Acasă Actualitate Sute de saci de azotat de amoniu se pot transforma in orice...

Sute de saci de azotat de amoniu se pot transforma in orice moment in bomba de la Mihailesti

Piata Garii din Craiova, sau cel putin o buna parte din aceasta, in orice moment poate fi rasa de pe suprafata pamintului. Asta din cauza unor saci de azotat de amoniu depozitati intr-o curte din zona respectiva. Este vorba de sute de saci, apartinind SC SOLVENT COM SRL din Craiova. Marfa provine de la DOLJCHIM. Dupa tot ce s-a intimplat pe 24 mai 2004, este inadmisibil ca intr-o zona intens circulata din Craiova sa gasesti o situatie asemanatoare cu cea de la Mihailesti. De la DOLJCHIM, orice persoana poate lua azotat de amoniu, indiferent de „ambarcatiunea“ pe care o foloseste.


„Bomba“ din Piata Garii trebuie doar amorsata


Pe strada Banu Maracine din zona Pietei Garii este o ghereta metalica, unde poti citi de la distanta „Pesticide, ingrasaminte chimice“ si „Vindem pe cupoane“. Jos, pe caldarim, in soare, este pus un sac de azotat de amoniu, pentru ca lumea sa stie despre ce ingrasamint este vorba. In interiorul gheretei sint inca doi saci de azotat, depozitati linga tot felul de substante toxice. Obiectul de activitate si avizul de la Protectia Mediului permit societatii sa comercializeze produse fitosanitare si chimice. Nu insa si azotat de amoniu. Intram si intrebam de ingrasaminte. „Avem, dom’ne, azotat. Costa 450 de mii sacul, pe bani, sau 500 de mii pe cupoane. Daca vreti mai mult avem depozitul aici, in spate, si va dam cit doriti. Bani s-aveti ca saci avem gramezi“, a spus tipul care incarca sacii de azotat de amoniu. La citeva case in spatele chioscului metalic, intr-o curte erau aruncati sute de saci de azotat de amoniu. In jur sintcase, iar in apropiere piata agroalimentara, Politia TF si Autogara de nord. Tonele de azotat sint depozitate in ploaie si in soare. „Prin incalzire, azotatul de amoniu se topeste, iar la temperaturi foarte mari se poate descompune cu degajare de gaze toxice care contin oxizi de azot si amoniac. Inhalarea acestor gaze poate avea efecte iritante asupra sistemului respirator. Daca azotatul de amoniu este contaminat cu materiale incompatibile (combustibili, lubrifianti etc.) acesta devine exploziv“, se arata in fisa tehnica a acestui ingrasamint. Tot acolo mai scrie ca azotatul poate exploda si din cauza undelor mecanice provocate de alta explozie, pe principiul nitroglicerinei, „transpiratia“ dinamitei. E greu de imaginat ce s-ar intimpla intr-o astfel de situatie. Din pacate, cei care administreaza societatea par sa dea dovada de inconstienta.


La un pas de al doilea Mihailesti


Trei inspectori ai Serviciului de control comercial din cadrul primariei craiovene au mers ieri la fata locului, unde erau doar vinzatoarea si un angajat care cara sacii. Actele nu se aflau la magazin. Dupa citva timp a ajuns sotia patronului, Mihaela Corina Stancu, pentru ca „sefu’“ era plecat la Bucuresti. In autorizatia de mediu era aprobata comercializarea produselor chimice si fitosanitare. De azotat de amoniu nu se pomenea nicaieri. Au fost depistate nereguli legate si de partea administrativa si comerciala. La control, SC SOLVENT COM SRL nu detinea nici un act de chirie sau de comodat pentru spatiul de la imobilul amintit, unde erau depozitati sacii de azotat de amoniu. Mihaela Stancu a spus: „Avem un precontract de vinzare-cumparare a casei si urmeaza sa cumparam imobilul. Intrarile pentru marfa le-am uitat acasa, dar le aduc intr-o jumatate de ora“. Astfel de situatii intra in competenta Garzii de Mediu. Directorul institutiei era plecat, asa ca n-am avut ce face, decit sa discutam cu un consilier al acestuia. Acesta a pus „pe tapet“ toata legislatia care reglementeaza regimul azotatului de amoniu, dupa care a raspuns la o intrebare: Se poate depozita azotatul de amoniu sub cerul liber, in cantitati mari? „Nu! In nici un caz! Normele spun ca azotatul de amoniu se depoziteaza in soproane cu aerisire, pentru a se evita pericolul unei explozii. Este interzis sa ploua pe el sau sa fie udat“. Exact ce se intimpla in zona Pietei Garii. Pe ploaia torentiala de luni seara a mai lipsit un trasnet si deflagratia era gata. Institutiile statului daca nu vor lua masuri urgente, degeaba vor cauta mai tirziu vinovatii!

Exit mobile version