11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInvestitie cu probleme

Investitie cu probleme

Primaria Dabuleni, printr-un proiect finantat de Banca Mondiala, a finalizat anul acesta reteaua de alimentare cu apa. Pentru a satisface necesarul de apa potabila, au fost sapate opt puturi la o adincime de 90 de metri. Daca probele initiale au indicat ca apa este potabila, dupa darea in folosinta a puturilor s-a constatat ca apa are un continut ridicat de mangan, fier si hidrogen sulfurat. Prezenta fierului ii da o culoare rosiatica apei si, impreuna cu celelalte elemente, o face improprie consumului.


Dupa studiile facute de Sanepid, s-a ajuns la concluzia ca apa din cele opt puturi poate fi folosita doar in regim menajer. In continuare, firma constructoare cauta solutii pentru rezolvarea problemei. Se pare ca este necesara instalarea unor filtre suplimentare care sa elimine fierul, manganul si hidrogenul sulfurat.


Orasul Dabuleni are nevoie de canalizare


Necesitatea unei canalizari se face simtita si mai mult acum, dupa ce au fost finalizati cei 32 km de retea pentru alimentarea cu apa. In partea de nord a orasului, exista un tronson de canalizare, dar este vechi si nu corespunde normelor europene. Investitia pentru sistemul de canalizare trebuie sa se faca la nivelul intregului oras, dar este costisitoare, pentru ca Dabuleniul s-a dezvoltat mai mult pe orizontala decit pe verticala. Pentru ca realizarea acestui proiect depaseste cu mult bugetul local, se cauta atragerea de fonduri externe.


Renovari


Cele doua blocuri din centrul orasului Dabuleni, A1, respectiv A2, care apartin primariei, vor fi introduse intr-un proiect de reparatii capitale. Banii necesari sint deja alocati din bugetul local, iar lucrarile vor fi incheiate pina pe 15 octombrie.


Modernizare


Caminul Cultural din Dabuleni va fi renovat si modernizat. Lucrarile implica amenajarea unei sali de lectura, a uneia de festivitati si a altor spatii pentru manifestarile culturale ale orasului. Sistemul de sonorizare a fost deja achizitionat si se ridica la cele mai inalte standarde de calitate. Primarul Nicolae Dragoi a promis ca atit noul camin cultural, cit si cele doua blocuri, A1 si A2 vor fi inaugurate pe 15 octombrie.


Zona de agrement


In locul actualului stadion, care se afla intr-o stare accentuata de degradare, Primaria Dabuleni si consiliul local intentioneaza sa infiinteze o zona de agrement. Aceasta va cuprinde o sala de sport, un strand, o parcare si doua terenuri sportive, unul de tenis, celalalt de volei. Banii necesari construirii acestei zone de agrement vor fi alocati din bugetul local, pe mai multi ani, datorita costului mare al lucrarilor.


Transparenta


In orasul Dabuleni, toate sedintele consiliului local, pe linga faptul ca se fac cu usile deschise, sint transmise in direct pe postul local de televiziune. Aceasta initiativa „vine sa distruga orice suspiciune a cetateanului in legatura cu destinatia banului public“, a spus primarul Nicolae Dragoi.


Dotari


Printr-un credit bancar, Primaria Dabuleni a achizitionat acum doi ani un autogreder in valoare de 2,2 miliarde de lei. Acest utilaj consuma numai opt litri de combustibil pe ora si este folosit pentru intretinerea drumurilor de pe linga terenurile agricole.


Patria bostanilor


Dintr-un total de 9.436 de hectare de pamint agricol, oamenii au cultivat 3.000 de hectare cu bostan. Pentru infiintarea si intretinerea unui hectar de bostan este necesara o investitie de aproximativ 50 de milioane de lei. Aceasta investitie impreuna cu secretele de cultivare stiute numai de localnici duc la un profit de aproximativ 300 de milioane de lei la hectar. Comerciantii din toata tara vin la Dabuleni sa cumpere pepeni la un pret de patru-cinci mii de lei/kg. Piata, situata la iesirea din oras, spre Amarastii de Jos, se intinde pe o distanta de trei km.


Amenajari


Primaria a achizitionat pavele pentru refacerea trotuarelor din centrul orasului. In ceea ce priveste sistematizarea circulatiei, la toate trecerile de pietoni de pe drumul judetean care traverseaza orasul au fost instalate semafoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS