. Pe numele lui P.F.R. au fost intocmite actele premergatoare, iar cadavrul femeii accidentate a fost dus la morga Spitalului Judetean din Drobeta Turnu Severin. (V.C.)

Exit mobile version